Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR, a declarat, joi, că UE trebuie să renunțe la Pactul verde european.
Solicitarea a fost făcută în contextul în care reglementările Green Deal se regăsesc în Busola competitivității prezentată, miercuri, la Bruxelles, de șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen.
De altfel, conservatorii, patrioții și suveraniștii din Parlamentul European au adresat deja o scrisoare Comisiei Europene pentru suspendarea și reevaluarea Green Deal. Potrivit informațiilor apărute în presă, ECR acceptă propunerea lui Jordan Bardella privind planul de suspendare Green Deal.
„Personal, cred că nici suspendarea și reevaluarea nu mai reprezintă o soluție admisibilă, în condițiile date. Singurul gest salavator cu adevărat este renunțarea la reglementările prevăzute în Green Deal și a măsurilor în prelungirea lui care transpar din Busola pentru competitivitate”, a subliniat Claudiu Târziu.
Liderul AUR a explicat că este obligatoriu ca UE să renunțe la obligativitatea achiziționării de certificate verzi (pentru emisii de carbon) în anumite domenii, cum e cel al transportului, care ar crește semnificativ prețul la carburant și ar mări costurile în industrie.
Totodată, Claudiu Târziu a menționat că UE trebuie să renunțe la implementarea la 1 ianuarie 2027 a plății „ampretei de carbon” pentru fiecare persoană și fiecare automobil, care nu înseamnă altceva decât creșterea inutilă a costului de viață pentru fiecare dintre noi.
Nu în ultimul rând, e vital, cel puțin din perspectivă românească, spune Claudiu Târziu, să se renunțe la desființarea sobelor și centralelor de încălzire pe bază de lemn, cărbune și gaz, prevăzută în orizontul anului 2040.
Pe același subiect:

- Sute de panouri cu Nicușor Dan au împânzit întreaga țară. Campania de promovare „România onestă” costă peste 200.000 de euro - 13 februarie 2025
- Ciobanii ajung să dea foc la lână decât să o vândă pe nimic - 13 februarie 2025
- Liderii UE, reacție după negocierile de pace Trump-Putin: Puterile europene așteaptă cu nerăbdare să discute cu aliații lor americani despre calea de urmat - 13 februarie 2025