Departamentul de Stat al SUA a aprobat posibila vânzare militară către guvernul României a unui sistem de apărare antiaeriană Patriot și a echipamentelor conexe, valoarea estimată a contractului fiind de 280 de milioane de dolari, anunță Hotnews.ro.
Agenția americană pentru Cooperare în Domeniul Apărării și Securității (DSCA) a anunțat, într-un comunicat de presă, că a transmis luni, 28 aprilie, Congresului SUA certificarea necesară pentru această posibilă vânzare.
Principalii contractanți vor fi companiile americane RTX Corporation, cu sediul în Andover, Massachusetts, și Lockheed Martin, cu sediul în Bethesda, Maryland.
La acest moment, guvernul SUA nu are cunoștință de niciun acord de compensare propus în legătură cu această potențială vânzare. Orice acord de compensare va fi definit în cadrul negocierilor dintre cumpărător și contractant, precizează DSCA, în comunicat, potrivit sursei citate.
Reamintim că România a donat Ucrainei, anul trecut, un sistem Patriot achiziționat cu un miliard de dolari.
Pe același subiect:
- Opt ani de la trecerea la Domnul a mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu - 23 ianuarie 2026
- Nicușor Dan, despre Consiliul pentru Pace propus de Trump: Ne consultăm cu țări europene de care suntem mai apropiați. Taxa de un miliard de euro nu este obligatorie - 23 ianuarie 2026
- Șeful Direcției Imigrări: Străinii vor reprezenta un sfert din populația Capitalei, până în 2030 - 22 ianuarie 2026

Haideti sa raportam corect: GUVERNUL ROMAN (nu România) a hotarat, cu de la sine putere, sa cumpere (cumpără) din SUA cu 280 de milioane de dolari PE CARE NU II ARE un sistem de apărare antiaeriană Patriot.