Certificatul sanitar, obligatoriu pentru accesul la Vatican, de la 1 octombrie. Anunțul făcut de papa Francisc

Accesul la Vatican se va face doar pe baza unui certificat sanitar, începând cu 1 octombrie, măsura fiind adoptată la solicitarea papei Francisc, a relalat, luni, EFE, citată de Agerpres. Potrivit sursei citate, papa Francisc a cerut să fie aplicată această măsură „cu scopul de a adopta toate măsurile adecvate pentru a preveni, controla şi … [Mai mult…]

Ipocrizia Papei: Deschideți granițele, primiți refugiații, în timp ce noi, Vaticanul, avem cele mai stricte legi de imigrare

Papa Francisc, șeful Bisericii Catolice, a făcut de mai multe ori apeluri publice de acceptare cu brațele deschise a refugiaților musulmani de către europeni. La un moment dat chiar a recomandat parohiilor catolice din Europa să primească fiecare cîte o familie de refugiați musulmani. Cel mai recent apel în acest sens l-a făcut în cadrul … [Mai mult…]

Sfânta Lance, apogeul unui pontificat derizoriu

În secolul al XV-lea italian (Quattrocento), secol al virtuții fizice și intelectuale, papa Inocențiu al VIII-lea a întruchipat opusul Omului Renașterii, al individului caracterizat de vitalitate, energie, iscusință și talent. Ocupant al Tronului Sfântului Petru între anii 1484 și 1492, Inocențiu Cibo a fost o oglindă a mediocrității și a incapacității politice. Momentul de vârf … [Mai mult…]

Reformatorul Savonarola. Sau despre himere în politică (II)

Atitudinea profetică a lui Girolamo Savonarola exercita o atracţie extraordinară, iar predicile sale despre iminenţa urgiei divine abătute asupra păcătoşilor tulburau şi fascinau, în aceeaşi măsură. Tăcerea impusă călugărului de către Alexandru al VI-lea, din ce în ce mai puţin tolerant faţă de discursul anti-pontifical al acestuia, a fost menţinută până în clipa în care … [Mai mult…]