Despre Legea 217/ 2015 cu Părintele Profesor Vasile Gordon

Născut la 27 aprilie 1954 în satul Lunca din Bistrița-Năsăud, absolvent al Seminarului Teologic și al Facultății de Teologie din București, doctor în Teologie din 1998, profesor la Seminar și apoi la Facultate, specializat în Omiletică și Catehetică, autor al mai multor volume referențiale (Introducere în Omiletică, 2001; Biserica și Școala, 2003; Introducere în Catehetica Ortodoxă, 2004, etc.), părintele Vasile Gordon (ginerele părintelui Constantin Voicescu) a slujit ani îndelungați la Biserica Sfîntul Ilie Gorgani din București, unde a scos și un frumos buletin parohial. Prezent mereu în viața Bisericii și a Cetății, reprezintă astăzi una dintre vocile cele mai autorizate ale conștiinței creștine românești, ceea ce l-a determinat pe d-l Laurențiu Cosmoiu, colaborator al revistei Lumea credinței, să-i solicite părerea și în privința Legii 217/2015, atît de dezbătute în pragul acestei toamne. (R. C.)

În primul rînd aş dori să vă mulţumesc pentru bunăvoinţa de a ne acorda acest interviu. Părinte, cred că inevitabil aţi aflat şi poate aţi studiat pe îndelete controversata Lege „antilegionară” 217/2015. Care a fost prima impresie pe care v-a lăsat-o?

Prima impresie, mai corect „primele impresii” mi-au declanşat în minte cunoscuta sintagmă Cui prodest? – „Cui foloseşte?”. Analizînd conţinutul legii şi urmărind apoi reacţiile din presă şi televiziune, mi-a venit şi răspunsul: nimănui! În nici un caz „protagoniştilor”, care şi-au atras – aţi văzut – un val de antipatii şi critici şi care – ar trebui să recunoască – au creat tulburări de care nu aveam nevoie. Legea nu este doar neavenită, ci şi provocatoare: dacă pînă acum nici un analist politic ori social serios n-ar fi putut constata vreo formă de antisemitism real în România ultimelor decenii, mă tem că prin aplicarea acestei legi se vor declanşa automat astfel de atitudini, pe care nu le dorim şi pe care le dezavuăm anticipat. Inevitabil, însă, vor întreţine o stare de tensiune şi tulburare… 

Există îngrijorări cu privire la faptul că în baza acestei legi anumite personalităţi politice, culturale ori religioase ale poporului nostru nu vor mai putea fi promovate în spaţiul public. Spre exemplu, îndepărtarea bustului lui Mircea Vulcănescu din sectorul 2 al Capitalei, interzicerea denumirii unei străzi din Timişoara cu numele filosofului Petre Ţuţea, retragerea titlului de Cetăţean de Onoare al oraşului Tîrgu Ocna acordat post-mortem lui Valeriu Gafencu ori publicarea unor autori, toate pentru legăturile lor cu Mişcarea Legionară. Au un temei real aceste îngrijorări? La ce ne putem aştepta?

De aşteptat, ne aşteptăm la orice, desigur. Cel rău, care stă în spatele acestei acţiuni nedrepte, e capabil de multe rele… Dar nu sînt foarte îngrijorat. Personalităţile de care vorbiţi, şi altele asemenea, sînt în mîna lui Dumnezeu datorită jertfelniciei vieţii lor şi, în unele cazuri, chiar a sfinţeniei. Dumnezeu Însuşi le va apăra memoria, bunul nume, pomenirea cu cinste în biserici, în instituţii de cultură, în spaţiul public, precum şi în cărţi, filme, studii, articole etc. Aici mă văd tentat să spun că legea aceasta foloseşte mai degrabă celor incriminaţi: în jurul acestor nume, sacre pentru noi, s-a creat un val uriaş de solidaritate şi comuniune! Totodată, mulţi dintre românii necunoscători pînă acum ai vieţii şi jertfelniciei lor încep să le acorde atenţia cuvenită. Iată, avem aici şi un răspuns la eventuala întrebare: De ce îngăduie Dumnezeu elaborarea şi promulgarea unei astfel de legi? Credem că pentru întărirea comuniunii şi a solidarităţii noastre cu eroii neamului şi cu sfinţii închisorilor, totodată, astfel încît cei care au fost indiferenţi, ori au ştiut pînă acum doar ce se preda în vremea comunismului, să se apropie şi ei de adevărul istoric. Ceva similar s-a petrecut recent cu statutul orei de Religie, vă amintiţi, atacată vehement de inşi asemănători cu cei care îi pun la zid acum pe eroii şi sfinţii noştri. Am asistat la o solidaritate extraordinară, din care ora de Religie a ieşit întărită! Cred, de aceea, că Legea 217 va avea un efect asemănător, dar şi unul de bumerang pentru bieţii plăsmuitori. Acum, trebuie să şi învăţăm ceva din aceste atacuri. Dacă în cazul orei de Religie s-au constatat – să recunoaştem – anumite derapaje ale unor profesori necorespunzători, care trebuie remediate, la fel şi în rîndurile membrilor şi simpatizanţilor Mişcării Legionare. Am observat în ultimele două decenii că unii dintre tinerii simpatizanţi sînt provocatori, prin anumite manifestări excentrice. E adevărat, sînt puţini, dar suficienţi cît să dea apă la moară celor care „monitorizează” fenomenul. De pildă, unii poartă cămăşi verzi şi centuri cu diagonală de sperie lumea, fiind deseori în neascultare şi faţă de bătrînii care au supravieţuit închisorilor, ţin conferinţe, cu rost şi fără rost, fac manifestări de stradă de capul lor, scriu articole ori întreţin bloguri belicoase etc. Nu ştim ce să credem: ori nu-i duce mintea, ori sînt în slujba altcuiva, cum au fost mereu cîte unii în istoria Mişcării. Aşadar, şi în cazul orei de Religie, şi în cazul Mişcării, trebuie să învăţăm şi din propriile derapaje, să le remediem ori să ne disociem ferm de toţi cei care le produc. 

Există afirmaţii, chiar la nivel instituţional, că această lege este nu numai antilegionară, dar mai cu seamă una procomunistă. În această lege nu se menţionează nimic referitor la comunism, regimul cel mai aprig prin care a trecut poporul român în întreaga lui istorie. Adică răul cel mai mare nu este deloc rău, conform Legii 217/2015?

Într-adevăr, pare procomunistă. Distinsul cercetător al victimelor comunismului, Ioan Roşca, a semnalat această posibilitate, atrăgînd atenţia în cadrul unei emisiuni de la Realitatea TV că legea poate alimenta pentru răuvoitori următoarea „logică” (citez din memorie): „E adevărat că unii dintre legionari au suferit prin închisori în vremea comunismului, dar au fost totuşi condamnaţi în tribunale, s-au dat nişte sentinţe… Deci n-or fi ei chiar aşa de curaţi! Hai să nu-i mai socotim chiar eroi sau sfinţi ai închisorilor!”. Trecîndu-se sub tăcere faptul că au fost condamnaţi pe nedrept, în tribunale comuniste, dictatoriale!

Iar omiterea condamnării comunismului în această lege vădeşte atît lipsă de obiectivitate, cît şi o inadmisibilă legitimare a sentinţelor judecătoreşti în urma cărora au suferit şi au fost ucişi atîţia oameni nevinovaţi. Acum însă, prin trecerea pe „lista neagră” a unor personalităţi de talia lui Petre Ţuţea, Mircea Vulcănescu, Nichifor Crainic, Valeriu Gafencu, Justin Pârvu, Gheorghe Calciu etc., asistăm parcă la o nouă încercare de întemniţare a lor. Cu durere constat: mai mare cinism nu se poate imagina! Cu toate acestea, efectul de bumerang nu se va lăsa aşteptat. Aici a fost şi una din marile greşeli făcute în plus de autorii legii: să vizeze nume de eroi şi sfinţi atît de dragi românilor, indiferent de simpatii ori antipatii legionare. Dacă ar trăi Mitropolitul Bartolomeu Anania, cu siguranţă ar repeta o zicere a sa, de o ironie extrem de fină, pe care o destina unor inşi asemănători autorilor Legii 217: „Îmi pare rău că nu pot să-i acuz de prea multă inteligenţă!”. Să te legi de eroi, sfinţi, adevărate simboluri naţionale, arată mare lipsă de inspiraţie, ca să mă exprim eufemistic. Iar în termeni biblici, constatăm că cei care se vor beneficiari ai legii repetă, dureros şi tragic, gestul persecutor al lui Saul din Tars înainte de convertire, în urma căruia a auzit cuvintele: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti? […] Greu îţi este să izbeşti cu piciorul în ţepuşă!” (Fapte 9, 4-5). Mitropolitul Bartolomeu, pe care îl pomenim din nou, comentează astfel această lovire în ţepuşă: „Nu poţi lupta împotriva lui Iisus fără să te răneşti. Caz celebru în istorie: Iulian Apostatul” (Biblia Anania, nota c la Fapte 9, 5). Mi-amintesc, în acelaşi sens, că părintele Galeriu – un alt pătimitor al închisorilor comuniste – comenta astfel acest verset: „Tu loveşti în ţepuşă, dar tot pe tine o să te doară!”. De aceea am pomenit mai devreme de efectul de bumerang, la care nu s-au gîndit „protagoniştii”…  

În opinia sfinţiei voastre, este posibil ca aceste interdicţii să se extindă la nivel de libertate a presei, de rescriere a istoriei moderne, poate şi a celei vechi a românilor, ca în final să se ajungă din nou la cenzură şi afectarea libertăţii de exprimare, prin care poporul român a mai trecut pînă nu demult?

