Rezistența Bisericii în fața ideologiei LGBT. În Grecia, proiectul pentru legalizarea CĂSĂTORIEI între homosexuali intră la vot în Parlament, săptămâna viitoare

Autoritățile elene intenționează să legalizeze căsătoria între persoane de același sex, un proiect pe această temă fiind deja depus și urmând să intre la vot în Parlamentul Greciei, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Proiectul, intitulat „Egalitate la mariaj civil”, prevede amendarea articolelor din legislaţia familiei cu privire la căsătorie din Codul Civil. Concret, obiectivul proiectului … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie, înscrisă în ședința Sfântului Sinod ca ÎNCĂLCARE a ordinii statutare a Bisericii şi TULBURARE a păcii din viața Bisericii și a societății (comunicat oficial)

Solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni Mitropolie a fost înscrisă în viitoarea ședință a Sfântului Sinod ca încălcare a ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică, se precizează într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Patriarhiei Române și semnat Cancelaria … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


FOTO/ Icoana „Hristos Pantocrator” a fost montată în turla principală a Catedralei Naționale

Icoana „Hristos Pantocrator” a fost montată în turla principală a Catedralei Naționale din Capitală. Montarea icoanei a început, luni, 5 februarie, notează Basilica.ro. Reprezentarea iconografică se întinde pe o suprafață de peste 150 de metri pătrați și măsoara în diametru 12 metri, din care chipul are dimensiunea de 4.5 metri.   Reprezentarea icoanei Pantocrator de la … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Simpozion dedicat Părintelui Iustin Pârvu, sâmbătă, la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă

Mănăstirea Paltin- Petru Vodă organizează, sâmbătă, 10 februarie, un simpozion dedicat marelui duhovnic Iustin Pârvu. Simpozionul, intitulat „Părintele Iustin Pârvu, mângâietor al bolnavilor și sprijinătorul celor întristați” are loc în ziua în care se împlinesc 105 ani de la nașterea Părintelui Iustin Pârvu. Simpozionul de anul acesta se va desfășura sub coordonarea pastorală a PS … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Vasile Bănescu critică amenda dată de CNCD pentru blasfemia cu Iisus în boxeri: Este o măsură disproporționată. Avertismentul era mai mult decât suficient

Vasile Bănescu consideră că amenda dată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru expoziția „Nmyphs and Zombies. Speranța lui Ondine și disperarea lui Baraka” este o măsură disproporționată, avertismentul fiind mai mult decât suficient. „Amenda este un prea mult”, a comentat Vasile Bănescu sancțiunea aplicată de CNCD pentru blasfemia cu Iisus în boxeri organizată vara … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Patriarhia Română împlineşte 99 de ani de la înfiinţare

Patriarhia Română împlinește duminică, 4 februarie, 99 de ani de la înființare. Întrunit în ședința de lucru din 4 februarie 1925, Sfântul Sinod a luat hotărârea de înființare a Patriarhiei Ortodoxe Române. Procesul începuse imediat după Marea Unire din 1918. La finalul anului 1924, Mitropolitul Pimen al Moldovei și Sucevei a redactat o propunere potrivit căreia … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


VIDEO/ Părintele Pimen Vlad, cuvânt puternic despre EROII românilor: Dacă ne uităm în urmă, vedem un șir de mucenici. Se încearcă permanent să se arunce cu noroi în ei. Ne explică alții istoria noastră, încearcă să ne impună o altă istorie

Dacă ne uităm în urma noastră, vedem un șir de eroi și de mucenici, însă Istoria României nu prea se mai face în școli, încercându-se ca istoria noastră să fie acoperită, iar copiii să învețe să se rușineze cu neamul nostru, explică părintele Pimen Vlad, de la Schitul Lacu din Sfântul Munte Athos. Într-un cuvânt … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Parastasul mărturisitorului Ioan Ianolide, sâmbătă, 3 februarie, la Mănăstirea Cernica

Sâmbătă, 3 februarie, la Mănăstirea Cernica va avea loc parastasul mărturisitorului Ioan Ianolide, la 38 de ani de la trecerea la Domnul, a anunțat ASCOR București. „Vă invităm să luați parte la parastasul săvârșit întru pomenirea scriitorului și mărturisitorului Ioan Ianolide. Ne vom întâlni sâmbătă, 3 februarie, ora 7:30 la stația de metrou Pantelimon și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur

Biserica Ortodoxă îi prăznuiește, în 30 ianuarie, pe Sfinţii Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ca pe cei mai mari învăţători şi păstori ai Bisericii. Pomenirea aparte a Sfântului Vasile se face la 1 ianuarie, a Sfântului Grigorie Teologul la 25 ianuarie, iar a Sfântului Ioan Gură de Aur la 27 … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Mircea cel Bătrân va fi comemorat la Mănăstirea Cozia, la 606 ani de la trecerea la Domnul

Marele Voievod Mircea cel Bătrân va fi comemorat la Mănăstirea Cozia, miercuri, 31 ianuarie, a anunțat Arhiepiscopia Râmnicului. În ziua de 31 ianuarie se împlinesc 606 de ani de la trecerea la cele veșnice a Voievodului Mircea cel Bătrân, Voievod al Țării Românești și ctitor al Mănăstirii Cozia. „Mărturia sa spirituală și strădania recunoscută în … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost