Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte în 27 octombrie pe Sf. Cuv. Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor.
Acest Cuvios Părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al 13-lea. Era din satul Basarabi şi a fost păstor de vite. Într-o zi, mergând prin iarba înaltă, a călcat fără să vrea puii de pasăre dintr-un cuib. Pentru că se simţea vinovat de fapta sa nu a mai purtat încălţăminte timp de trei ani, notează Ziarul Lumina.
Apoi, s-a făcut călugăr, petrecând mulţi ani în nevoinţe într-o peşteră de lângă râul Lom. A murit în acea peşteră pe lespedea pe care dormea, iar în scurt timp apa Lomului a închis gura peşterii, aceasta schimbându-se astfel într-un mormânt. Trecând multă vreme, a venit apa Lomului foarte mare şi a deschis intrarea mormântului, sfintele moaşte ale Cuviosului Dimitrie fiind acoperite de apă.
De multe ori în acel loc se vedea o flacără de lumină, iar oamenii credeau că acolo se ascunde o comoară. Însă, Cuviosul Dimitrie s-a arătat în vis unei copile care era chinuită de duh necurat, zicându-i că o va vindeca dacă va spune oamenilor să scoată sfintele sale moaşte. Ele au fost aşezate la început în biserica satului, apoi într-o biserică ridicată de domnitorul Ţării Româneşti. Între anii 1769 şi 1774, războiul dintre ruşi şi turci a cuprins şi satul Basarabi.
Datorită unui creştin dreptcredincios, Hagi Dimitrie, din anul 1774, sfintele sale moaşte se află în Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
- Comisia Europeană înăsprește controlul mediului online. Ce prevede Codul de conduită+ privind combaterea „discursurilor ilegale” - 21 ianuarie 2025
- Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, semnal de alarmă privind privatizarea regiilor de stat și schimbarea legii executorilor judecătorești/VIDEO - 21 ianuarie 2025
- O delegație FMI vine la București, la începutul lunii februarie, pentru a „analiza evoluţiile economice şi financiare recente” - 21 ianuarie 2025