E posibil, desigur, ca aceste interdicţii să afecteze libertatea presei şi a liberei exprimări în general. Iarăşi, incredibil, iată, după 25 de ani de democraţie, cîştigată cu jertfele din decembrie ’89! Posibil să fie scoase din cărţi anumite fraze, ori să fie plasate altele, ca în de trista amintire perioadă stalinisto-comunistă. Nu e ceva nou însă, nici doar relativ recent. În toată istoria Bisericii, şi mă exprim aşa pentru că multe dintre personalităţile vizate de această nefericită lege aparţin Bisericii, întîlnim astfel de capitole cu persecuţii, mai mari sau mai mici. Interdicţiile acestea nu-i vor opri însă pe românii demni şi curajoşi, excelenţi condeieri şi veritabili cunoscători ai istoriei neamului, să scrie şi să ia cuvîntul în continuare. Fie că e vorba de foşti deţinuţi politici, acum foarte în vîrstă, dar în putere încă, precum Marcel Petrişor, Demostene Andronescu sau Vasile-Jacques Iamandi, fie de mai tineri confraţi ca Răzvan Codrescu, Ioan Roşca, Claudiu Târziu, Ciprian Voicilă, preotul Marius Vişovan, preotul Ciprian-Ioan Staicu, Cezarina Condurache etc. Şi cer iertare că nu-i pot pomeni pe toţi cîţi ar merita! Orice om de bună-credinţă, care le ascultă discursurile ori le citeşte cărţile şi articolele, poate constata că ei sînt veritabili apostoli ai românismului curat şi sincer. Zilele trecute am fost deosebit de plăcut surprins să citesc un articol de ziar semnat de prof. Mihai Dinu, intitulat „Scrisoare deschisă adresată Excelenţei Sale Domnului Klaus Iohannis, Preşedintele României”. Excelentă replică dată celui care a promulgat o lege semnînd, cred eu, la grămadă, ca primarii… Dar e posibil să nu fi fost nici bine informat. Personal, mizez totuşi pe inteligenţa şi buna sa credinţă şi am speranţa că va recunoaşte greşeala într-o bună zi, sper nu prea îndepărtată. 

Dacă ar fi să recomandaţi anumite scrieri obiective privind fenomenul legionar, ce autori aţi nominaliza?

Pe toţi cei pomeniţi mai sus, deşi nu toţi sînt şi autori de cărţi, dar şi pe alţii, mulţi trecuţi la cele veşnice. Mă gîndesc, de pildă, la blajinul Gheorghe Jijie, multă vreme sufletul Fundaţiei „Profesor George Manu”. Dintre cei activi acum, cu precădere pe Răzvan Codrescu, care este totodată bine informat, obiectiv şi om al echilibrului. În plus, are harisma scrisului plăcut şi convingător. Aş recomanda în special volumul În căutarea Legiunii pierdute (Ed. Christiana, 2012), volum ce reuneşte o serie de articole lămuritoare publicate mai întîi în revista Puncte Cardinale. Găsim în carte, între altele, răspunsuri pertinente privind cîteva din momentele delicate ale istoriei Mişcării, aparent „vulnerabile”, cum e, de pildă, asasinarea lui Nicolae Iorga. În aceste clipe, îmi amintesc şi de o vorbă a părintelui Constantin Voicescu, închis şi el vreo 12 ani doar pentru că în tinereţe a făcut parte din Frăţiile de Cruce: „Oamenii sînt indiferenţi faţă de fenomenul legionar, ori îl resping, pentru că nu cunosc adevărul. Ştiu doar ceea ce au învăţat în şcolile comuniste…”. Să sperăm, aşadar, într-o mai bună cunoaştere şi informare, fapt care presupune, pe de o parte, lectură, pe de alta convorbiri cu oameni de bună-credinţă, în special foşti deţinuţi politici, puţini, cîţi mai sînt încă în viaţă. Numai în acest mod fenomenul legionar poate fi analizat obiectiv, sine ira et studio. Trebuie să recunosc că, slujind din anul 1991 la Biserica Sfîntul Ilie-Gorgani, numită şi „legionară” (pentru că era cea mai apropiată biserică de sediul central al Mişcării din Strada Gutenberg, astăzi demolat), am avut privilegiul nu doar să am acces la documente şi cărţi de mîna întîi, ci să şi cunosc o sumedenie de foşti deţinuţi politici, majoritatea legionari. Oameni credincioşi, de mare caracter, cu ani grei de puşcărie în spate. Vin acum la această biserică, puţini, cîţi au mai rămas, mai ales pentru săvîrşirea parastaselor pentru cei trecuţi în veşnicie. Vorbind cu mulţi dintre ei în decursul, iată, a peste două decenii, am aflat o sumedenie de adevăruri care încă nu se învaţă în şcoală, nici nu sînt promovate în mass-media

