În toată țara, statuile dedicate domnitorului Mihai Viteazul poartă, începând de marți, sigiliul tricolor al Brigăzii 30 Gardă, informează Basilica.ro.
Gestul a marcat Ziua Națională Mihai Viteazul și împlinirea a 165 de ani de existență a unităților de gardă, se arată pe pagina oficială de Facebook a MApN.
Astfel, militarii Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” au depus panglici tricolore la statuile și monumentele dedicate marelui voievod, aflate în garnizoane: București, Alba-Iulia, Cisnădie, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Năvodari, Oradea, Ploiești, Slobozia, Sfântu-Gheorghe, Târgoviște și Turda.
Inițiativa unității care poartă cu onoare denumirea Mihai Viteazul, constituie un gest de afirmare a respectului pentru istoria, valorile naționale și marile personalități ale neamului, arată reprezentanții MApN.
Ziua Națională Mihai Viteazul a fost instituită prin Legea nr. 137/2020, în memoria marelui domnitor, recunoscut drept martir și erou al națiunii române.
- Șeful Direcției Imigrări: Străinii vor reprezenta un sfert din populația Capitalei, până în 2030 - 22 ianuarie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, anunț de la Strasbourg: Acordul UE-Mercosur a fost BLOCAT pentru moment! Ce urmează - 21 ianuarie 2026
- România, exclusă de Ucraina de la lista statelor acceptate pentru dublă cetățenie - 21 ianuarie 2026
