Vedere de pe Centură. A plecat Căpitanul, rămâne corabia beată…

Marinelu și-a încheiat al doilea mandat în sunet de cătușe… mai noile țepe. Parafrazându-l pe Carol I, ar fi putut să spună fericit: „Asta-i muzica ce-mi place!…” Nu a făcut-o. Dimpotrivă. A ținut să ne convingă mereu pe toți că „instituțiile statului lucrează” și că  nu el a cerut rezolvarea dosarelor de corupție flagrantă. Eu, care știu ce înseamnă inerția de la „instituțiile statului”, pot afirma cu toată certitudinea că despăducherea din ultima  vreme este opera lui Traian Băsescu. Sigur, nu așa cum percepe Adrian Năstase, cu toată durerea lui de trânji. Marinelu nu s-a dus prin tribunale să ceară o anume sentință pentru Nepotu Mătușii Tamara sau pentru Guzganu Rozaliu.  Președintele nu a cerut nici eliberarea propriului frate, dar,  dacă vom afla că banii oferiți de Bercea Mondialu veneau de la… Varanu, via generalul Abraham Heroină, ce vom mai zice?

Unele peste altele, Traian Băsescu a plecat de la Palatul Cotroceni printr-o ceremonie sobră și mișcătoare pentru mulți  români. De aceea, nu cred că-l vor uita ușor…

 ***

A fost un președinte total atipic, nu în primul rând prin intervențiile lui contra adversarilor politicianiști. Nu. Eu cred că unii l-au hulit din cauza limbajului expresiv cu inflexiuni din umorul tăios moldovenesc, dar tocmai asta a fost arma letală a politicianului Traian Băsescu. În fond, ce a făcut Marinelu? L-a legat pe Dan Voiculescu sau pe Adrian Năstase? El a instituit epoca balzaciană din pușcăriile patriei? Nu, el a vorbit. Atât îi permitea această Constituție strâmbă, după chipul și asemănarea lui Octav Cozmîncă. A, că ei doreau ca președintele să stea ca un cuc surd și mut în Dealul Cotrocenilor, asta e altceva. Românii asta vor: un președinte implicat în problemele de interes național. Altfel, pentru ce să mai iasă și să voteze o mămâie de cânepă? Asta este și semnificația votului zdrobitor pentru Klaus Iohannis.

Supere-se mulți pe mine, Traian Băsescu a bătut borna statului de drept în România și acest lucru nu poate fi uitat. Acesta este adevărul, cu toate reproșurile pe care i le putem face. Eu nu am fost un apropiat de-al lui, nu am avut și deci nu am motive să-i duc trena, ca alde Patapievil… Ca ziarist, am reușit să vorbesc cu Ion Iliescu, cu Emil Constantinescu, am publicat interviuri cu Boris Elțin, cu Alexandr Ruțkoi, vicepreședintele Rusiei, cu Ruslan Hasbulatov, președintele Parlamentului Federației Ruse, într-o perioadă dramatică pentru istoria contemporană, cu Iurii Lujkov, cel mai bun primar al Moscovei… Dar nu am reușit să ajung niciodată la… Traian Băsescu.  În schimb, au ajuns la el tot felul de ciudați, care au publicat tot ce au vorbit la… pișoar. Prima și ultima dată când am încercat să discut cu Traian Băsescu despre dezastrul din centrul vechi al Bucureștilor, nu m-a primit la vorbă. Era pe-atunci primar general și nu m-am mai apropiat niciodată de el. S-au perindat alți primari, dar problema rămâne: când va veni un alt cutremur, acolo vor muri mii de oameni fiindcă nu s-a făcut mai nimic. Văzusem cum transformase Iurii Lujkov centrul vechi al Moscovei într-o bijuterie arhitectonică. Puteam să facem și noi același lucru cu centrul vechi al Bucureștilor, dar nu a dorit nimeni realmente acest lucru. Puteam să reconstituim Curtea Veche a lui Vlad Țepeș pentru a atrage mai mulți turiști. Voiam atunci o clarificare de la primarul general…

Eu nu puteam să-i cer… vapoare, ca amicul Roșca „Ciripoi”. Traian Băsescu este un politician care discută numai cu cine îi convine, cu oameni care nu-l pot pune în situații dificile sau pe care îi poate îngropa în ridicol fiindcă vin la el fără argumente. Relația lui cu presa a fost cu năbădăi: recunoașterea importanței  ziariștilor când se afla în opoziție, smetii peste ochii fripturiștilor când ajungea la putere…Oricum, Marinelu are simțul evenimentului. Timp de 15 ani, le-a oferit ziariștilor subiecte pentru „dezbateri”. Dacă voia să spună ceva în mijlocul pădurii de unul singur, fătucile de la toate posturile ar fi fost parașutate acolo. De câte ori a vrut, a spart ecranul, încât fusese supranumit „cucu de la ora 6”. Reamintesc aici doar scena cu „antraxul din parcul Cișmigiu”…

După ce le-a reproșat liderilor occidentali că vin pe-aici „ca să-și ia tainul”, lucru perfect adevărat, Traian Băsescu a insistat ca România să conteze la Bruxelles. Uneori, a fost ascultat, mai ales în ce privește interesele Uniunii Europene la Marea Neagră și în sfera de influență a Rusiei. Alteori, gânditorii de la Bruxelles păreau să nu priceapă nimic. Păreau că merg în vârfurile picioarelor, când venea vorba de Rusia. Așa a fost îngropat proiectul Nabucco, susținut cel mai puternic de Traian Băsescu. Înțelegând perfect geopolitica sau doar intuind-o, el a precizat că preferă axa București-Londra-Washington. Avea dreptate și aici, chiar dacă mulți analiști s-au ofuscat atunci. Între Rusia și Germania, care au redescoperit potecile mai vechii „iubiri” care le-a făcut să se păruiască în două războaie mondiale, România are doar perspectivele dezmembrării. Budapesta amușină deja și se gudură pe lângă mai vechiul stăpân de la Kremlin. Evident că partenerul strategic cel mai important pentru România rămâne America, lucru care nu înseamnă că trebuie să ne facem iluzii pentru un veac.

Dincolo de problemele energetice, Traian Băsescu s-a implicat și în chestiunile de securitate națională. A cerut guvernelor să crească alocațiile pentru înarmare. Niciun premier nu a gândit mai departe. Expansiunea previzibilă a Rusiei arată că președintele a avut și aici dreptate. Nu ne putem face iluzii că ne vor apăra americanii și cei de la NATO, iar noi să nu facem nimic, fiindcă ar putea să fie prea târziu. Cum ar putea reacționa România la invazia „omuleților verzi”? De fapt, mai mulți experți militari americani le-au reproșat europenilor că s-au dezarmat excesiv, iar România a urmat același drum. Sigur, putem să presupunem că americanii vor să ne vândă armamentul lor uzat, dar tot la fel de adevărat este că nu trebuie să uităm să ne apărăm și singuri.

