Nu există măreţie fără ierarhie!

Cuvânt ţinut la lansarea volumului „Corectitudinea politică: „religia” marxistă a Noii Ordini Mondiale”

Am să încep spunându-vă că până în 1989 nu auzisem de această expresie bizară, “corectitudine politică” și, de fapt, până în jurul anului 2000, atenția nu mi-a fost atrasă de corectitudinea politică. Simțim fiecare că expresia este cât se poate de inofensivă și benignă, este bine intenționată… Cine nu vrea să fie corect? Toți vrem să fim corecți. Ce înseamnă să fii corect? Înseamnă să lupți împotriva abuzurilor și împotriva nedreptăților, înseamnă să lupți împotriva discriminării. Intenția este cât se poate de filantropică, nu are cum să nu te cucerească, ce este uimitor și extraordinar de rafinat în primejdia acestui mesaj este că, în spatele dorinței de a înlătura discriminările, se ascunde scopul de a introduce alte discriminări. Întotdeauna încercarea de a înlătura niște abuzuri culminează, sfârșește prin nașterea altor abuzuri. Corectitudinea politică este genul de propagandă foarte rafinată în care scopul este tot timpul ascuns în spatele unui paravan cât se poate de filantropic. Toți vrem să dispară răul din lume, să nu mai existe defavorizați, să nu mai existe nedreptățiți. Cei care vin cu acest mesaj introduc, de fapt, alte discriminări și alte nedreptăți. Scopul final al corectitudinii politice este instaurarea altei ierarhii decât cea în care am trăit în matca tradiției.

“Cum putem să fim corecți?” ne învață corectitudinea politică. Înlăturând discriminarea. Ce înseamnă discriminarea? Orice diferență care naște ierarhii pe verticală. Întotdeauna într-un loc, într-o cultură în care există ierarhii pe verticală, normal că cineva este mai sus și cineva este mai jos. Există trepte valorice, există o aristocrație de spirit, adică o elită, și masa cea mare. Întotdeauna a fost așa, există o pătură dominantă și există o plebe. Versatilitatea, malignitatea adepților corectitudinii politice este că încurajează, flatează plebea, care se consideră egală cu elita. Asta este îngrozitor de periculos și aceasta a fost, de fapt, pârghia de la început a marxismului și a comunismului. Că oamenii inferiori, oamenii care nu cer mult de la ei înșiși, sunt flatați și sunt încurajați să se privească ca fiind egalii celor care au făcut istorie. În felul acesta, orice ierarhie dispare, nu mai există personalități culturale, istorice, politice, eroi. Să mai rostești cuvântul “erou” într-o societate stăpânită de corectitudine politică sună deja desuet. Să vorbești de martiri într-o societate corectă politic e deja fundamentalism. Toate categoriile însoțitoare ale corectitudinii politice sunt niște categorii pe care, dacă le preiei, ca de pildă “fundamentalism”, “fanatism”, automat începi să gândești în schemele impuse de corectitudinea politică. În clipa în care ai preluat conceptele și încerci să le combați, automat accepți regulile de joc ale corectitudinii politice. Ăsta este motivul pentru care corectitudinea politică este redutabilă și cu greu poți lupta împotriva ei. Scopul pe care îl intuiesc eu acesta este: instaurarea unei noi ierarhii după distrugerea celei tradiționale. Înlăturarea diferențelor obișnuite legate de cutume, obiceiuri. Cum? Prin legi, prin directive. Dacă o lege poate modifica mentalitatea unei națiuni, unui popor, unei comunități, atunci corectitudinea politică va izbândi. Dacă mentalitatea unui popor nu poate fi modificată, dacă obiceiurile, cutumele, psihologia aceea atavică rămâne în vigoare și nu poate fi alterată de legi, atunci această mașinărie formidabilă nu va avea sorți de izbândă.

Cum pătrunde corectitudinea politică? Nu doar prin mass-media, nu este vorba doar despre un război mediatic, ci prin promulgarea de legi. Prin directive ale Uniunii Europene care, mai devreme sau mai târziu, sunt acceptate de parlamentul fiecărei țări europene și, din clipa aceea, ele sunt literă de lege. Și atunci marja de libertate, de încercare de a te împotrivi ei nu mai există. Atunci când, printr-o lege, căsătoria nu numai că nu mai are un statut sacru, nu se mai pune problema de cununie, căsătoria se preschimbă într-un simplu parteneriat civil, unde obligațiile sunt foarte laxe și unde deja noțiunea de familie se pierde, se spulberă, atunci lupta nu mai are nicio putință de a izbuti. Asta preschimbă propaganda corectitudinii politice într-o campanie căreia cu greu i te mai poți împotrivi.

