Evanghelia după Tarkovski

În curînd, la Editura „Lumea credinţei”

tarkovski COP 1

PRETEXT: O MĂRTURISIRE ŞI UN ÎNDEMN

Nu cred că a existat un film care să mă impresioneze atît de profund ca „Andrei Rubliov”.

Eram în facultate cînd am auzit prima dată de el. Văzusem deja, împreună cu colegii de an, „Copilăria lui Ivan” şi numele lui Andrei Tarkovski ne era foarte drag. Ştiam că filmul „Andrei Rubliov” fusese oprit de cenzură, pentru ca apoi, după vreo doi ani, să fie prezentat la Cannes, unde a fost descoperit şi recunoscut drept o capodoperă.

De-abia peste vreo doi ani am reuşit să-l vedem şi noi. Să-l vedem e puţin spus: l-am vizionat cu bucurie de 5-6 ori. Am fost copleşiţi de forţa lui, de căldura umană pe care o transmite, de curajul lui Andrei Tarkovski  de a face un film despre marile probleme spirituale ale omenirii. Pe atunci părea ceva uluitor să vezi un film care vorbeşte despre credinţă şi despre Dumnezeu într-un regim ateu comunist, un regim care luptase cu toată violenţa pentru a distruge bisericile, preoţii şi toate valorile creştine.

Eram la curent cu lupta dusă de către Andrei Tarkovski cu cenzura sovietică şi urmăream cu încordare desfăşurarea ei.

Desigur, am văzut apoi toate filmele lui Andrei Tarkovski, le-am aşteptat, le-am admirat, mi-au plăcut mai mult decît pot spune în cuvinte, dar pentru mine nici unul nu a mai avut un impact emoţional atît de puternic ca „Andrei Rubliov”.

La cîţiva ani după moartea cineastului, în 1989, circula în presă o fotografie năucitoare despre revolta studenţilor chinezi: în Piaţa Tiananmen, un tânăr s-a oprit în faţa convoiului ameninţător de tancuri, reuşind să stopeze înaintarea lor! Această imagine m-a trimis cu gîndul la Andrei Tarkovski, cel care s-a luptat cu colosul sovietic şi a reuşit să se impună.

Să aprindem o lumînare pentru sufletul robului lui Dumnezeu Andrei şi să încercam să străbatem în această carte un drum iniţiatic în lumea filmelor lui, făcînd eforturi ca lumînarea să rămînă mereu aprinsă!

Nicolae Mărgineanu
tarkovski COP 4

NOTĂ EDITORIALĂ

Inginer la origine (desigur şi sub influenţa „pragmatismului” epocii comuniste, în care i-a fost dat să-şi trăiască şi copilăria, şi prima tinereţe), dar „cu altele la inima sa” [1], devenit la vîrsta maturităţii teolog şi etnolog, Doctor în Teologie la St. Serge (Paris) [2] şi colaborator al regretatului Horia Bernea la Muzeul Ţăranului Român[3], d-l Costion Nicolescu (n. 1946) este astăzi una dintre vocile ortodoxe cele mai autorizate ale culturii noastre creştine. A scris aproape douăzeci de cărţi [4] şi sute de articole, a ţinut Alfa & Omega – vestitul supliment de pe vremuri al Cotidianului – şi a fost prezent, nu o dată, şi în paginile revistei Lumea Credinţei.

Cartea de faţă, închinată mai dreptei pomeniri a marelui cineast ortodox rus Andrei Tarkovski (1932-1986), poate că n-ar fi fost nicăieri mai acasă decît la Editura „Lumea Credinţei”: ea este o minuţioasă şi caldă radiografie creştin-ortodoxă a vieţii şi operei tarkovskiene, unică pînă astăzi prin amploare şi rigoare exegetică, întemeiată pe o vastă bibliografie la zi (în mai toate limbile de cultură şi largă circulaţie din spaţiul euro-american) [5], cu o acribie documentară care nu lasă nici o afirmaţie suspendată în vagul subiectivităţii, dar care nici nu ucide duhul viu al cărţii, ce incită pe alocuri cu tensiuni şi tonuri aproape romaneşti.

Figura lui Tarkovski se recompune subtil şi inolvidabil în conştiinţa cititorului, ca om şi ca artist, dar, poate mai presus de toate, ca biruitor al vremurilor, într-o lume ostilă lui Hristos (sau doar ignorantă sub aspectul spiritualităţii şi culturii creştine, şi îndeosebi răsăritene), totuşi neputincioasă să zăgăzuiască pînă la capăt forţa mărturisitoare a spiritului şi libertatea creatoare a artei adevărate. Tarkovski a fost poate cel mai mare biruitor prin artă al comunismului din a doua jumătate a secolului XX, iar Rusia esenţială, mistică şi pravoslavnică, şi-a avut în el profetul unei vîrste primenitoare, chemate să ridice şi să transfigureze lamura tradiţiei („Andrei Rubliov”) pînă la „realismul fantastic” al contemporaneităţii („Călăuza”), depăşind dihotomia istorică dintre Est şi Vest spre universalitatea mesajului creştin şi spre intuiţia dostoievskiană a „frumuseţii care va mîntui lumea”.

Deşi în primul rînd teolog, autorul cărţii de faţă dovedeşte şi o cultură artistică impresionantă (cinematografică şi nu numai), ceea ce îi permite o abordare complexă a cazului Tarkovski într-un larg context paideic, deopotrivă rusesc şi european. Discursul său se structurează pe cele trei mari virtuţi ale creştinismului, CREDINŢA, NĂDEJDEA şi IUBIREA, cu un accent fericit pe cea din urmă, avută în vedere sub toate cele patru mari ipostaze ale ei (aşa cum ni le revelează logos-ul grecesc: érosphilíastorgé şi agápe, în ordinea abordării de aici). Sîntem făcuţi martori conştienţi, pas cu pas, ai întrupării virtuţilor teologale în creaţia lui Tarkovski (ca regizor şi scenarist), dar şi ai reflexelor acestora în „viul vieţii” lui, cu pendulări inefabile între sublim şi tragic (pe care singur Dumnezeu e în măsură să le judece pînă la capăt).