Mulți au uitat apoi că Traian Băsescu nu a făcut prima vizită la Washington sau la Bruxelles. S-a dus mai întâi la Chișinău. Atunci chiar și-a făcut iluzia că va putea să-l atragă pe Vladimir Voronin spre România pentru a smulge definitiv cele șase județe basarabene din ghearele Rusiei. Eroare gravă. Generalul de miliție nu putea pricepe semnificația unei mâini întinse de adevărata lui țară și a preferat s-o cotească spre Rusia. Ulterior, Traian Băsescu s-a dus la Moscova și l-a avertizat pe Vladimir Putin că România are interese strategice la Marea Neagră și în Republica Moldova. (Dar dacă nu ai oameni de calitate la conducerea Respublicii Molotov, ce poți face?). Trebuie să fi fost foarte interesantă acea discuție. Acasă, analiștii neamului și martorii Varanului îl acuzau că subminează bunele relații tradiționale cu Rusia.

Mulți nu-l vor uita pe Marinelu pentru tăierea pensiilor. Cum să-i explici lui Jică recesiunea economică? Și atunci mai bine-i tai leafa. Președintele și-a asumat atunci toate riscurile și a făcut anunțul în locul lui Emil Boc. Păcat că nu au reușit să taie fără menajamente pensiile „speciale”, constituite fără cotizație la fondul de pensii. Văd oameni cu pretenții care susțin că nu trebuia făcut acest lucru. Cum să accepți pensii de peste o sută de milioane de lei vechi, fără ca indivizii respectivi să fi cotizat la fondul de pensii? Ori ai interese, ori ești idiot. Tertium non datur.

În concluzie, Traian Băsescu a acționat uneori la limita Constituției, a admis „soluții imorale” pentru a normaliza România. Așa a format majorități parlamentare, care însă nu l-au urmat. Mai rămânea să ceară, prin referendum, dizolvarea Parlamentului din cauza corupției și românii ar fi votat. Nu a vrut sau nu a putut să meargă până acolo, dar nu ar fi fost o exagerare. A avut intransigența unui bun comandant de navă, însă în urma lui rămâne corabia beată. Profund coruptă în toate structurile ei conducătoare, România se va vindeca foarte greu fiindcă s-a lucrat un sfert de veac pentru distrugerea ei economică, socială, politică, militară, culturală, educațională etc.

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti? În 15 ani nu a apărut unul să vină din lumea asta, să nu fi fost tarat de năravurile comunismului, să nu fi fost afectat de nimic”, îi spunea Traian Băsescu lui Adrian Năstase în campania electorală. Un tertip psihologic fin: românii îl percepeau drept politruc numai pe Nepotu Mătușii Tamara, nu și pe Marinelu.

Mafia a instrumentat „masele largi populare” ca să-l umilească, așa cum nu a mai fost umilit niciun conducător din istoria românilor. Toate victoriile lui electorale au fost ca bătălia de la Verdun. Cu tot cu consilierii lor americani, adversarii lui politici au sfârșit în ridicol. Au furat, au plătit, au năimit, au manipulat și au pierdut lamentabil. Cum să-l ierte? „Următorul președinte al României va fi un profesor, nu va mai fi unul ca mine”, spunea Traian Băsescu în urmă cu vreo doi ani. Intuiție? Și așa s-a întâmplat.

Să ne înțelegem: nu Klaus Iohannis a câștigat alegerile, PSD a pierdut alegerile, fiindcă a băgat în față o secătură la fel de coruptă ca partidul din care provenea. În seara de 16 noiembrie, după ce s-au anunțat primele rezultate, am văzut în Piața Universității o lozincă scrisă strâmb pe un carton: „Traiane, o parte din victorie este și a ta”. Simplu și atât. Umbra președintelui s-a întins peste toată această ultimă răfuială electorală. De aceea, m-a surprins opinia lui Dan Tăpălagă, după care Traian Băsescu a susținut-o pe Elena Udrea până în pânzele albe, tocmai ca să iasă… Victor Ponta. Așa se întâmplă dacă nu cunoști bine datele personajului. Klaus Iohannis a mers contra lui Traian Băsescu într-o perioadă extrem de grea pentru președinte. Neamțul a fost alături de Dan Voiculescu, în speranța că va fi desemnat șef al Guvernului. Asta se cheamă oportunism. De ce nu a văzut atunci Iohannis de partea cui este adevărul? Nu vreau să dau un răspuns acum. În final, Traian Băsescu l-a susținut totuși pe Klaus Iohannis fiindcă a înțeles ce ar fi însemnat pentru România dacă PSD acapara întreaga putere.

„Vă invit să poftiți!…” E clar, trebuie suspendat!

După primul tur de scrutin, Bătrâna Deșcă jubila: „Eu cred că în acest moment există premisele clare să reconstruim consensualitatea noastră”.  Dacă nu înțelegeai realitățile, te apucau frisoanele. Eu am avertizat de la început că Iohannis va câștiga alegerile, așa cum am scris și despre Emil Constantinescu în februarie 1996. La fel, pe când toată presa din România îi dădea câștigători pe Adrian Năstase sau pe Mircea Geoană, eu am scris că va învinge Traian Băsescu, fiindcă umblam mult prin țară, fără limuzină, și vorbeam cu oamenii. Știam realitățile.  Majoritatea absolută a oamenilor de afaceri pe care i-am cunoscut spuneau între patru ochi că nu vor vota cu Victor Ponta. Semnalul era clar. M-am bazat mereu pe bunul simț al oamenilor obișnuiți, nu pe intuiție. Nu pe flacăra violet, ca Prostănacu. (Vă amintiți că Victor Ponta și Daciana lui au venit la vot în haine violet…).

Pontănacu și-a pregătit singur sfârșitul politic prin reavivarea aceluiași punct nevralgic: desconsiderarea dreptului la vot pentru emigrația noastră, numită impropriu „diaspora”. Cea mai stupidă și cinică mi s-a părut prestația lui Teodor Meleșcanu la Paris, altfel, un diplomat cu ștaif, care a preferat să moară pentru mica glorie a Kalmîkului: „Aș vrea să recomand tuturor celor care, eventual, s-ar putea simți descurajați de numărul mare de oameni care stau la coadă să încerce să voteze și la alte secții. Cea mai apropiată secție este la Nancy, unde, la ora actuală, nu există niciun fel de coadă. Cei care doresc cu adevărat să voteze și pot să facă acest sacrificiu pot să se ducă acolo, mai ales că este un oraș superb”. Cum să trimiți, frate, zeci de mii de români de la Paris la Nancy ca să voteze? Tu te-ai duce?

Cu asemenea aroganțe, rezultatul trebuia să fie unul singur. Kalmîku, de-i mai zice Nepotu Mătușii Tamara și „Micu Titulescu”, a pierdut lamentabil alegerile, chiar dacă au votat toți morții lui Liviu Dragnea. (Nu-i așa că trebuie să credem într-o justiție care nu a dat măcar o rezolvare pentru fraudarea referendumului nici după doi ani? Ce mai contează? Noi și așa avem un referendum pe care „aleșii” l-au călcat în picioare: noi am votat pentru un parlament unicameral, cu 300 de membri și atât. Rezultatul? Avem un parlament mai mare decât Congresul SUA. Cum să mai suportăm noi asemenea specimene?). Au furat și tot au pierdut.

Gata! Începe altă epocă. Trecem de la tananică la Holsteiner Dreitour. De fapt, noul președinte a anunțat că nu va fi un președinte jucător, ci un mediator, așa că a ordonat imediat „Ordnung und Arbeit”: „Îi invit pe parlamentari să poftească să dezbată legea amnistiei și s-o pice!”. Kalmîku a sunat imediat adunarea: „Vă propun să tăcem din gură o perioadă”. Sigur, acum nu știm din ce am putea să mai tăcem, dar imediat târla de la PSD s-a aliniat și a votat disciplinat contra propriei legi. Să nu fiu înțeles greșit: eu nu-mi doream o lege care să-l scoată pe Varanu cu Platoșă din pripon. Dar ia să vedem noi cum stăm cu enunțarea principiilor. Klaus Iohannis ne-a asigurat că nu va fi un președinte jucător, cu alte cuvinte, nu va coborî la nivelul lui Traian Băsescu. Să zicem. Dar să revenim la indicația citată: „Îi invit pe parlamentari să poftească să dezbată legea amnistiei și s-o pice!” Dacă nu s-ar fi transformat Kalmîku în popândău, ar fi observant că domnul Iohannis a încălcat grav Constituția: noul președinte s-a amestecat în activitatea Legislativului și, mai mult, a indicat și ce soluție să dea pentru un proiect de lege. Trebuia suspendat imediat…

Dar cum să-l suspenzi când profesorul te cheamă la Cotroceni, îți dă extemporal și tu te gândești că o să-ți spună un singur lucru: „Ai copiat!”? Așa că mai bine dai o ordonanță de urgență, prin care oricare cetățean al patriei poate renunța la propriul doctorat. Nu mai vrei să fii doctor! Ce, te obligă cineva să rămâi doctor? NU! Care plagiat? Adică, mai pe șleau, mă prinde polițistul ieșind din cotețul vecinului cu o găină în traistă, iar eu îi zic scurt: „Ia-o, domne! Nu-mi trebuie”. Evident, el poate s-o ia, nu ar fi de mirare la noi, dar poate să ți-o și lase. De ce să te mai întrebe ce cauți acolo, dacă i-ai dat-o? Logic! Tot la fel, Kalmîku, mândru că-i român, dăduse ordonanță de urgență să nu fie dat în vileag că a fost ofițer acoperit. Dacă spui ceva despre el, intri la pârnaie. Nu e clar? Uite ce președinte am ratat, fraților!

Dar nu-i nimic, Klaus Iohannis vrea sobrietate. Și-o va avea. Un personaj din romanul „Cel mai iubit dintre pământeni” al lui Marin Preda îl întreabă pe un sas care voia să emigreze în Germania: „Hanți, de ce vrei tu, mă, să pleci din România?” „Aici prea mult bida mă-ti…”

Eu sper să migreze Ponta și ai lui. Adică dă o ordonanță de urgență să ne lase.

Dar nu, alde Șerban și Nicolicea vor prinde coajă din nou și se vor sui în cireșul neamțului. Până atunci, Vanghelie a scos satârul și umblă după carotida șefului politic. Iar Kalmîku îi dă afară pe Vanghelie, pe Geoană și pe Dan Șova. Toate ca toate, dar cum să-l dai afară pe însuși Înaltul Reprezentant al Primului Ministru? Mai ales că el zice și acum că are peste cinci milioane de voturi. S-a dus dracului „consensualitatea” la care visa Tataie! După care se mai trezește și Sebastian Ghiță și cere să fie dat afară comunistul Ion Iliescu. Asta e prea de tot! La 25 de ani de la lovitu… revoluție! Nici gloria eroilor nu rezistă în politica românilor.

Avem nevoie de o republică prezidențială

Aici, ar trebui să abordăm chestiunea de care nu vrea să se atingă nimeni. După cum arată percepția publică, românii nu au încredere în Parlamentul lor. Este un paradox? Nu, este rezultatul prestației lamentalibe a aleșilor noștri timp de 25 de ani. Corupția endemică din lumea politicianistă i-a determinat pe români să se agațe de ultimul pai: fie și măcar un președinte fără prerogative constituționale forte, așa cum impune votul. Este o contradicție gravă aici, spre care ne-a dus aceeași clasă politică profund coruptă. Indivizi ca Dinu Patriciu sau Călin Anton Costache Popescu-Tăriceanu au vorbit ani la rând despre „statul minimal” și tot ei cereau ca președintele să fie ales în Parlament. Ca la Chișinău! De ce? Pentru că ei vor să controleze absolut totul, inclusiv voința întregii populații. Însă un președinte puternic este simbolul puterii statului centralizat, unitar și indivizibil.

Sigur că, inițial, Ion Iliescu și ai lui au invocat excesele dictatoriale, manifestate de Nicolae Ceaușescu. Perfect justificat. Mai mult, vrând să acapareze puterea și mai ales s-o păstreze, Iliescu nu dorea sub niciun chip să fie alăturat de imaginea binefăcătorului său, care l-a trimis și la studii la Moscova. Reamintesc aici celebra scenă de pe tanc „Nu mai da din mână!”, când Deșca și-a apucat căciula cu amândouă mâinile și o ținea strâns ca să nu semene cu Mult Prea Împușcatu.

Și a venit mai târziu momentul Iorgovan, părintele Constituției, care îl ura sincer pe Arogantu. Fiind convins că Adrian Năstase va ajunge stăpânul de mătase al României, Iorgovan, aflat în luna morții, a elaborat această lege fundamentală echivocă, generatoare de grave confuzii și tensiuni sociale. Să nu ne jucăm cu vorbele: este inadmisibil ca o lege să poată fi răstălmăcită după bunul plac de toate Greblele din politica noastră, fără consecințe. Cu atât mai grav dacă este vorba de Constituția țării.

Modul în care a fost ales Klaus Iohannis, un dublu minoritar – etnic și religios – atestă tocmai această voință generală: românii vor un președinte puternic, autoritar. Președintele trebuie să fie un veghetor autentic pentru mersul țării. Oamenii s-au convins definitiv că, atunci când se disipă răspunderea, nimeni nu mai dă socoteală nimănui pentru furturile generalizate. Deci se poate întâmpla orice cu țara. Prin urmare, românii vor să aleagă un președinte puternic, pe care tot ei să-l poată trage la răspundere pentru orice abdicare de la lege și rânduială. Mii de ani, ei așa au fost educați: să existe o ierarhie piramidală, cu un domn ales de ei, așa cum se întâmpla pe când dacii alegeau la Sirmos împărați care să conducă Imperiul Roman dintre cei mai viteji comandanți ai Cavaleriei  imperiale. Acest model a fost perpetuat până târziu de memoria colectivă a națiunii. Iată de ce domnul ales Alexandru Ioan Cuza a intrat în legende, iar regele Carol I – nu.

Evident că nu ne putem întoarce în acele timpuri, dar avem aproape de noi modelul francez. Președintele Franței răspunde și pentru actul de guvernare și nimeni nu poate afirma că democrația franceză șchioapătă pe lângă cea italiană. La fel, românii nu vor un președinte slab, ca în Germania sau în Ungaria.

Calvarul lui Klaus Iohannis a început în momentul în care l-a medaliat cu Ordinul „Steaua României” pe Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România. La 19 ani, Bjoza a fost arestat pentru că voia să răstoarne „regimul demnocrației populare din România”. A stat 16 ani în pușcăriile comuniste. Monitorii care l-au afurisit pe noul președinte fac parte din gruparea celor care au condamnat… comunismul din România. Părinții unora au venit pe tancurile sovietice, dar ce mai contează? Bjoza nu era legionar, dar recunoaște cu onestitate că printre legionari erau adevărați români, care au fost martirizați în pușcăriile comuniste. De fapt, nu se poate face un studiu al mișcării anticomuniste din România, fără să ținem seama și de tragedia legionarilor. Nu erau legionarii cei mai mari dușmani ai comunismului? A știut Marinelu cu cine condamnă „definitiv și irefutabil” comunismul? Unii susțin că știa și că a făcut astfel o mișcare inteligentă.

Klaus Iohannis nu știe să pună porecle. Aici, Marinelu era imbatabil: Ion Iliescu – „bătrânul edec”; Victor Ponta – „Pisicuţ” şi „Dottore”; Tudor Chiuariu –  „un tânăr mafiot obraznic”; Dan Voiculescu – ”Felix Motanul”; Eugen Teodorovici de la Ministerul Fondurilor Europene a fost denumit „discotecarul” şi „dandy”, iar Călin Popescu Tăriceanu, primul premier numit de el în funcţie, în 2005, a devenit, în 2014, în declaraţiile preşedintelui, „inimă zburdalnică”; un ziarist preocupat excesiv de persoana președintelui a devenit „găozar”. „Ştiţi cum arată clasa politică acum? Vă spun sentimentul meu şi să nu vă gândiţi că aş viza doar vechi politicieni transferaţi din regimul anterior. Uneori ai senzaţia că e ca o zoaie pe un geam. Geamul casei ăsteia care e România, când dai să te uiţi, e plin de zoaie”, spunea Traian Băsescu în 2008. Iar cu o zi înainte de al doilea tur de scrutin din 2014 sare în ajutorul lui Iohannis: ”Oamenii aceştia, de când sunt împreună, nu au propagat decât ură. Au împărţit ţara în băsişti şi în electorat bun. Eu îi chem pe băsişti să vină duminică la vot, să le dea o lecţie”.

Va intra în Partidul Mișcarea Populară, unde nu lipsesc geniile politice. După ce l-a ajutat să intre primul pe listă în Parlamentul European, Cristian Preda iese pe sticlă și zbiară către colegii de partid: „Ori mă alegeți președinte, ori mă dați afară!”. Și l-au dat afară pe dom’profesor de la noul „Ștefan Gheorghiu”, care scria mai anțărț: „Eminescu este nul”. Aveți școală, flăcăi, nu glumă! Ferice de noi că trimitem asemenea nemernici să ne reprezinte la Bruxelles.

Și totuși basarabenii au votat pentru unire

Mulți basarabeni au votat implicit pentru unirea cu România. Alianța pro-europeană rămâne la guvernare și trimite formațiunile ruso-comuniste într-o opoziție de lungă durată. Liberalii au mai crescut puțin și depinde numai de ei dacă își vor fortifica pozițiile sau nu.

Ziariștii din Rusia nu-l pot uita pe Traian Băsescu: „Unificarea naţiunii române în cadrul unui singur stat românesc este un ideal de la care nu mă voi abate niciodată”, a declarat pe 1 decembrie Traian Băsescu. „Sărbătoarea naţională a tuturor românilor este cel mai bun moment pentru a reînnoi asigurările că România va continua să sprijine punerea în aplicare a aspiraţiilor de integrare europeană ale românilor de dincolo de Prut”, a adăugat Traian Băsescu. El i-a felicitat pe locuitorii din Republica Moldova pentru „votul pro-european” de la alegerile parlamentare din 30 noiembrie.

Reamintim că, în noiembrie 2013, Traian Băsescu a precizat că alipirea Republicii Moldova este „un nou proiect naţional fundamental” pentru România, după celelalte realizate deja: aderarea la NATO şi la UE. Pe 1 decembrie, în România se marchează sărbătoarea unităţii naţionale, în onoarea zilei de 1 decembrie 1918, când, la Alba-Iulia, adunarea reprezentanţilor populaţiei româneşti din Transilvania a adoptat hotărârea de a se uni cu Regatul României. Cu un an înainte, în decembrie 1917, România ocupase Basarabia, care se afla din 1812 în componenţa Rusiei şi care nu fusese niciodată parte a României, a cărei anexare nu a fost recunoscută niciodată de către Uniunea Sovietică.

Conform poziţiei oficiale actuale a României, atitudine împărtăşită şi de susţinătorii basarabeni ai unionismului românesc, Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români”, limba moldovenească este „română”. De fapt, conform datelor oficiale ale recensământului din anul 2004, însuşit de Biroul Naţional de Statistică al Moldovei, s-au declarat români 2,2% din numărul locuitorilor ţării, moldoveni – 75,8%. Pe de altă parte, 78,4% din numărul moldovenilor au indicat că limba lor maternă este limba moldovenească, 18,8% au spus că este româna.

Conform Constituţiei Republicii Moldova, limba de stat din această ţară este „limba moldovenească pe baza grafiei latine”. În acelaşi timp, în toate instituţiile de învăţământ, de-a lungul întregii perioade în care Republica Moldova a fost independentă, se studiază disciplinele „Limba română” şi „Literatura română”, iar istoria, cu excepţia perioadei 2006-2011, se numeşte „Istoria românilor”. Limbile moldovenească şi românească reprezintă una şi aceeaşi limbă, în ciuda unor diferenţe regionale, care se reflectă inclusiv prin folosirea scrisului kirilik sau latin, însă problema identităţii este un marker politic pentru populaţia Republicii Moldova. Pe de altă parte, identitatea istorică românească a apărut după identitatea moldovenească”, scrie IA REGNUM NOVOSTI.

Și adaugă pentru snobii din București, care consideră că nu e necesară studierea istoriei naționale și că pericolul rusesc ține de „teoria conspirațiilor”:

„Noţiunile de „români”, „popor român” şi „limbă română” sunt creaţia lingviştilor din Transilvania cu grafie latină, au fost inventate la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Scrisul moldovenesc există în kirilikă din secolul al XVI-lea.

La 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a adoptat Legea privind statutul limbii de stat în RSSM şi Legea privind „revenirea” limbii moldoveneşti la grafia latină, în timp ce moldovenii din Transnistria au păstrat grafia chirilică a limbii moldoveneşti.

Pe de altă parte, este artificială şi însăşi problema ridicată de Bucureşti, după care moldovenii şi ucrainenii ar fi „români”, pentru că identitatea românească a apărut din punct de vedere istoric după identitatea moldovenească. Pe de altă parte, formarea românilor ca naţie a avut loc pe nişte porţiuni de teritoriu din actuala Românie – în Valahia şi în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia se afla deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina – în componeţa Austro-Ungariei. Cu toate acestea, faptul că a ocupat aceste teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 serveşte până în prezent pentru Bucureşti ca pretext să afirme că populaţia moldovenească din aceste teritorii ar fi alcătuită din „români” şi să pretindă, într-un fel sau altul, să-şi exercite influenţa şi prezenţa în regiune”.

