Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara întrerupe temporar activitatea, din cauza prețurilor foarte mari la energie/ Angajații vor primi 75% din salariu

Combinatul siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara, deţinut de holdingul ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, anunță că își întrerupe temporar activitatea, din cauza prețurilor foarte mari la energie, iar angajații vor primi 75% din salariu, anunță Economedia.ro.

„Având în vedere dificultățile economice cu care se confruntă societatea cauzate de prețurile foarte mari la energie electrică și necesitatea de a lua măsuri urgente pentru diminuarea pierderilor și adaptarea Societății la dificultățile economice, inclusiv prin reducerea de costuri, precum și ca măsură de protecție a salariaților.

Consiliul de Administrație al ArcelorMittal Hunedoara SA a hotărât întreruperea temporară a activității societății pentru perioada 14.02.2025-31.03.2025 și plata cu 75% din salariul de bază a salariaților afectați de această măsură”, se arată într-un anunț al companiei publicat la Bursă.

La începutul lui decembrie 2024, ArcelorMittal din Hunedoara anunța că își reduce activitatea până la finalul anului, din lipsa comenzilor.

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara, care are 584 de angajați, a încheiat primele nouă luni ale anului cu o pierdere netă de 80,4 milioane de lei, în creștere de la un minus de 38 de milioane de lei la nouă luni în 2023. Afacerile se ridicau la 419,58 milioane de lei.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost