Ungaria interzice, începând cu 1 septembrie, folosirea telefoanelor mobile şi a celorlalte dispozitive cu acces la internet de către elevii din şcolile primare şi secundare, cu unele excepţii, relatează vineri agenţia EFE, citată de Agerpres.
Telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet trebuie predate profesorilor la intrarea în centrele de învăţământ, urmând să fie restituite elevilor la sfârşitul orelor, se arată într-un ordin publicat joi seară şi care stabileşte că telefoanele mobile şi celelalte dispozitive cu acces la internet, precum şi aparatele pentru realizarea de înregistrări audio-video, sunt „obiecte cu utilizare restricţionată”.
Excepţiile trebuie să fie justificate şi acceptate de către directorii sau profesorii şcolilor.
De asemenea, profesorii vor trebui să controleze dacă elevii aduc în clasă obiecte interzise şi să le preia până la sfârşitul orelor, criticii acestei interdicţii susţinând astfel că profesorii ar fi transformaţi în „jandarmi”. Ordinul a fost criticat şi de Sindicatul Democrat al Profesorilor (PDSZ), care estimează că nu a fost redactat luând în considerare „niciuna dintre preocupările sau obiecţiile raţionale şi legitime” ale organizaţiilor sindicale.
Totuşi, unii comentatori subliniază că limitarea utilizării telefoanelor mobile în şcoli este bine văzută de părinţi şi inclusiv de profesori, dar consideră totodată că în instituţiile de învăţământ ar trebui să se predea utilizarea corectă a acestor dispozitive.
În România, una din prevederile finale din noile Statutul Elevului și ROFUIP – regulamentul de funcționare a școlilor, trimise recent la Monitorul Oficial și încă nepublicate, este interdicția pentru elevi de a folosi telefoanele mobile la ore. Asta „cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic”, notează EduPedu.
- Nivelul Dunării crește alarmant. Ungaria și Slovacia, în alertă. Debitul fluviului se va dubla în următoarele zile și în România. Nicio reacție de la guvern - 19 septembrie 2024
- Misiunea UE pentru „neutralitate climatică” se extinde în România. Lista celor 16 orașe înscrise în program - 19 septembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), apel în plenul Parlamentului European pentru sprijinirea României, în contextul inundațiilor - 18 septembrie 2024