Iată de ce basarabenii au dat și acum un vot geopolitic. Ei optează între Rusia și Europa. O situație absurdă fiindcă unica modalitate de integrare rapidă în Uniunea Europeană este unirea cu România. Celelalte alternative rămân doar paliative.

Procesul este dificil din cauza sărăciei și a mentalității. Letonia a ajuns să dețină președinția Uniunii Europene. În 1991, avea același start cu Republica Molotov. Unde este una, unde e cealaltă? Letonia este aproape copleșită de numărul mare al rușilor. Dincolo de Prut, numărul real al rușilor dacă depășește 6%. Mai numeroși sunt ucrainenii, decât rușii, un alt factor retrograde pentru cel de-al doilea stat românesc. La Riga, nu există controverse cu privire la limba maternă din Letonia. Basarabenii nu au depășit nici acest stadiu măcar. Intelectualii au un rol enorm acolo, la fel și România. Este bine că acordăm burse, dar nu e suficient.

Foarte straniu mi s-a părut faptul că Marius Lăzurcă, ambasadorul României în Republica Moldova, a cerut atragerea comuniștilor lui Voronin în coaliția de guvernare. „Pe lângă cele două alternative geopolitice principale, există şi un plan de activitate, teme de interes general pentru partidele de guvernământ şi pentru opoziţie. Eu nu cred că se va opune cineva, de exemplu, reformei sistemului de justiţie. Aşa că ne putem gândi la un program guvernamental, care să ducă la un consens naţional. Niciun partid nu poate pretinde că este stăpânul celor care au votat pentru el”, a declarat diplomatul român. El s-a pronunţat pentru cooperarea partidelor pro-europene cu opoziţia, dar se îndoieşte că Partidul Comuniştilor va participa la guvernarea ţării. „O astfel de ofertă nu trebuie ignorată. Dar totul va depinde de ceea ce doreşte noul guvern să atragă de partea lui pe cei care nu au votat pentru el. Se poate lua în considerare un program amplu de guvernare, inclusiv cu partidele de opoziţie, care pot susţine unele proiecte”, a spus ambasadorul României, lăudat de „Nezavisimaia Gazeta”.

Ursul rusesc nu joacă de bună voie

Discursul lui Vladimir Putin la conferinţa anuală de presă a şocat presa occidentală prin buna dispoziţie a preşedintelui Rusiei, prin acuzaţiile aduse „factorului extern” şi prin optimismul privitor la perspectivele economiei ruse. Totul este un fals, cred cei din Occident, pentru că „ursul a plecat de pe teritoriul lui şi, prin urmare, nu va supravieţui”. „Vladimir Putin arăta relaxat, uneori chiar vesel” (în timpul conferinţei), scrie „The New York Times”. „Putin a respins temerile legate de colapsul financiar şi a asigurat poporul său că neajunsurile economice actuale din Rusia pot dura cel mult doi ani. Însă, în loc să propună remedii guvernamentale specifice, el a sugerat că va renaşte cererea pentru petrol şi, în cele din urmă, se vor rezolva aceste probleme”, scrie ziarul.

Putin „a fost ferm hotărât să împiedice conspiraţia Occidentului pe ansamblu şi a Statelor Unite ale Americii, în special, contra Rusiei”. Folosind simbolul ursului rusesc, el a povestit cum trebuie să se comporte Rusia. „Poate că ursul trebuie să stea liniştit, să nu alerge după mistreţi prin taiga, ci să mănânce fructe de pădure, miere. Oare atunci îl vor lăsa în pace? Nu-l vor lăsa pentru că vor dori mereu să-l pună în lanţ. Iar după ce îl vor pune în lanţ, îi vor scoate şi dinţii, îi vor smulge şi ghearele. Aşa trebuie înţelese astăzi forţele nucleare de descurajare”, a spus Putin, citat de acest ziar.

„The New York Times” consideră că „acest subiect dă bine acasă, unde 40% din numărul locuitorilor, conform analiştilor, vor ca Rusia să-şi redobândească statutul de superputere.” „Preşedintele rus Vladimir Putin a criticat puterile occidentale pentru construirea unui nou Zid al Berlinului în toată Europa şi a avertizat poporul rus că va trebui să suporte doi ani de lipsuri, recunoscând astfel că sancţiunile provoacă mai mult rău, decât s-a anticipat”, subliniază „The Telegraph”.

„Putin a acuzat Statele Unite ale Americii şi Europa pentru că încearcă să pună în lanţ ursul rusesc şi să-i smulgă ghearele”, iar Crimeea a fost doar un pretext în acest sens”, scrie autorul. Şi îl dojeneşte pe Putin pentru că el acuză lumea externă de suferinţele Rusiei, „sugerând chiar că prăbuşirea preţului la ţiţei ar putea fi o conspiraţie dintre SUA şi Arabia Saudită, cu scopul de a pune Rusia în genunchi”. Ziarul se îndoieşte că Rusia s-ar putea vindeca şi îl citează pe Martin Lidegaard, ministrul de Externe al Danemarcei, care a declarat că Occidentul a mers prea departe. „Sancţiunile prezintă un risc foarte mare să destabilizeze grav Rusia. Scopul sancţiunilor nu a vizat niciodată colapsul economiei ruse.”

Ziarul „Businessinsider” a descoperit în discursul lui Putin „o mulţime de momente ciudate şi inteligente”. Şi enumeră ce crede că a fost deosebit. „Putin a insistat că va fi „inevitabilă” creşterea economic şi că Rusia poate să iasă din criza economică în maxim doi ani. El a refuzat să precizeze că şi prăbuşirea rublei face parte din criză şi a acuzat parţial sancţiunile Occidentului de această cădere. Putin a precizat că, în ceea ce priveşte Ucraina, Rusia a avut dreptate, iar Occidentul a greşit. El a comparat invazia Rusiei din Crimeea cu alipirea la SUA a statelor Texas şi Mexic. El a insistat că America acţionează astfel pentru a dezarma Rusia şi a întrebat: „Vrem oare ca ursul nostru să ajungă o mămâie, o sperietoare?”

„Conferinţa de presă a lui Putin le-a transmis ruşilor că totul va fi bine, scrie şi „The Guardian”. Totul a fost ca de obicei: întrebări de cochetărie, glume, răutăţi, metafore, retorică antioccidentală, dar, în acest an, a fost o atmosferă mai deosebită ca urmare a „anexării Crimeii” şi a căderii dramatice a rublei”. „Primul eveniment a făcut să crească popularitatea lui Putin, iar ultimul a trezit fantomele crizelor precedente din Rusia şi subminează tocmai principiul de bază al guvernării de 15 ani din cea mai mare ţară a lumii: stabilitatea”, scrie autorul.

„Li s-a transmis ruşilor mesajul că problemele economice vor fi depăşite în curând, că Occidentul este vinovat de acest lucru, că Occidentul otrăveşte Rusia, dar că nu e vorba de acţiunile Rusiei de pe arena internaţională, care au provocat izolarea acestei ţări. Când a fost întrebat dacă există pericolul unei lovituri de palat în perspectivă, el a zâmbit: „Liniştiţi-vă! Noi nu avem palate! De aceea, nu pot avea loc revoluţii de palat”, concluzionează comentariul din ziarul „The Guardian”.

