Europarlamentarul Claudiu Târziu: Suntem martorii unui atac fără precedent la adresa opoziției parlamentare. Lupta cu sistemul este inegală și foarte periculoasă

Europarlamentarul Claudiu Târziu a lansat, marți, un apel către parlamentarii suveraniști, avertizând că Puterea urmărește anihilarea oricărei voci critice sau alternative ideologice.

Liderul conservator a explicat că în spatele zgomotului de fond, iscat de instalarea noului Președinte, se duce o luptă surdă, feroce, pentru desființarea grupurilor parlamentare suveraniste din Camera Deputaților și Senat.

„Vă asigur că fac tot ceea ce îmi stă în putință pentru a opri demantelarea mișcării suveraniste și a opoziției parlamentare. Cele mai multe dintre demersurile noastre sunt discrete, pentru că lupta cu sistemul este inegală și foarte periculoasă.

Fac apel la toți parlamentarii aleși pe baza unei platforme politice patriotice să cântărească foarte atent orice ofertă cu care sunt ademeniți în aceste zile, să aibă încredere în liderii și colegii lor și să nu ia decizii sub imperiul unor impulsuri de moment. Îi asigur pe toți că vom găsi împreună căi înțelepte de reconciliere și de reorganizare a opoziției și de slujire pe mai departe a cauzei naționale”, a transmis, marți, europarlamentarul Claudiu Târziu.

„Suntem pe drumul cel bun, construim o structură politică profesionistă pe care niciun adversar văzut sau nevăzut nu va mai reuși să o compromită sau să o demoleze.”-Claudiu Târziu

Pe de altă parte, Claudiu Târziu, co-fondator AUR și fost președinte CNC AUR, a reluat explicațiile privind decizia deciziile luate în ultima perioadă.

„De mai bine de o lună, numele meu este rostit cu îngrijorare, uneori cu neîncredere, în cercurile suveraniste. Mi se reproșează că aș fi slăbit mișcarea, că aș fi ales un drum separat. Simt nevoia să lămuresc aceste lucruri, nu pentru a mă apăra, ci pentru a păstra limpezimea în rândul celor care cred, ca și mine, într-o Românie demnă și suverană.

Decizia de a mă retrage din partidul pe care l-am fondat nu a fost una ușoară, și cu atât mai puțin pripită. A fost rodul unei frământări adânci, al unui discernământ bazat pe repere perene.

Am simțit că, pentru a rămâne credincios valorilor care ne-au unit la început, aveam datoria să fac un pas lateral. Nu pentru a rupe, ci pentru a nu deveni o simplă prezență decorativă, fără rost, într-un peisaj politic care nu mai reflecta convingerile mele.

Nu port ranchiună nimănui și nu doresc decât binele celor care continuă drumul acolo unde eu l-am început”, a precizat Claudiu Târziu.

„Un om al păcii!”

„Sunt și voi rămâne un om al păcii, al construcției, al echilibrului. Sunt un om care crede într-un ideal pe care încearcă să-l slujească după puterile sale.

Am tot respectul pentru cei care au rămas neclintiți în credință și mă plec în fața celor care încă mai speră și luptă, fără ură, fără patimă, pentru binele țării”, a subliniat Claudiu Târziu.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Europarlamentarul Claudiu Târziu: Suntem martorii unui atac fără precedent la adresa opoziției parlamentare. Lupta cu sistemul este inegală și foarte periculoasă”

  1. Apoi , una este vorba si alta fapta , daca era ” o structura deja ” cu 5 mil si ceva de romani , deja urmeaza cu urmatori arestati in cauza , dupa ” actual MUCUSOR ” marioneta , democratica actuala , de ce mai trebuie o alta structura ” conservatoare ” cand asta a fost distrusa pe ” orgolii si interes de promovare a momentului ” , ne intrebam si noi ca prosti ” CINE ESTE OM SI CINE ESTE CAINE ” poate ne rapundeti vreodata la cei care v-au votat si au crezut in ” structura voastra ” si acum vor vedea doar ” procese si arestarii cu cei care au avut tupeul sa fie in fata ” Se pare ca unii ” au schimbat barca tocmai sa nu AIBA PROBLEME CU NOUL ALES ACTUAL ” MICUL DEJ ” DEJA . Doamne ajuta

  2. CU TOT RESPECTUL….DAR NU ERA CAZUL S-O FACETI ACUM…!!! Puteati sa mai asteptati cateva luni…pentru ca acum Opozitia din Parlament, este impinsa la …Dezintegrare…!!!
    Dumneavoastra nu sunteti un Oarecare…sunteti Cofondator AUR si deci exemplul dvs. de a va separa de Aur va fi urmat si de altii si de aici …Dezbinarea unui partid care se dorea a fi Puternic si de OPOZITIE…!!!
    AUR a fost Partidul cu 18% procente cu doar 3 procente sub PSD si cu 5 Procente peste PNL….!!!
    Scuzele si explicatiile de acum nu-si mai au rostul….!!!
    Pentru ca gestul dvs va interpretat, mai ales de cei de la putere, ca fiind unul ,,corect” si care ati decis ca AUR nu mai reprezinta Nimic in Parlament si…va fi dat exemplu pentru ceilalti Parlamentari AUR, sa Debarce in alte partide si/sau sa devina …,,Neafiliati” pentru a putea Jongla cu voturile in plen asa cum le ,,sugereaza” si cum le convine celor de la Puterea Politica….!!!

Comentariile sunt închise.