Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat că va propune o Strategie națională privind sănătatea familiei și creșterea natalității, în contextul în care România este menționată în rapoartele ONU ca fiind o țară aflată în situație de risc prin prisma îmbătrânirii populației.
Astfel, Ministerul Educației a transmis, printr-un comunicat de presă, că a fost solicitată „o Strategie națională, bazată pe educație și cunoaștere științifică, actorilor principali implicați deja în astfel de analize”.
„De modul în care vom rezolva situația sănătății familiei și a natalității (îmbătrânirii populației) depind în viitor chiar existența națiunii noastre și bunăstarea acesteia. Primul și cel mai important plan (planul A) este cel legat direct de îmbunătățirea sănătății familiei și creșterea natalității. Există deja idei bune, derivate din cercetarea științifică, astfel încât cred că suntem în faza în care putem propune o nouă Strategie națională în acest sens, inclusiv cu implicarea autorităților relevante în domeniile de profil.
Ca demers secundar, pornind și de la observațiile «Raportului Draghi», cred că ne trebuie și un plan B, derulat în paralel cu planul principal (planul A) sau ca plan de siguranță, dacă planul A nu funcționează cu efecte rapide, și anume să compensăm o vreme natalitatea scăzută cu dezvoltări inovativ-competitive care să ne asigure, totuși, și bunăstarea socială. Ca ministru al Educației și Cercetării voi susține astfel de demersuri atât pe linia cercetării-dezvoltării-inovării, cât și în privința educării populației în acest sens”, a transmis ministrul Educației, Daniel David.
În comunicat se precizează că viitoarea strategie va avea ca punct de plecare un proiect intitulat „Sănătatea familiei și natalitatea”, desfășurat prin Academia de Științe Medicale, sub auspiciile Academiei Române, în colaborare cu o serie de universități reprezentative ale țării. Rezultatele proiectului vor fi anunțate în cadrul unei conferințe care va avea loc în perioada 15-17 mai, la Iași.
Trebuie remarcat faptul că, deși este vorba de o temă esențială pentru viitorul țării noastre, ministrul Educației a exclus Biserica din demersul privind Strategia națională pentru familie și natalitate. De asemenea, în conferința indicată ca punct de pornire pentru acest proiect nu este prezent niciun reprezentant al Bisericii și nici al vreunei asociații pentru viață.

- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): România a ajuns la marginea prăpastiei financiare. Este momentul adevărului și al răspunderii - 5 iulie 2025
- Pachetul de măsuri fiscal-bugetare, adoptat de Guvernul Bolojan, va fi asumat luni în Parlament - 5 iulie 2025
- Achim Irimescu, reprezentanța permanentă a României la UE: Comisia Europeană propune reducerea cu până la 20% a bugetului pentru Politica Agricolă Comună, pentru a face loc planului de înarmare pentru apărare - 4 iulie 2025
Pai , unde este reactia Bisericii , conform Constitutiei ? Apoi ne facem ca facem si aici ? Pacat , Doamne ajuta