Audierile comisarilor europeni desemnați vor avea loc în perioada 4-12 noiembrie, a anunțat, joi, Parlamentul European.
Președintele Parlamentului European și liderii grupurilor politice au adoptat, după consultarea președinților de comisie, programul detaliat al cărui comisar desemnat va fi audiat de către ce comisii și la ce interval orar.
Totodată, liderii Parlamentului European au adoptat întrebările scrise, pregătite de diferitele comisii, la care comisarii desemnați ar trebui să răspundă până la 22 octombrie 2024.
Potrivit calendarului anunțat, audierea Roxanei Mînzatu, comisarul desemnat de România, va avea loc marți, 12 noiembrie, începând cu 12.30 (ora locală). La audierea comisarului român vor participa eurodeputați din Comisia pentru Ocuparea forței de muncă și afaceri sociale și din Comisia pentru cultură și Educație.
Fiecare audiere va fi urmată de o întâlnire în care președinții comitetelor și reprezentanții grupurilor (coordonatorii) în cauză vor evalua performanța comisarului desemnat pe care tocmai l-au audiat.
După finalizarea procesului de evaluare, Conferința președinților de comisie va evalua rezultatul tuturor audierilor și va transmite recomandarea acesteia Conferinței președinților. Acesta din urmă va face schimb de opinii și va decide dacă închide audierile în cadrul reuniunii sale din 21 noiembrie; de asemenea, va decide înscrierea votului asupra Colegiului în ansamblu pe ordinea de zi a plenului.
Vot în plen
După terminarea audierilor, urmează votul în plen, programat să aibă loc în timpul sesiunii din 25-28 noiembrie de la Strasbourg.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Strategia noastră este să începem RECONSTRUCȚIA ROMÂNIEI. Recuperarea resurselor naturale, printre cele cinci priorități care trebuie să stea la baza unei guvernări AUR - 4 noiembrie 2024
- Corigent la ISTORIE! Premierul Marcel Ciolacu felicită „poporul moldovean” și pe Maia Sandu. După câteva ore, mesajul a fost modificat - 4 noiembrie 2024
- Contra curentului european. Serbia deschide o nouă centrală pe cărbune - 4 noiembrie 2024