Care este poziţia Bisericii Ortodoxe Române în ceea ce priveşte această lege? Avînd în vedere că o serie de personalităţi din rîndul clerului au fost condamnate pentru apartenenţa lor la Mişcarea Legionară, cum ar fi: pr. Dumitru Stăniloae, pr. Arsenie Papacioc, pr. Arsenie Boca, pr. Justin Pârvu, pr. Benedict Ghiuş, pr. Gheorghe Calciu, pr. Constantin Voicescu etc. Simte Biserica vreun pericol din partea acestei legi?

Trebuie să precizăm, mai întîi, că nu toţi cei nominalizaţi ori etichetaţi aşa prin diferite medii au fost membri ai Mişcării. Simpatizanţi, da. De pildă, părinţii Ghiuş,Stăniloae, Boca, Papacioc au fost membri ai Rugului Aprins.

Oficial, Biserica noastră nu s-a exprimat încă în legătură cu Legea 217. Să nu vă miraţi dacă vă spun că, personal, cred că nici nu e cazul să ia vreo decizie sau atitudine „oficială”, deocamdată. A se pronunţa public acum în favoarea „legionarilor” ar însemna să producă sminteli ori să declanşeze polemici inutile. Uneori, satana nu trebuie atacat frontal. Opinia publică românească încă nu e pregătită, din păcate, să primească adevărul istoric în integralitatea lui. Paradoxal, la 25 de ani de la „căderea” comunismului, încă se mai rulează pe ecrane filmele cu legionarii cei „răi” regizate de nefericitul Sergiu Nicolaescu. Încă ies la rampă istorici „de marcă” şi pun semn de egalitate între legionari şi fascişti, ceea ce, aţi văzut, Academia Română a contrazis recent. Încă se mai scriu prin cărţile de „istorie” fel de fel de minciuni şi exagerări… De aceea spun că e mai bine ca Biserica să nu se pronunţe oficial. În particular însă, cu tactul necesar, slujitorii Bisericii, ierarhi şi preoţi, pot să ia atitudine, aşa cum fac de fiecare dată cînd apar tulburări în rîndurile enoriaşilor. N-ar fi drept să fim pasivi cînd vedem că personalităţi de mare cinste pentru neamul românesc sînt puse la zid şi interzise de a da nume unor străzi, de a mai fi pomenite în public, de a primi titluri de cetăţeni de onoare ai unor localităţi etc. În acelaşi sens, dacă un preot este întrebat de credincioşi, ori un profesor de teologie de studenţi, ce părere are despre Legea 217, n-ar fi corect, pastoral şi didactic, să spună că nu-l interesează ori că „nu e treaba noastră”… Răspunsurile trebuie date însă numai în limitele adevărului şi ale competenţelor pastorale. Mai presus de toate, slujitorii Bisericii ştiu că trebuie să-I lăsăm lui Dumnezeu partea Lui de lucru, să nu încercăm noi să rezolvăm totul, singuri, repede… Nu vom înceta să luăm atitudine, prin cuvînt rostit şi scris, dar cu măsură şi, repet, cu tact. În schimb, vom intensifica rugăciunile, pentru ca Dumnezeu Însuşi să limpezească lucrurile, cu a Sa atotputernicie şi nu cu puterile noastre slabe. Iar pe redactorii şi susţinătorii Legii 217 îi asigurăm că nu vom înceta să-i socotim fraţi ai noştri, că ne rugăm pentru sănătatea lor şi pentru tot binele, chiar dacă unii dintre ei se manifestă ca vrăjmaşi. Aici ne vine în sprijin şi Sfîntul Nicolae Velimirovici, cu a sa rugăciune inedită pentru vrăjmaşi, care, prin conţinut şi mesaj, poate fi socotită revoluţionară – în cel mai nobil sens al cuvîntului. O recomandăm tuturor! 

Vă mulţumim, preacucernice părinte!

Interviu realizat de 

Laurenţiu COSMOIU

Sursa: Blogul lui Răzvan Codrescu

The following two tabs change content below.
Rost Online

Rost Online

Rost Online

Ultimele articole de Rost Online (toate)

Spune-ți părerea