PS Macarie, Episcopul Europei de Nord: Să nu stricăm rânduielile firii poruncite de Dumnezeu, ci să le mărturisim cu viața și faptele noastre

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis un îndemn la începutul Postului Nașterii Domnului, în care a subliniat că postul este un timp al pocăinței și al împăcării. Redăm integral mesajul transmis de PS Macarie: „Preaiubiții mei, cuvine-se cu adevărat să fim mulțumitori Mântuitorului Hristos precum și Preacuratei Sale Maici, pentru răgazul ce-l primim … [Mai mult…]

PS Macarie, în mijlocul românilor din Norvegia: Lumea copilăriei se află sub asediu! Nevinovăția, bucuria sfântă, tihna, jocurile, poveștile, școala sunt astăzi rescrise de neprieteni ai familiei și ai copilului (VIDEO)

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a adresat un cuvânt puternic, în Duminica părinților și copiilor, la Bergen, în Norvegia, îndemnând la protejarea copiilor în aceste vremuri primejdioase. Lumea copilăriei se află astăzi sub un asediu, a avertizat PS Macarie. „Nevinovăția, bucuria sfântă, tihna, jocurile copilăriei, poveștile, școala sunt astăzi rescrise și reformatate de neprieteni … [Mai mult…]

PS Macarie: Să nu ne amăgim. Pace nu poate fi într-o lume în care se dau legi împotriva Evangheliei

„Taina fărădelegii” lucrează în lume și se transformă în război văzut, spune PS Macarie, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord, în Pastorala la Învierea Domnului. Iubite frate și iubită soră, să nu ne amăgim. Pace nu poate fi pe această lume atâta timp cât Hristos este batjocorit și sfidat. Pace nu poate … [Mai mult…]

PS Macarie, în pastorala de Crăciun: Nașterea Domnului, unica „resetare” adevărată a lumii

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis în pastorala de Crăciun un cuvânt puternic cu privire la vremurile pe care le trăim, precum și îndemnul de a ne bucura de Nașterea Domnului, unica „resetare” adevărată a lumii. Iată, dragii mei, intrăm deja în al treilea an al unei „mari resetări”, adică al felului în … [Mai mult…]

La plecarea mărturisitorilor Marin Răducă și Marcel Petrișor. PS Macarie: Mai săraci pe pământ, mai bogați în cer

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a transmis, miercuri, un mesaj de condoleanțe la plecarea la Domnul a mărturisitorilor Marin Răducă și Marcel Petrișor. Redăm integral mesajul transmis, pe Facebook, de PS Macarie: „După plecarea la Domnul a blândului părinte episcop Vasile Flueraș Someșanul de la Cluj, alți doi prieteni întru Hristos și eroi ai … [Mai mult…]

PS Macarie, la Mănăstirea Nicula, despre educația sexuală în școli și marșul LGBT: Atentate la sufletul copiilor! Să le păzim celor mici copilăria, școala, joaca și bucuria

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, prezent, vineri, la Hramul Mănăstirii Nicula, din județul Cluj, a adresat un puternic cuvânt de avertizare cu privire la pericolul care amenință copiii, prin atentatele la sufletele lor curate, care se dau în aceste vremuri prin acțiuni precum educație sexuală în școli sau marșul LGBT. „În aceste vremuri este … [Mai mult…]

FOTO/ PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, în satul său natal din județul Bistrița Năsăud: Omul are nevoie de om!

PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a slujit, duminică, în satul natal Spermezeu, din județul Bistrița Năsăud. Înainte de slujbă, clericii și credincioșii au mers în procesiune cu icoana Maicii Domnului.   „Noi, oamenii, avem nevoie întotdeauana de oameni. Suntem făcuți unul pentru altul, iar raiul nu putem să-l dobândim decât împreună, în comuniune de … [Mai mult…]

FOTO. PS Macarie, Episcopul Europei de Nord, a donat Muzeului Satului casa străbunicilor săi

Muzeul Satului a deschis, vineri, spre vizitare casa din satul Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud, donată de PS Macarie, Episcopul Europei de Nord. „Bogăția unui muzeu stă în patrimoniul lui. Astăzi am deschis spre vizitare casa din satul Spermezeu, județul Bistrița-Năsăud. A fost un moment de mare bucurie pentru noi, cu atât mai mult cu cât la … [Mai mult…]

PS Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord: Cei care se socotesc pe ei că sunt conducători și filantropi ai popoarelor au o viziune din care Dumnezeu lipsește. Să nu facem compromis cu minciuna și viclenia care se înstăpânesc peste lume

Cei care se socotesc pe ei că sunt conducători și filantropi ai popoarelor caută să reîntemeieze lumea, să procedeze la o „mare resetare” și să formeze un „om nou”, dezrădăcinat de cer, separat de semenii săi și controlat de sisteme inteligente tehnologice spune, în Pastorala de Paști, PS Macarie, Episcopul românilor din Europa de Nord. … [Mai mult…]