„La conferinţa de presă, Putin s-a fixat de fapt pe războiul psihologic şi informativ, obiectivul acestui război este distrugerea Rusiei, a suveranităţii ei, iar apoi a  existenţei sale fizice”, a comentat, pentru Pravda. Ru, Vardan Bagdasasian, doctor în ştiinţe istorice, profesor, director general adjunct al Centrului de ştiinţe politice şi ideologie (Centrul Sulaşkin). Şi aici, imaginea unui urs împăiat, aşa cum ar putea să facă ei din Rusia, a fost destul de clară. S-au rostit vorbe despre duşmanul extern, că există „coloana a cincea”, care acţionează din interiorul Rusiei. Se poate ieşi din această situaţie undeva peste doi ani, se va asigura suveranitatea în domeniul economic, independenţa faţă de factorii externi”. Expertul crede că aceasta a fost o demonstraţie de încredere. „Aici merită amintit celebrul mesaj de la 7 noiembrie 1941, pe când duşmanul se afla lângă Moscova: „Duşmanul va fi învins,

„În prezent, Occidentul nu are o economie reală, ci dimpotrivă, economia lui este o economie de service într-o mare măsură. Producţia reală a migrat în ţările lumii a treia, în Asia. De aceea, în cazul în care Rusia se consolidează, poziţia Occidentului poate fi compromisă. Victoria oricărei părţi implicate în conflict va genera confruntare”. „Eu aş putea presupune că până şi prăbuşiorea rublei este o consecinţă a acţiunilor speculatorilor financiari nerezidenţi, iar nu doar prăbuşirea preţului la ţiţei, a spus, pentru Pravda.Ru, analistul Igor Şatrov. Eu nu ştiu de ce Putin trebuie să-şi asume responsabilitatea pentru acţiunile contra Rusiei, acţiuni care sunt provocate din afară. Eu înţeleg preocuparea presei occidentale: aceste acţiuni (sancţiuni) reprezintă o concesinţă a poziţiei noastre faţă de Ucraina. Însă poziţia noastră faţă de Ucraina a fost şi rămâne aceeaşi, adică la fel de justă. Această pace din Ucraina este  în interesul Rusiei”.

Această criză din Rusia este o consecinţă a agresiunii externe, care nu este numai economică, financiară, este războiul cel mai hibrid (sic!), care are loc acum şi pe planul acţiunilor militare, unde se folosesc soldaţi, tancuri, instalaţii Grad. Igor Şatrov a spus că Occidentul nu priocepe nimic din particularităţile mentalităţii ruseşti, nu înţelege umorul rusesc.

„Este pur şi simplu o altă civilizaţie, iar poziţia noastră este că interesul public prevalează asupra interesului personal. Chiar şi acum, marii oameni de afaceri din Rusia, antreprenorii, ale căror active au fost plasate în Occident, cei care fac comerţ exterior, participă la procesele globale, nici chiar ei nu sunt dispuşi să trădeze interesele ţării şi pe Putin, ca lider ales de întregul popor”, a spus expertul.

Vladimir Putin este îndrăgostit. Nu doar de Rusia…

Barack Obama l-a caracterizat cel mai bine pe Vladimir Putin: „Băiatul acela frustrat din ultima bancă a clasei”. Cumplită ironie care nu lasă loc de „bună ziua”. La ultima conferință-fluviu, o ziaristă rusoaică i-a pus o întrebare de viață lui Putin:

„Dacă este posibil, aş mai avea o jumătate de întrebare. Nu mă iartă ai mei dacă nu pun această întrebare, pot să nu mă mai întorc în oraş. Pe când mă pregăteam să plec încoace, i-am întrebat pe cunoscuţii mei: „Voi ce l-aţi întreba pe Vladimir Putin?”. Şi prietenele mătuşii mele au răspuns toate într-un glas: „Bine, dragă, dar el este cel mai important logodnic din Rusia!”. Aşa că asta e. De peste un an, duceţi viaţă de burlac. Mai are Vladimir Vladimirovici vreme pentru viaţa personală?”

Și Vladimir Putin a răspuns în felul lui că nu a devenit o fiară: „Transmisteţi salutul meu cordial prietenelor mătuşii dumneavoastră! Le mulţumesc pentru atenţia pe care mi-o acordă. (…) În ce o priveşte pe mătuşa dumneavoastră: eu i-am transmis deja salutări, totul este în ordine, nu vă îngrijoraţi. (Râsete). Mă întreabă un prieten din Europa, un mare şef, imediat după evenimentele de anul trecut: „Ascultă, tu ai vreo dragoste?” Şi eu zic: „În ce sens?” „Ei, asta-i, tu iubeşti pe cineva?” Şi eu spun: „Ei, sigur…” „Dar pe tine te iubeşte cineva?” Şi eu zic: „Da.” Probabil că el credea că m-am sălbăticit detot. Şi spune el: „Ei bine, slavă Domnului!”, şi-a tras o vodculiţă. Aşa că totul este în ordine, nu vă îngrijoraţi. Şi cu Liudmila Alexandrova am o relaţie foarte bună, amicală. Ne vedem regulat, nu mai vorbesc de copii, se subînţelege. Nu chiar aşa de frecvent, cum aş vrea eu, dar totul este în ordine”.

Tot din iubire, dar de patrie, Vladimir Putin a comparat Crimeea cu Muntele Templului din Ierusalim. În discursul său în faţa Adunării Federale, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că Peninsula Crimeea şi vechiul oraş Korsuni (în greceşte, Hersones, Herson în româneşte – nota red. VP), de pe acest teritoriu „un loc care are o semnificaţie sacră pentru Rusia, la fel ca Muntele Templului din Ierusalim, pentru musulmani şi iudei”. Anterior, şeful statului rus a vorbit pe aceeaşi temă pe 29 august, la o întâlnire cu activiştii guvernamentali, la Seliger, când el a spus că Peninsula Crimeea „este un loc sfânt, unde a fost botezat cneazul Vladimir”.

„Crimeea are importanţă strategică şi chiar în Crimeea, la Herson, s-a creştinat cneazul Vladimir, iar apoi a botezat Rusi (Este vechea denumire a primului stat rus – nota red. VP) . Creştinismul era o mare forţă spirituală, unificatoare pentru stat. Chiar pe acest pământ spiritualizat, strămoşii noştri au conştientizat pentru prima dată şi pentru totdeauna că formează un popor unic”, a declarat Vladimir Putin. Aici, „Nezavisimaia Gazeta” îl corectează fără drept de apel:

„Din punct de vedere istoric, adevărul din cuvintele liderului nostru naţional se combină cu o ficţiune frumoasă, iar realitatea trecutului cu legenda bisericească.

Conform celui mai vechi letopiseţ rus, intitulat „Povestirile vremurilor de demult”, în anul 988, Vladimir, marele cneaz al Kievului, a asediat cetatea bizantină Herson de pe ţărmul de sud al Crimeii. Luptele au avut loc în apropierea oraşului actual Sevastopol. „În anul 6496 (988), a plecat Vladimir cu armata la Herson, un oraş grecesc, şi hersonienii s-au închis în cetate. Şi a stat Vladimir de cealaltă parte a cetăţii lângă valul de apărare, la o depărtare egală cu zborul unei săgeţi până la cetate, şi au fost lupte grele (cu oştenii) din cetate. Vladimir a asediat cetatea. Oamenii din oraş au devenit neputincioşi şi le-a spus Vladimir orăşenilor: „Dacă nu vă predaţi, eu nu plec de aici nici în trei ani”. Ei nu l-au ascultat. (…) Şi iată că un hersonian oarecare, pe nume Anastas, i-a trimis o săgeată pe care scria: „Sapă şi abate apa, apa curge prin conducte (de olane) din fântânile care se află la răsărit, în spatele tău”. Auzind acest lucru, Vladimir a privit spre cer şi a zis: „Dacă va fi adevărat, atunci eu trec la creştinism!”. Şi îndată a poruncit să se sape de-a curmezişul după conducte şi le-a tăiat apa. Oamenii au leşinat de sete şi s-au predat”.

Cercetătorii au atras atenţia în repetate rânduri asupra faptului că povestea spusă de scribii cei vechi seamănă cu legendele care circulau pe seama monarhilor europeni, care primeau mesaje (din cer – nota red. VP) pentru a se creştina. În plus, conform altor surse, cneazul nu i-a tratat pe locuitorii cetăţii ca un co-religionar: „Iar pe cneazul din Herson şi pe cneaghina lui i-a capturat, iar pe fiica lor a luat-o la el în cort, şi pe cneaz şi pe cneaghină i-a legat la un plug mare şi cu fiica celor doi s-a împreunat nelegiuit în faţa lor. Şi după trei zile, a poruncit să fie ucişi cneazul şi cneaghina, iar pe fiica lor a dat-o boierului Ijberna” (Viaţa adevărată a lui Vladimir). Să fie oare transformarea spirituală din viaţa cneazului, care a avut loc în faţa zidurilor Hersonului, pur şi simplu o legendă frumoasă?”

În ciuda faptului că evenimentele cu Botezul Rusi (la fel ca multe altele din acea vreme) sunt învăluite de necunoaştere, despre unele tendinţe se poate vorbi astăzi cu toată certitudinea. Printre cei care au botezat Rusia au fost foarte mulţi nu numai bizantini, dar şi refugiaţi din Herson. Crimeeanul Anastasie a construit prima biserică de piatră la Kiev – Desiatinaia (Biserica Uspenia). Ioachim Hersonianul, un concetăţean de-al lui, a fost primul episcop al Novgorodului. Ioachim a adus cu el numeroşi concetăţeni. Grecii din Crimeea au creat prima catedrală episcopală pe teritoriul acelei părţi din Rusi (nu Rusia – nota red. VP), teritoriu care se află acum în Rusia.

„S-a atribuit cnezilor din familia Riurik şi moştenirea simbolică, de un mare prestigiu în lumea medievală. Au fost jefuite şi aduse în Rusi din Crimeea bizantină moaştele Papei Clement al Romei, a căror soartă a intrigat spiritualitatea latină veacuri la rând mai târziu. Ajungând la tranzacţii cu guvernatorii occidentali, vechii cneji ruşi au folosit fragmente din moaştele lui Clement ca valută de schimb. Astfel, căsătoria dintre Anna, fiica lui Iaroslav Mudrîii (cel Înţelept – nota red. VP) şi Henric I, regele Franţei, s-a convenit, în paralel cu transferul unor fragmente din moaştele lui Clement din Crimeea”, scrie ziarul.

Şi un fapt surprinzător: marele cneaz Vladimir al Kievului (care era originar mai mult din Novgorod), după ce a ocupat Hersonul, a renunţat la controlul asupra acestei cetăţi. După ce a jefuit oraşul, vechiul ţar rus s-a întors acasă.

Noi nu vrem să fim nici cordon sanitar, nici tampon

Într-un interviu acordat ziarului „Kommersant”, politologul american George Friedman, fondatorul şi proprietarul companiei de analiză strategică Stratfor, susține – corect – că „Federaţia Rusă şi Statele Unite ale Americii au interese incompatibile în raport cu Ucraina”. Și anume pentru că fiecare vrea altceva: America vrea să transforme Ucraina în tampon contra Rusiei, iar Rusia vrea să facă un cordon sanitar din țările aflate în estul Europei. Inclusiv România și Polonia. Analistul nu spune, dar e limpede că nu ne cere nimeni părerea.

„Fragmentarea Europei este însoţită de slăbirea NATO, crede George Friedman. De fapt, ţările europene nu mai au nici armate. În cadrul Alianţei Nord-Atlantice, Statele Unite ale Americii sunt unica putere militară. Pe fondul slăbirii Europei, puterea relativă a Rusiei a crescut exponenţial. Imperativul strategic al Rusiei este să aibă în adâncime o zonă tampon la frontierele ei occidentale. De aceea, Rusia a avut totdeauna o atitudine specială faţă de Belarus, Ucraina, Statele Baltice şi în alte ţări din estul Europei. Aceste ţări au o importanţă enormă pentru securitatea naţională a Rusiei.

La începutul acestui an, în Ucraina, a existat un regim uşor pro-rus, dar foarte şubred. Pentru Moscova era excelent: Rusia nu doreşte să controleze în totalitate Ucraina sau s-o ocupe, este suficient dacă Ucraina nu aderă la NATO şi la Uniunea Europeană. Autorităţile ruse nu pot tolera situaţia în care forţele militare occidentale se vor afla la o sută de kilometri de Kursk sau de Voronej. Pentru americani, după cum am spus, este esenţial să nu admită apariţia unui hegemon în Europa. Iar în ultima vreme, ei au început să-şi facă griji în mod serios din cauza potenţialului Rusiei şi a intenţiilor ei. Rusia a început să se mişte din poziţia defensivă, pe care o avea încă din anul 1992, pentru a-şi reface sfera de influenţă. Esenţa problemei constă în incompatibilitatea fundamentală a intereselor naţionale ale celor două mari puteri”.

Analiza lui George Firedman este cel puţin surpinzătoare. Ţările din estul Europei nu au vrut şi nu doresc să mai fie zonă tampon pentru Rusia, ele nu vor să fie „cordon sanitar” pentru nimeni. Vor să scape definitv de spectrul rusesc şi au dreptul la propria apărare. De aceea, aceste ţări au depus eforturi uriaşe să adere la NATO şi la UE. De ce Polonia şi România trebuie să accepte trupele ruseşti de ocupaţie din Kaliningrad şi din Transnistria, iar Rusia se simte ofensată dacă Polonia, Ţările Baltice şi România se apără? Iată de ce raţionamentul lui Friedman ni se pare suprinzător.

Friedman crede că Moscova a greșit. Rusia a început să ia anumite măsuri pe care Statele Unite le consideră inacceptabile. În primul rând în Siria. Acolo, ruşii le-au demonstrat americanilor că ei sunt în măsură să-şi exercite influenţa asupra unor procese din Orientul Mijlociu. Iar Statele Unite ale Americii aveau şi aşa destule probleme în această regiune, şi fără ruşi.

Ruşii au intervenit în procesele din Orientul Mijlociu, inclusiv în ceea ce sperau americanii să obţină ca instrument de influenţă asupra politicii SUA în diverse domenii. Însă calculul lor a fost eronat. Statele Unite ale Americii au considerat că a fost o tentativă a Rusiei de a le face rău. Tocmai în acest context trebuie analizate evenimentele din Ucraina. Aparent, ruşii nu au ţinut seama de acest lucru, pe cât de serios percep americanii acţiunile lor sau că ei pot lua uşor contramăsuri. În această situaţie complicată, America privea spre Rusia şi credea că ea vrea instabilitatea din Ucraina mai puţin decât orice altceva.

„ Până la începutul anilor 1990, Europa a fost, de fapt, ocupată de Uniunea Sovietică şi de Statele Unite ale Americii. Iar mai apoi, a avut loc spargerea Iugoslaviei, pe urmă a venit Caucazul. Continentul european nu a fost niciodată cu adevărat liniştit. Primul exemplu de schimbare a graniţelor prin forţă a fost Iugoslavia. Iar Kosovo a fost doar punctul culminant al acestui proces. Şi Statele Unite ale Americii au fost direct implicate în aceste evenimente. Situaţia din Ucraina se încadrează în tendinţele centrifuge, pe care le-am văzut deja în Europa. Recent, nimeni nu credea că problema scoţiană din Marea Britanie, care era reglementată de 300 de ani, va erupe din nou cu toată puterea. Cu alte cuvinte, criza din Ucraina are legătură cu Rusia, dar nu numai. Această criză are legătură şi cu procesele ce au loc în Europa, cu criza din însăşi Europa”, crede Friedman.

El susține că, în ultimii o sută de ani, americanii au avut o politică externă extrem de consecventă. Principalul lor scop a fost să nu permită niciunei puteri să acumuleze prea multă autoritate în Europa. În primul rând, Statele Unite ale Americii au încercat să împiedice Germania să domine Europa, apoi, au împiedicat consolidarea influenţei URSS. Astfel, Statele Unite ale Americii au intervenit în Primul Război Mondial, după abdicarea lui Nicolae al II-lea, în 1917, pentru a preveni fortificarea Germaniei. Iar în al Doilea Război Mondial, Statele Unite ale Americii au deschis al doilea front mult mai târziu (în iunie 1944), după ce devenise clar că ruşii îi vor copleşi pe nemţi. Statele Unite ale Americii considerau în acel context mult mai periculoasă o posibilă uniune între Rusia şi Germania. Aceasta ar fi fost o uniune a tehnologiilor germane şi a capitalului german cu resursele naturale şi umane ale Rusiei. Statele Unite ale Americii au fost interesate de formarea unui guvern pro-occidental în Ucraina. Au observat că Rusia se află în ascensiune şi au încercat să nu-i dea răgaz să-şi consolideze poziţiile în spaţiul post-sovietic. Succesul forţelor pro-occidentale din Ucraina le-ar permite să descurajeze Rusia. „Rusia consideră că evenimentele care au avut loc la începutul anului 2014 au fost o lovitură de stat, dirijată de SUA. Şi chiar a fost cea mai flagrantă lovitură de stat din istorie”, pretinde George Friedman.

La prima vedere, sancțiunile contra Rusiei par absurd. Nu și pentru analistul American. „Scopul sancţiunilor este ca, prin daune minime pentru SUA şi cu mai multe pierderi pentru Uniunea Europeană, să afecteze Rusia pentru a o determina să capituleze în faţa cerinţelor americane. Sancţiunile ajută la etalarea puterii SUA. Iar Statele Unite ale Americii intenţionează să folosească această putere contra acelor ţări care nu răspund în mod adecvat. De asemenea, este o oportunitate de a-i „lucra” pe europeni. Nu cred că principalul scop al SUA este schimbarea regimului din Rusia. Scopul principal a fost să limiteze spaţiul de manevră al autorităţilor ruse, ceea ce noi observăm deja. Dar aici au jucat un rol important şi alţi factori, cum ar fi, de exemplu, prăbuşirea economiei ruse, scăderea preţului la ţiţei”,

În același timp, rușii cred că toată lucrătura este o conspirație SUA-Arabia Saudită. Răspunsul este pe cât de nemilos, pe atât de realist:

„Neplăcerile sunt totdeauna mai uşor de explicat prin acţiunile deliberate ale altcuiva. Însă multe ţări, printre care China, India şi Brazilia, au redus previziunile pentru rata de creştere a economiilor lor. Europa are o creştere zero. În acest context, acum are loc o revoluţie a petrolului, volumul de ţiţei disponibil creşte. Scăderea preţurilor petrolului a fost inevitabilă. La ce altceva vă puteaţi aştepta? Dar dumneavoastră v-aţi conceput o strategie economică, orinetându-vă nu numai spre preţurile mari ale petrolului, dar şi spre exportul de resurse energetice. Acest lucru v-a făcut vulnerabili! Trebuia să utilizaţi profiturile din vânzarea resurselor energetice din ultimii 10-15 ani pentru diversificarea economiei, dar autorităţile dumneavoastră nu au făcut acest lucru”.

Acţiunile Rusiei în Orientul Mijlociu, de exemplu, în cazul transfugului Edward Snowden au fost percepute în SUA ca nişte acţiuni îndreptate contra intereselor americane. Orice președinte al Statelor Unite este nevoit să reacţioneze în asemenea situaţii.

Tratamentul prescris pentru această situație geopolitică este incizia celui mai fin oțel: „Rusia nu va face concesii în  ce priveşte Crimeea, este evident. SUA vor trebui să ia o decizie strategică, nu acum, dar în viitor: fie să intervină mai activ în evenimentele din Ucraina, regiune care este plină de dificultăţi, fie să construiască o nouă alianţă – în cadrul NATO sau în afara NATO – cu participarea Poloniei, României, statelor baltice şi, de exemplu, cu Turcia. Acest lucru are deja loc, lent, dar se întâmplă. Şi va fi exact ce nu va accepta Rusia: „un cordon sanitar”.  America nu are nevoie să controleze Ucraina, pentru ea este important să nu controleze Rusia această ţară. Multe depind de Kiev. Puterea de la Kiev este punctul slab al Ucrainei. Însă principala problemă este dacă însăşi Rusia va rezista. Ea se confruntă acum cu mulţi factori care au dus la prăbuşirea Uniunii Sovietice: lipsa unui sistem de trasnport eficient; este vorba apoi de atitudinea sceptică faţă de capitală în multe regiuni, din Caucaz şi până în Extremul Orient; însă principalul obstacol este economia care funcţionează numai în anumite condiţii, şi anume numai dacă preţurile la resursele energetice sunt ridicate. Dumneavoastră aveţi o singură marfă, iar această marfă este acum excedentară pe piaţa mondială”.

Prin urmare, trebuie să ne pregătim de nuntă mare fiindcă nu se termină într-un an doi. Rusia a reușit să stârnească mânia pragmatică a unchiului care vinde șoimi…

Viorel Patrichi

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

Spune-ți părerea