Cine şi de ce denigrează Rost

Sau despre cum poţi fi considerat extremist pentru că ai evlavie la Sf. Constantin Brâncoveanu şi trece drept urmaşul politic al unui adversar ideologic, ca şi despre cum devii antisemit prin omisiune de denunţ.

Etichetarea în presă este o practică atît de veche încît aproape nimeni nu mai ripostează. La ce-ar folosi? Răul făcut rămîne făcut, în pofida oricărui drept la replică, oricîte lămuriri ai aduce şi oricîte scuze şi-ar cere, eventual, cel care te-a acuzat pe nedrept.

De asemenea, superficialitatea jurnaliştilor, cel puţin la meridian românesc, a devenit în ochii publicului larg, de-o vreme încoace, sinonimă cu însăşi breasla. Ceea ce e la fel de inacceptabil precum etichetarea abuzivă. Pentru că sînt destui jurnalişti oneşti, culţi, cu putere de analiză şi alte dexterităţi cerute de meserie şi e păcat să fie băgaţi în aceeaşi oală cu semianalfabeţii, ticăloşii şi năimiţii care se întîmplă să-şi cîştige existenţa prin uzurparea unei funcţii sociale altminteri extrem de necesară.

Din neştiinţă, incapacitate intelectuală sau rea-credinţă unii purtătorii frauduloşi de legitimaţie de presă calomniază, impenitenţi, persoane şi instituţii, cu aceeaşi frecvenţă cu care îşi schimbă cămaşa. Desigur, în demersul lor nu se obosesc să le dea cuvîntul şi împricinaţilor, decît dacă, la o adică, aceştia s-ar autoacuza.

Avînd în vedere aceste considerente, am renunţat să replic multor prostii, bîrfe şi minciuni colosale care s-au scris despre mine şi despre Asociaţia Rost de-a lungul timpului.

Totuşi, uneori e obligatoriu să răspunzi, măcar pentru ca o ipotetică posteritate să ia act şi de poziţia ta. Indiferent dacă îţi va face sau nu dreptate.

Aşa încît, în cîteva rînduri, i-am pus la punct pe detractori, fără iluzia că îi voi face să se ruşineze, ori că voi curăţa cu argumente de bun simţ mizeriile despre mine şi/sau despre Rost, lansate în lumea mare.

Am decis că e timpul să o fac din nou.

Ce valori smintesc Gândul

Iată faptele. Pe 30 Noiembrie 2015, cotidianul online Gândul a publicat un articol intitulat  „Urmaşii lui Vadim. Cine preia discursul naţionalist în România?”, sub semnătura lui Narcis Popescu. Numele autorului nu-mi spune nimic, fapt pentru care cred că este fie un pseudonim, fie al unui debutant. Înclin spre această a doua variantă, căci omul pare născut ieri şi din cum scrie, şi din ce scrie.

Pe scurt, Narcis Popescu pretinde că răposatul şef al PRM, Corneliu Vadim Tudor, era liderul extremei drepte de la noi şi se întreabă cine i-ar putea locul. Cred că e prea mult să-i cerem autorului să pună pe două coloane caracteristicile Dreptei şi cele ale Stîngii şi să vadă ce este de dreapta la PRM, care e naţionalist-socialist toată ziua şi, implicit, continuatorul ceauşismului. Bine, acum chiar că l-am băgat în ceaţă pe N.P., pentru că el nu distinge între comunism şi ceauşism. Hai să-l dumirim: ceauşismul este varianta naţionalistă a comunismului, care se livrează internaţionalist din naştere.

Staţi însă că pentru ziaristul de la Gândul naţionalismul este acelaşi lucru cu extrema dreaptă. Deci, vor fi fiind Vadim Tudor şi PRM socialişti, dar, dacă sînt şi naţionalişti, atunci socialismul devine de dreapta, extremă, bineînţeles.

Mai la vale, N. P. face un inventar al organizaţiilor de „extremă dreapta”, care, vezi bine, ar putea furniza un lider al „extremei drepte”, care e PRM, dar nu doar. De ce nu ar ieşi un lider legitim al PRM chiar din partid, nu ne spune. Nici de ce lista lui începe cu cîteva asociaţii civice şi culturale, care nu colaborează instituţional între ele şi au viziuni, maniere de lucru şi obiective diferite.

„Asociaţia Rost, Fundaţia Ogoranu, Fundaţia Profesor George Manu şi organizaţia Noua Dreaptă sunt câteva exemple de organisme de extremă dreaptă constituite legal în România care adoptă un discurs naţionalist”, susţine el.

Ortografia este tot a autorului, i-am păstrat-o, pentru că seamănă cu gîndirea lui.

Pe ce criterii a stabilit N.P. că, de pildă, Asociaţia Rost este de extremă dreapta? Iată:

Asociaţia Rost se propune ca o platformă de opinii “în spiritul dreptei creştine”. Printre scopurile asumate de aceasta se numără: “redarea demnităţii românilor şi mândria de a aparţine acestui neam” sau “prezervarea identităţii naţionale a românilor din teritoriile româneşti temporar desprinse de trupul ţării”. Pe site-ul organizaţiei apare chiar mesajul: “Credinţa creştină neclintită, spiritul de jertfă şi izbînzile pe tărîm cultural ale Domnitorului Constantin Brâncoveanu definesc un model de trăire pentru membrii Asociaţiei Rost”.

Sublinierile îmi aparţin şi au rolul de a uşura identificarea elementelor extremiste ale Rost. Cu alte cuvinte, cine vorbeşte de demnitatea românilor, mândria de a fi român, identitatea naţională, credinţa creştină, spiritul de jertfă şi de personalităţile exemplare, cu valoare de model, ale neamului, este extremist de dreapta. Cine are evlavie la Sfîntul Voievod Constantin Brâncoveanu, cel martirizat de turci dimpreună cu o parte din familia sa pentru că nu şi-a lepădat credinţa, este un naţionalist exaltat. Ce să mai discutăm despre cei care au ambiţii culturale? Cînd auzi de ei, clar pui mîna pe pistol. Şi, pe fondul rafalelor de armă, strigi din rărunchi: „Naţionaliştii e creştini!”. Pentru că N.P. e perspicace:

„De remarcat ar fi apelul pe care aceste organizaţii naţionaliste îl fac la religia ortodoxă”.

Articolul este pînă la final o însăilare din frînturi de informaţii, păreri personale şi citate la întîmplare, care nu duc la nici o concluzie, dar reuşesc să eticheteze oameni şi organizaţii.

Pentru uzul oamenilor de la Gândul şi a altora ca ei: Rost este întruparea civică a unei gîndiri conservatoare, în flagrantă contradicţie cu aceea revoluţionară, care a dat naştere formaţiunilor socialiste, comuniste şi liberale. Drept care, Rost nu doar că se află într-o opoziţie principială cu PRM, dar a purtat şi polemici aprige cu oficinile şi reprezentanţii acestuia. Prin urmare, ar fi imposibil să ne aflăm în acelaşi front cu PRM sau puişorii lui de dată recentă.

„Antisemitism religios” prin omisiune de denunţ

Mărturisesc că aşa o confuzie de planuri, idei, persoane şi instituţii mai rar mi-a fost dat să văd în capul unui singur om. Dar poate că nici nu e în capul lui, el fiind doar prelungirea „cu condei” a unei minţi zbuciumate, ascunsă după acronimul MCA. Că prea pare preluată lista de organizaţii din Raportul pe 2009 – 2014 al aşa-zisului Centru de Monitorizare şi Combatere a Antisemitismului în România. Acolo, a fost băgată aiurea, alături de celelalte asociaţii care apar în textul lui Narcis Popescu, şi Asociaţia Rost, la delictul de „antisemitism religios”. Pentru că Rost a făcut un film documentar despre instaurarea comunismului în România! Film finanţat din fonduri ale Comisiei Europene. Proiect în care Rost a avut 17 parteneri, între care mai multe institute de istorie din ţară şi străinătate şi cîteva instituţii ale statului român.

MCA afirmă că proiectul „În spatele Cortinei de Fier” ar fi „vizat explicit comemorarea luptătorilor anticomunişti din munţi” şi că „practică amalgamul istoric, comemorînd laolaltă luptători anticomunişti autentici şi legionari care au luptat împotriva comunismului”.

„În nici una dintre secţiunile publice ale acestui proiect nu sînt disponibile informaţii despre apartenenţa unora dintre luptătorii anticomunişti la Mişcarea Legionară. Acest fapt constituie o premieră europeană: finanţarea comemorării criminalilor şi a victimelor lor” – adaugă anonimii de la MCA.

Fără îndoială, autorii raportului nu au vizionat filmul „În spatele Cortinei de Fier” – în regia lui Bogdan Mustaţă, după un scenariu de Alin Mureşan –, principalul rod al proiectului omonim, căci altminteri ar fi ştiut că rîndurile pe care le-am citat sînt absolut delirante. Raportul este însă, de la un cap la altul, perfid şi plin de erori de logică şi de formulare, precum cele de mai sus. Păi ce să-nţelegem, că luptătorii anticomunişti erau criminali, pentru că s-au ridicat împotriva regimului comunist? Că au fost comemoraţi şi comuniştii într-un film despre anticomunişti? Că e de rău că nu este subliniată apartenenţa politică a luptătorilor anticomunişti, sau de bine? Că legionarii care au acţionat contra comunismului nu erau anticomunişti autentici?! Adică erau nişte prefăcuţi care nu ezitau să moară pentru minciuna lor?!

Dincolo de aceste aberaţii, adevărul este că „În spatele Cortinei de Fier” nu-i un film despre rezistenţa armată anticomunistă, ci unul despre comunism ca regim de ocupaţie. Comunismul a fost instalat la noi de armata sovietică şi folosit pentru subjugarea românilor şi exploatarea ţării în interesul URSS. Mai târziu, această stare de sclavie a poporului a fost menţinută de Nicolae Ceauşescu în beneficiul său, pentru satisfacerea megalomaniei şi a orgoliului său uriaş, în avantajul familiei sale şi a favoriţilor lui din Partidul Comunist şi din Securitate. Asta e naţionalismul comunist sau ceauşismul.

Prin urmare, filmul nostru este despre etapele ocupării României: de la abolirea monarhiei şi reorganizarea statului, pînă la epurarea elitelor (intelectuală, politică, militară, clericală etc)  şi lichidarea oricărei opoziţii politice, inclusiv a celei retrase în munţi, trecînd prin nivelarea culturală şi colectivizarea forţată. Cu ajutorul armelor şi a propagandei.

Proiectul a mai conţinut, alături de film, un album foto-documentar, bazat pe cercetări în arhivele Securităţii privitoare la rezistenţa armată anticomunistă, precum şi două volume de benzi desenate despre „reeducarea de la Piteşti”. Dar piesa principală a proiectului este filmul. Iar abordarea tuturor acestor produse culturale referitoare la istoria noastră recentă nu este una ideologică, ci ştiinţifică.

Una peste alta, n-am înţeles nici de ce „cazul Rost” a fost plasat de MCA sub titlul de capitol „Antisemitism religios”. Poate sîntem antisemiţi prin omisiune de denunţ. De ce n-am spus despre  unii dintre „bandiţii” care au murit în munţi, apărînd demnitatea unui popor înfrînt, că erau legionari, deci antisemiţi? De holocaustul roşu ne arde nouă – să-mi fie scuzată expresia –, cînd legea apără numai memoria unicului Holocaust, cel al evreilor? Păi ăsta e antisemitism prin comparaţie, vorba lui Michael Shafir.

Numele unui stil

Calificările injuste ar trebui să ne lase nepăsători, căci pentru noi vorbesc faptele noastre. Dar este totuşi revoltător să vezi cum eforturile îndelungate ale unei grupări oneste, harnice şi aşezate sînt blamate prin etichetare. Ce a făcut Rost ca să fie socotită extremistă, în douăzeci de ani de existenţă deja împliniţi? A avut un discurs al urii faţă de alte neamuri? Nu, dimpotrivă, a profesat constant un naţionalism critic, arătînd că, înainte de a găsi în afara noastră cauzele unor drame sau eşecuri istorice, e nevoie să le căutăm în noi înşine, pentru a îndrepta ce e de îndreptat şi a deveni astfel mai puternici.

A contestat dreptul la memorie al minorităţilor etnice din România? Nu, ci numai a contribuit la cunoaşterea adevăratei istorii a românilor şi la recunoaşterea şi cinstirea unor figuri exponenţiale  (apud Sorin Lavric) ale acestei istorii – cărturari, eroi, martiri şi sfinţi.

A declanşat sau întreţinut vreun război confesional? Nu, ci mereu a explorat profunzimile ortodoxiei, pentru a le împărtăşi şi altora frumuseţile şi binefacerile ei, cu bucurie şi generozitate, nu cu vreun program împotriva altor credinţe.

A cultivat violenţa ca mijloc de susţinere a propriilor scopuri şi idealuri? Nu, permanent a optat pentru căile paşnice şi legale, avînd convingerea că transformarea unei societăţi după o anume viziune nu se face prin teroare, ci prin schimbarea mentalităţilor, printr-un lung proces cultural-educativ.

A avut o propagandă agresivă, care să tulbure lumea şi s-o aducă în pragul unor acte necugetate? Nu, ci invariabil a făcut apel la calm, discernămînt şi atitudine constructivă. Chiar şi atunci cînd acest fel de a reacţiona i-a atras critici vehemente din partea unora consideraţi din aceeaşi tabără cu ea.

Asociaţia Rost este poate cea mai fecundă grupare de orientare conservatoare a generaţiei noastre, generaţia „Revoluţiei” şi a „Pieţei Universităţii 1990”. Nu doar prin membrii ei, ci şi prin prietenii şi simpatizanţii ei, Rost are un cuvînt tot mai greu de spus în societatea românească. Mesajul Rost a fost preluat şi de alte organizaţii, mai noi sau mai vechi. Teme de dezbatere naţională deschise de Rost au fost asumate şi amplificate şi de alte grupări şi de presa centrală, ajungând azi să fie cunoscute de majoritatea românilor. Activităţile desfăşurate de Rost au fost luate drept model de alţii. Asociaţia noastră a fost iniţiatoare sau parte în cele mai multe dintre proiectele importante desfăşurate de societatea civilă creştină. Rost este astăzi numele unui stil de implicare în viaţa cetăţii. Cine are interesul să o denigreze? Răspundeţi-vă singuri!

The following two tabs change content below.
Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.
Claudiu Târziu

Ultimele articole de Claudiu Târziu (toate)

4 thoughts on “Cine şi de ce denigrează Rost

  1. In cazul in care lui Narcis i-a picat in mana volumul de 800 de pagini, editat de Institutul Biblic al BOR cu sprijinul Fundatiei St. Gerhard’s Werk din Stuttgart, intitulat : „Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist”, a intrat in panica intelegand ca misunea ce i-a fost incredintata este mult mai complicata decat cred sefii sai. Rezultatul s-a concretizat intr-o aberatie pompieristica tipic vadimioata, conceputa dupa tiparele scolii de partid absolvite de Dinescu ( revolutionar, ziarist, bucatar, urechist, om de afaceri, denigrator al intelectualilor romani cu staif ).
    In prologul cartii, Dipl.ing. Herman Schuster ( reprezentant al Conferintei Episcopale a svabilor dunareni si a germanilor din sud-estul Europei), Dipl. ing. Frantz Wesinger si ing.Josef Pilz, membrii St. Gerhard’s Werk, afirma printre altele:
    „Pentru sistemul comunist, care timp de zeci de ani a detinut intreaga putere in Romania, credinta crestina a reprezentat un adversar redutabil al inumanei sale filosofii de stat…:
    De abia acum, cand documentele istorice au devenit accesibile, iar martorii acelor timpuri pot dezvalui cele stiute fara teama unor represalii, se poate afla in mod public, cat de multi credinciosi ai tuturor confesiunilor crestine au ajuns in conflict cu sistemul comunist din cauza credintei lor in Hristos”.
    Studiul introductiv semnat de Adrian Nicolae Petcu, consilier principal CNSAS, precizeaza urmatoarele:
    ” Toate informatiile culese din arhivele Securitatii, in urma cercetarilor CNSAS, au fost coroborate cu datele din Arhivele Nationale Istorice Centrale si arhivele confesionale.
    De asemeni, au fost consultate colectii de reviste, din perioada interbelica, a exilului romanesc, dar si de dupa 1989, precum „Memoria, revista gandirii arestate”, „ROST”, „Dosarele istoriei”, Pro Memoria”…s.a.”
    Pentru Narcis & co. problema nu-i nationalismul, caci atunci ar insemna ca are ganduri reprobabile la adresa poporului lui Israel, model istoric absolut de nationalism ci, ortodoxia.
    De altfel, ortodoxia incepe sa creeze probleme la nivel global :
    http://www.ajcf.fr/Le-23-novembre-2015-au-College-des.html
    In timpul festivitatii de comemorare a 50 de ani de la elaborarea documentului „Nostra Aetate”, scaunul rezervat Eminentei Sale Mgr Emmanuel, Mitropolit al Frantei, Presedinte al Adunarii Episcopilor Ortodocsi, a ramas gol.

Spune-ți părerea