Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), a făcut un apel ferm la responsabilitate și echilibru adresat instituțiilor statului și mass-mediei, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.
„Autoritățile statului au obligația să vină în cel mai scurt timp cu clarificări care să tempereze isteria provocată în ultimele 48 de ore de mass-media și de personaje publice din România și din străinătate. Alegerile se câștigă doar la urne, iar un scrutin încheiat fără incidente majore sau probe incontestabile de fraudare nu poate fi alterat prin măsuri administrative”, a declarat Claudiu Târziu.
Liderul AUR a subliniat că orice încercare de a schimba rezultatele înregistrate la vot reprezintă o încălcare gravă a regulilor democratice.
„Toți cei care încearcă să determine schimbarea rezultatelor înregistrate în urma votului trec o linie roșie pe care nimeni nu a îndrăznit să o încalce în ultimii 34 de ani și deschid calea către o revoltă publică ale cărei efecte nu pot fi estimate acum,” a adăugat acesta.
Claudiu Târziu a criticat dur abordarea unor instituții media și a atras atenția asupra pericolului manipulării opiniei publice:
„Ceea ce joacă în aceste zile televiziunile sistemului nu poate fi socotit cu niciun chip un demers onest, profesionist sau măcar naiv. Avalanșa de atacuri extrem de violente la adresa unuia dintre câștigătorii scrutinului, amalgamul de alegații, ironii defăimătoare și acuzații lipsite de probe ne dau impresia că în spatele acestei campanii se află un organizator cu interese potrivnice României și contrare voinței exprimate de electorat.”
Europarlamentarul a făcut un apel la președintele în funcție, prim-ministru și conducătorii instituțiilor din sistemul de siguranță națională, subliniind responsabilitatea acestora în gestionarea situației actuale:
„Președintele în funcție al României, prim-ministrul și conducătorii instituțiilor din sistemul de siguranță națională au o răspundere capitală pentru gestionarea acestei crize extrem de grave, declanșată în mod artificial la inițiativa unor grupuri de interese obscure.”
Liderul AUR face apel la calm și respectarea statului de drept, cerând transparență totală în clarificarea situației.
„România are nevoie acum de unitate și respect pentru votul cetățenilor, nu de conflicte și dezbinare,” a concluzionat Claudiu Târziu.

- VIDEO/ Jurnalistul Marius Tucă, în înregistrarea cenzurată de CNA: Tot nu-mi vine să cred cum au dat lovitura de stat. Niște „iluștri anonimi” de la BEC au tăiat democrația, au tăiat ce mai rămăsese din statul ăsta și așa mafiot - 28 martie 2025
- Ilie Bolojan, după summitul de la Paris: Dacă se ajunge la un acord de pace, tranzitarea trupelor către Ucraina nu se va putea face decât și prin România - 28 martie 2025
- CNA a decis eliminarea unei înregistrări de pe YouTube a jurnalistului Marius Tucă în care vorbeşte de „lovitură de stat” - 27 martie 2025
CALIN GEORGESCU, PRESEDINTELE ROMANIEI! NIHIL SINE DEO! DOAMNE AJUTA! AMIN!
Cei de la Antena3 trebuie judecati si condamnati pentru instigare la ura.
Simplu , cine ancheteaza anumite televiziuni in manipularea lor ? Nimeni , dar se ancheteaza fraudare voturi la cererea unui ” informator , manipulant media ” pe asta cine il ancheteaza in plangerea lui in nume asa zis al Democratiei ? Oare 2 miliane si ceva de romani erau manipulati de rusi , ca dobitoci , prosti si condusi de alti ? dupa pararea astora de la antene in cauza ,DA ? Pacat ca am ajuns in asa fel de manipulare cu tembelizorul lor in folosul lor asa cum a fost si in 89 , Pacat . mare pacat , dar fiecaruia ” dupa pacatul lui si fiecaruia dupa credinta lui in adevar ” restul sunt vorbe fara de folos .