Alături de cărţile d-nei Elena Dulgheru (Tarkovski. Filmul ca rugăciune, Ed. Arca Învierii, Bucureşti, 2002; De vorbă cu Marina Таrкоvskaia, Ed. Arca Învierii, Bucureşti, 2004, şi Scara Raiului în cinema. Kusturica, Tarkovski, Paradjanov, Ed. Arca Învierii, Bucureşti, 2011), mai aplicate pe latura artei cinematografice, cartea d-lui Costion Nicolescu, scrisă în primul rînd din perspectiva competenţei teologice, are toate datele unei contribuţii româneşti referenţiale la bibliografia tarkovskiană. Editura regretă că nu a avut posibilitatea, în aceste vremuri de fatală austeritate, să asigure cărţii şi o ilustraţie fotografică pe măsură, dar îşi păstrează năzuinţa de a o face la o viitoare ediţie, ce va avea parte, poate, de condiţii mai prielnice.

Mulţumiri se cuvin tuturor celor ce, într-un fel sau altul, au contribuit la gestaţia, apariţia, promovarea şi difuzarea acestei cărţi de excepţie: revistei clujene Tabor (unde au apărut de-a lungul anilor, într-o primă formă, o parte din capitole), doamnelor Maria Nicolescu (căreia cartea îi este dedicată [6]), Manuela Cernat (mai veche veghetoare asupra destinului românesc al discursului tarkovskian), Rodica Netea (corectură) şi Larisa Barbu (tehnoredactare), domnilor Nicolae Mărgineanu (regizorul creştin cu atîta iubire de Tarkovski), Constantin Flondor (autorul minunatului portret de pe coperta întîi) şi Nicolae Ghincea (difuzorul prin excelenţă al cărţii creştine de la noi), meşterilor tipografi şi, nu în ultimul rînd, cititorilor fideli ai Lumii Credinţei, care ne dau sensul şi puterea de a exista în peisajul publicistic şi editorial al unei Românii ce încă îşi mai linge rănile după lungile decenii de degringoladă comunistă şi neocomunistă.

Corect înţeles şi sincer asumat, Andrei Tarkovski rămîne – iar cartea de faţă stă mărturie la îndemînă – un posibil Stalker [7] harismatic pe calea adeseori sinuoasă a reîntîlnirii noastre sub Crucea lui Hristos.

Răzvan Codrescu
[1] „Am diplomă de inginer şi am practicat 20 de ani ingineria, dar nu mă simt cu adevăratinginer (în sensul admirabil al lui Cyrus Smith!)”, mărturisea recent într-un „autoportret neterminat”.
[2] „Pînă la urmă, pentru mine teologia ţine mai mult de o trăire poetică a întîlnirii şi convorbirii cu Dumnezeu (cu toată rigoarea dogmatică şi canonică!) decît de rigida disciplină universitară, chiar dacă, la nevoie, am respectat-o…” (loc. cit.).
[3] „Am lucrat 20 de ani la Muzeul Ţăranului Român, titrat cînd ca etnolog, cînd caantropolog, dar m-am simţit uşor impostor sub aceste «etichete»…” (ibidem).
[4] Spre o cultură liturgică, Editura Anastasia, Bucureşti, 1999; Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Viaţa, minunile legendele şi obiceiurile, selecţia şi adaptarea textelor de Costion Nicolescu, Ed. România Creştină/Muzeul Ţăranului Român, Bucureşti, 1999; Cine se teme de Biserică?, Ed. Christiana, Bucureşti, 2002;  Riscul de a fi ortodox, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002; Sufletul între rai şi iad. O viziune tradiţională românească asupra judecăţii particulare, Ed. Vremea, Bucureşti, 2003; Teologul în cetate. Părintele Stăniloae şi aria politicii, Ed. Christiana, Bucureşti, 2003; Elemente de teologie ţărănească, Ed. Vremea, Bucureşti, 2005; Bucuria convorbirii, Ed. Teognost, Cluj-Napoca, 2006; Chipul ca o catapeteasmă, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009; Et in Athos ego. Muntele sfinţit, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia,  2010; Hristos, Adăpostul, Veşmîntul, Hrana, Doctorul şi Leacul omului şi al omenirii pe calea mîntuirii (Conţinutul spiritual al nevoilor trupeşti vitale la Sfîntul Efrem Sirul), Ed. Renaşterea, Cluj-Napoca, 2011; Sarea Pămîntului. Încrucişări, întîlniri, însoţiri, Ed. Doxologia, Iaşi, 2011; Mic tratat de iubire…, urmat de alte iubitoare studii şi eseuri, Ed. Doxologia, Iaşi, 2012.
[5] Bibliografia – din care se citează generos pe parcurs – este aşezată imediat după nota noastră editorială, pentru a fi limpede din capul locului pe ce teren ferm şi cuprinzător (monografii, studii şi eseuri tematice, convorbiri, jurnale, corespondenţă etc.) se desfăşoară demersul analitic şi interpretativ.
[6] MARIEI, care a aşteptat această carte cu atîta nerăbdare, dar şi cu destulă răbdare…
[7] Stalker este titlul original al celebrului film „Călăuza” (1976-79), realizat de Andrei Tarkovski în însăşi inima iadului comunist.
Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea