Patriotul basarabean Ilie Ilașcu, înmormântat joi la București. A fost declarat doliu național doar în Republica Moldova, nu și în România

Patriotul basarabean Ilie Ilașcu va fi înmormântat joi, 20 noiembrie, la București, în această zi fiind declarat doliu național doar în Republica Moldova, nu și în România, deși au existat mai multe voci publice și petiții care au cerut acest lucru.

Slujba de înmormântare va avea loc începând cu ora 10.30, la Biserica Sfânta Sofia din București (Calea Floreasca, nr 216), iar înhumarea va avea loc la Cimitirul Bellu la orele 12.30.

Zi de doliu național în Republica Moldova

Joi, 20 noiembrie, este zi de doliu național în Republica Moldova, potrivit unui decret semnat de președintele Maia Sandu. În decretul prezidențial nu se menționează nimic despre lupta lui Ilie Ilașcu pentru reunificarea Republicii Moldova cu România.

„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul prin care 20 noiembrie 2025 este declarată zi de doliu național, în memoria lui Ilie Ilașcu, simbol al rezistenței și al luptei pentru independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova. Toți cei care l-au respectat pe Ilie Ilașcu sunt invitați, joi, să își ia simbolic rămas-bun la Palatul Național, în intervalul 10:00–13:00”, a anunțat Administrația Prezidențială de la Chișinău.

La București, până la ora transmiterii acestei știri, nu s-a luat nicio decizie privind declararea doliului național, deși au existat mai multe voci care au cerut acest lucru, fiind inițiate mai multe petiții.

Reamintim că Ilie Ilașcu a murit luni, 17 noiembrie, la vârsta de 73 de ani, după cum a relatat RostOnline.

Ilie Ilașcu s-a născut la 30 iulie 1952 în Taxobeni, raionul Fălești. El a fost una dintre personalitățile mișcării de renaștere națională din Republica Moldova, notează TVR Moldova.

Pe 2 iunie 1992, în calitate de lider local al Frontului Popular, el a fost reţinut de o duzină de indivizi înarmaţi cu pistoale automate care au pătruns cu forţa în casa sa din Tiraspol. Fiind încarcerat la Tiraspol împreună cu membrii grupului său, el a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova în legislaturile 1994 – 1998 și 1998 – 2000.

În mai 2001, a fost eliberat din închisoare. Între 2001 și 2008, a fost membru titular în delegația României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

În 2004, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza „Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia”, a decis că atât Federația Rusă, cât și Republica Moldova poartă răspunderea pentru tortură, privațiune ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență în cazul său și al celorlalți deținuți.

Ilie Ilașcu a fost decorat cu  Ordinul Național „Steaua României”, acordat în 2001, și Ordinul Republicii, conferit de autoritățile de la Chișinău în 2010.

A fost declarat Cetățean de Onoare al municipiilor București și Chișinău, al orașului Sighișoara și al altor peste 37 de localități și județe din România

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Spune-ți părerea

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.