Mecanismele sunt trei. În primul rând, plutocrația. Uniunea Europeană înseamnă, întâi de toate, această forță redutabilă a banului, a băncilor. Apoi urmează birocrația, care ajunge să dea indicații, directive pentru orice chichiță și, în fine, cea de-a treia latură este latura legislativă. Corectitudinea politică pătrunde prin legi, care sunt formulate de parlamentele fiecărei țări din Uniunea Europeană. Dacă legile modifică mentalitatea poporului, atunci corectitudinea politică va izbândi. Dacă există o natură umană care este invariabilă pentru că este rodul creației, nu al evoluției darwiniene, atunci mentalitatea nu poate fi schimbată și nici natura umană. Există diferențe de sex, există diferențe de etnii, nu le poți șterge doar printr-o propagandă mediatică și doar prin niște presiuni ideologice sau legislative. Asta înseamnă că corectitudinea politică nu va răzbi, va fi un nou marxism, va dura 20-30 ani, îi vom suporta consecințele dar, până la urmă, va dispărea, fiind înlocuită de un nou marxism.

Nu trebuie uitată rădăcina aceasta: corectitudinea politică nu este o nouă doctrină care a apărut ca o generație spontanee de acum 20-30 de ani. Nu. Cei care răspândesc corectitudinea politică sunt nepoții și strănepoții lui Marx, Engels, Lenin, Troțki, toți marxiștii, toți bolșevicii de la începutul marxismului și până în ziua de astăzi.

Ce-ar mai fi de spus? Îmi amintesc tot timpul de Vladimir Bukovski, acel dizident rus care, cred că de acum 15-20 de ani, a spus: aveți grijă, Uniunea Europeană este un edificiu birocratic, ideologic, care seamănă izbitor cu URSS-ul. Așa cum URSS s-a prăbușit, colapsând, pur și simplu, din cauza ineficienței birocratice și din cauza unor lacune interioare pe care această birocrație nu le putea înlătura, așa se va întâmpla cu Uniunea Europeana, va colapsa înăuntru din cauza acestor excese legislative, care sunt aberante. Când ți se cere prin lege să accepți ceva pe care natura ta umană nu îl agreează, prin presiuni mediatice și prin, firește, jocurile de culise pe care noi nu le știm, dar le vedem din când în când și le intuim. Corectitudinea politică este același marxism cu alți protagoniști, cu alte aparențe, cu un alt jargon, însă ținta, până la urmă, e aceeași. Acum nu se mai pune problema de desființare a proprietății individuale sau de desființare a bisericii sau a claselor, cum se spunea în urmă cu 50 sau 100 de ani. Acum se distruge familia, se distruge tradiția, se distrug elitele pentru că orice ierarhie este privită ca o sursă de discriminare. Trebuie să distrugem ierarhiile și, în felul acesta, toți vom fi egali și demni. Demni în ce? Nu există demnitate și nu există măreție fără ierarhii. Ierarhiile nasc modele, nasc dorința de emulație, dorința de a păși pe urma unor persoane a căror conduită te-a impresionat și cu care vrei să semeni. Într-o societate stăpânită de corectitudinea politică, nu va mai exista dorința de a păși pe urma vreunui model pentru că nu vor mai exista modele, toți vom fi egali.

Asemenea lansări sunt pentru noi, ele sunt o simplă pâlpâire, o adiere, o picătură în oceanul de corectitudine politică din jurul nostru. Deznodământul nu depinde de asemenea perorații mai mult sau mai puțin patetice, deznodământul stă în putința sau nu a naturii umane de a fi modificată. Cum? Prin legi, prin propagandă mediatică și prin subtilități psihologice. Dacă noi putem fi modificați în natura noastră și dacă mentalitatea noastră creștină poate fi modificată prin aceste pârghii, atunci corectitudinea politică va izbândi. Dacă nu, atunci putem fi liniștiți, ea va trece și va veni un alt val pentru că, până la urmă, este vorba de o formă de a ascunde o hegemonie de tip regional sau planetar.

[Transcriere. Înregistrarea video: aici]

Sorin Lavric

About Sorin Lavric

Scriitor, traducător, doctor în filosofie, ultima carte publicată: 10 eseuri (2010).

Spune-ți părerea