Cu cine se luptă „Institutul Wiesel”

Redăm mai jos două filmuleţe despre Ion Gavrilă Ogoranu, cel care a fost liderul unui grup de rezistenţă armată anticomunistă din Munţii Făgăraş timp de 17 ani. Un om pe care am avut bucuria de a-l cunoaşte, astfel că putem mărturisi: era pîinea lui Dumnezeu şi un monumet de deminitate. Revista Rost i-a dedicat un număr la o lună după ce s-a mutat la cele veşnice. Vă îndemnăm să citiţi acest număr, pentru a afla mai multe despre Ion Gavrilă Ogoranu – unul dintre eroii noştri, pe care astăzi Alexandru Florian, ciracii lui de la „Institutul Wiesel” şi corul de susţinători l-ar vrea scos din memoria românilor.

 

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Legea demascării: Începutul unei noi reeducări de tip Piteşti?

Din ce în ce mai mulţi români se implică în dezbaterea legii „antilegionare” (în fapt o lege profund antiromânească). Incorectitudinea, neconstituţionailtatea ei şi mai ales ambiguitatea voită, care poate genera o serie de abuzuri grosolane, este în sfârşit pusă în discuţie pe numeroase canale media. Deşi mutilată aproape 50 de ani de un regim ateist … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un rabin româno-israelian acuză

Eli Caufman, rabin şi istoric de origine română, emigrat în Israel în anii ’60, a făcut declaraţii foarte dure şi extrem de interesante la adresa liderilor comunităţii evreieşti de la noi, în emisiunea „În arenă”, realizată e Codruţ Burdujan la Litoral TV din Constanţa. „Pentru noi, evreii religioşi, comunismul este mai extremist decît nazismul. Iar liderii … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Institutul Wiesel dictează condamnări în afara legii pe care a clocit-o

Alexandru Florian, directorul Institutului „Elie Wiesel”, se încurcă în minciuni şi interpretări ale legii antiromâneşti 217/2015, la care a silit Parlamentul şi Preşedinţia. Textul legii interzice „organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid„. „Prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Crin Antonescu elogiază un „criminal de război”

Mircea Vulcănescu

Iată ce declară Crin Antonescu, unul dintre inițiatorii legii antilegionare, pentru Gândul: Sunt obişnuit cu manifestări publice de profundă precaritate intelectuală, dar chiar cu aşa ceva nu credeam că ne putem întâlni. Bineînţeles că atunci când vorbim despre Cioran, Noica, Eliade, Vulcănescu nu putem să considerăm că dominanta operei lor este legată de afinitatea temporară … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Să ne distrăm un pic cu legea antilegionară, comentariu pe textul legii

Legea 217/2015, cunoscută mai bine sub denumirea de legea anti legionară, își are originea în Ordonanța de Urgență nr 31/2002 modificată inițial prin Legea 107/2006. Mai jos gasiți legea 217/2015 în care am scos în evidență modificările suferite de-a lungul timpului de ambele legi, modificările suferite în urma Legii 217/2015 sînt îngroșate în textul de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


O lege antiromânească şi totodată antisemită

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare. Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Comisarii pentru „legea memoriei” au început vînătoarea de fascişti. Cu Vulcănescu şi Crainic

Alexandru Florian, directorul general al Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” (INSHR), a început „vînătoarea de fascişti”, pe baza Legii 217/2015, abia publicată în Monitorul Oficial. Legea cu pricina, vă reamintesc, interzice organizațiile și simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob și promovarea cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor infracțiuni contra păcii și … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


În jurul „legii memoriei“

Pe data de 24 iulie a.c. a avut loc la Cercul Militar Național masa rotundă intitulată Extremism, antisemitism, naţionalism – pericolele contemporane ale Europei, organizată de „New Strategy Center“ în colaborare cu Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, având ca parteneri media revista „Foreign Policy“ România şi Adevărul Holding[1]. „New Strategy Center“, … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


„De ce a trebuit ca România să interzică negarea Holocaustului de două ori”

Vă invit să citiţi articolul „Why Romania had to ban Holocaust denial twice” , de Adam Taylor (Washington Post), de unde reiese limpede, pentru cei care se mai îndoiau, cine sînt devăraţii autori ai legii antiromâneşti şi antidemocratice pe care abia a promulgat-o tovarăşul Klaus Iohannis. Neamţul, tot neamţ, cu musca holocaustului pe căciulă, e de … [Mai mult…]


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost