Biserica „Bucur Ciobanul” din București

“Între Piața Unirii și Pasajul Mărășești, pe strada “Radu Vodă”, la numărul 33, 33 de trepte ne amintesc de tot atâţia ani la care Mântuitorul Hristos a fost răstignit, a înviat și S-a înălţat la ceruri. Sunt trepte ce ne poartă spre una dintre cele mai mici, dar totodată mai reprezentative biserici din urbea noastra: Biserica “Bucur Ciobanul”. [1]

Astfel începe pliantul informativ al Bisericii Bucur, “Biserica Bucur – punte între trecut și viitor”, biserica bucureșteană despre care se crede că ar fi fost clădită chiar de “Bucur Ciobanul” întemeietorul legendar al Bucureștiului.

De-a lungul timpului diverși autori au repovestit legenda ciobanului Bucur și a bisericii intemeiată de el, aratandu-și totodată scepticismul cu privire la veridicitatea acestei legende.

Autorul “curajoasei” «Istoria fondării Bucureștilor», carte publicată la anul 1891, Colonelul Dimitrie Pappasogul (născut la București în mahalaua Zlătari) [2] face următoarea apreciere referitoare la numele orașului București:

“Tradiția ce zice de Bucur Ciobanul, că el a fondat o bisericută a Sfântului Tănase de la Radu Vodă și că după numele sau s-au numit orașul, sunt cu totul neexacte, fiindcă toate observațiile ce am mai putut face în urmă publicarii tabloului meu, cu acea bisericuță, ce este situată langă Mânăstirea Radu Voda, iste într-adevar făcută de Mircea Voda zis Ciobanul, pe locul cimitirului, langă mânăstirea clădită de el între baltă și Dâmbovița, în marginea Bucureștilor. Nu ea este prima biserică, caci prima biserică după cum voi arăta mai la vale, este bisericuta mahalalei Dobrateasa”. [3]

Biserica Bucur

În biblioteca acestui colonel s-a aflat și o carte scrisă în slove chirilice ale alfabetului de tranziție Latin – Româno-chirilic, “Bucur – Istoria Fondării Bucureștilor” carte publicată la anul 1858, autor Alesandru Pantelimon, ce poarta pe prima pagină o stampilă mare “Biblioteca colonelului D.A. Pappasoglu”. Carte pe care astăzi o gasim la Arhivele Naționale din București. Introducerea acestei carți începe în felul următor:

“Am cugetat încă mai demult ca sa scriu ceva despre originea Bucureștilor, al carui fondator îl credeam, precum zicu unii, alții, ca fu unul Ciobanul.” [4]

Și atunci, la anul 1858, precum ne confirma si acest autor, legenda lui Bucur Ciobanul era extrem de răspândită:

“Multe s`a zis și se zice p`in popor că, întâiul fondator al Bucureștilor era unul ciobanul ce`și paștia oile pe țărmii Dâmboviței, aproape de unde se afla astă-zi mânăstirea Radu Voda.” [5]

Biserica Bucur Ciobanul

Francezul Frederic Dame, nascut la Tannerre în 1851 și venit în România în 1872 unde a fondat la 1873 primul ziar francez de format mare și autor al cărtii “Bucureștiul în 1906”, carte care avea să vadă lumina tiparului în anul 1907, același an în care autorul avea să își închidă ochii pentru ultma oară [6], comenta în modul următor originea numelui Bucureștiului:

“De unde vine numele de București? O legenda spune că provine de la numele pastorului Bucur. Acest cioban își păștea oile pe câmpia udată de Dâmbovita și dominată de un mic deal în vârful căruia se înaltă un mic așezământ de cult cu hramul „Sfântul Atanasie” și care ar fi biserica care se vede încă pe malul drept langă Biserica Radu Voda și care totuși nu datează decât de la jumătatea secolului XVIII-lea.” [7]

Marele istoric Nicolae Iorga scria în “Istoria Bucureștilor” (1939) urmatoarele:

“Dacă legenda îi asează locuinta pe dealul de la Radu-Voda, numind Biserica lui Bucur paraclisul de cimitir al calugarilor mânăstirii lui Alexandru Voda Mircea și a nepotului de fiu, Radu, aceasta înseamnă siguranta populară, păstrată prin viu graiu, de la o generație la altă, ca acolo e leaganul cetății.” ( N. Iorga: Istoria Bucurestilor, 1939, Bucuresti, p. 22.) [8]

Biserica Bucur Ciobanul

O idee pare a razbate de la toți autorii și anume că vorbim de o “Legendă” și că nu ne putem baza doar pe traditia populara. Totuși, istoricii nu pot uita lectia căpătată în urma identificării Troiei Homerice în nord-vestul Turciei, la sud-vest de strâmtoarea Dardanele, sub Muntele Ida [9]. Orașul deasemenea “Legendar”, menționat de Homer, în Iliada, este astăzi identificat că “Troia VII” (din rândul așezărilor succesive care au existat pe aceasta insulă). Și totul a început în anii 1870 cu cercetarile pseudo-arheologului german Heinrich Schliemann care a început să fac o serie de săpaturi în zona, bazându-se pe „tradiție”, cu speranța că va găsi faimoasa Troie chiar în locul indicat de Homer.

În cazul nostru Biserica “Ciobanului Bucur” există, putând fi văzuta și astăzi, ca odinioară în vârful unei coline pe malul drept al Dâmboviței. Faptul că zidurile pe care le putem vedea astăzi sunt ridicate între 1632-1645, nu pare a constitui o problema majora deoarece în traditia bisericească românească numeroase biserici s-au construit pe fundatiile unor biserici mai vechi.

O inscriptie a carei autenticitate a fost pusă adesea sub semnul întrebării și care provenea de la Preotul Grigore Musceleanu care ar fi copiat-o, ascunsă de un egumen grec in temelia tinzii Bisericii Radu-Voda, glasuieste astfel [10]:

“Io, Mircea I Basarab, Domnul Țării Românesti, Duce al Fagarasului și biruitor al ținutului Dobrogei de peste Dunare, la anul 6924 (1416) am zidit biserică de zid, în locul celei de lemn a lui Bucur, în pădure, pe movila de lânga Dâmbovita, cu hramul sf. Atanasie si Chiril, unde am pus oasele mortilor cazuti în tabara ce am avut cu turcii, la Giurgiu, iulie , 12.”( G.I. Ionnescu – Gion: Istoria Bucurescilor, 1899) [11]

Biserica de la 1416, ar fi fost distrusa in 1595 cu ocazia unor evenimente deosebit de importante ale istoriei noastre naționale. Este vorba, dupa cum o spune și anul, de confictul dintre Mihai Viteazul si turci.

La scurt timp după ce a ajuns domn, Mihai Viteazul a început pregătirile pentru înlăturarea stăpânirii otomane. Și cu prima ocazie, la 13 noiembrie 1594, când Mihai Viteazul ar fi trebuit sa pornească cu oastea sa împotriva ardelenilor [12], acesta raspunde ucigand creditorii turci, armeni si evrei [13]. Uciderea acestor reprezentanti ai intereselor otomane [14] a fost interpretata atunci, de contemporani, ca și astazi de istorici ca o “adevărara declaratie de razboi” [15]. “Viteazul” nu s-a oprit doar la uciderea creditorilor, a atacat Cetatea Giurgiului, Cetatea de Floci, Hărșova, Silistra, ba mai mult, a trecut Dunarea și a reputat la Rusciuc o însemnata victorie asupra a doua pasale: Hassan si Mustafa. [16] La toate aceste acte sfidătoare era de așteptat un raspuns din partea Imperiului Otoman.

Biserica Bucur Ciobanul

La inceputul lunii Iulie 1595, Ferhat-pașa era inlocuit cu octogenarul Sinan-pasa, care avea între turci o aureola “de cel mai însemnat comandant de oști din Imperiu Otoman” [17], si de care Nicolae Iorga scria urmatoarele:

“Veniau acum, în sfarsit! Se schimbase un Vizir, și venise altul, cel mai viteaz, mai plin de ură pentru creștini, mai crud în faptă și mai aspru în cuvinte: bâtranul Sinan, care cunoscuse vremurile cele mari ale Sultanului Soliman Biruitorul. Venea hotarât să se lupte până la moarte pentru cinstea Imparatului și răzbunarea celor cazuți.” [18]

Sinan-pasa trece cu fast Dunărea pe la Giurgiu unde turcii construisera un pod. Mihai Viteazul observând numarul ridicat al oștirii otomane se retrage într-o poziție favorabila la Călugareni, unde la 13/23 august repurtează o victorie strălucita asupra avangardei otomane19. Totuși raportul de forte ii era defavorabil lui “Viteazul”, astfel el se retrage spre București, apoi spre Târgoviste, ajungand în cele din urma în zona subcarpatică la Stoenesti, unde să poată să isi regrupeze oștile și să faca joncțiunea cu ajutoarele sosite din Transilvania. [20]

Sinan-pașa îl urmareste pas cu pas, ocupa Bucureștiul și Târgoviște, unde ridică fortificatii și începe organizarea țării ca “provincie otomana” [21] ba chiar îl numește Pașa pe un anume Satirgi-Mahomet, peste aceasta noua provincie. [22]

“Vizirul adună sub cortul sau pe cei mai însemnați ofiteri ai sai și le zice că lasarea Moldovei și a Țării Românești în stapânirea ghiaurilor e o pricină necurmată de turburări și înperecheri pentru răscoale ce ei fac; ca spre a curma toate acestea în viitor, el propune ca aceste doua tări să se prefacă în provinci ale statului (ijaleti) și, spre a ține într-însele randuiala și pe popor în supunere, să se zidească doua cetăți, una la București și alta la Targoviste […] și numii pe Satirgi-Mahomet Pașa l-acestor nou pașalac din Țara Românească”. [23]

În timp ce Mihai Viteazul primea ajutorul lui Sigismund Bathory și al altor nobili [24], și pregatea contra-atacul, Sinan-pașa, transforma bisericile bucurestene în moschei și intarea “Manăstirea lui Alexandru Vodă” ( astăzi Radu Vodă). [25]

“Îndată ce sosi, Sinan porunci de luară după turnurile bisericilor crucile și bulele aurite, pe care le sfărâmară în bucăți, precum și pe icoane, și pusera pe turnuri în locul crucelor, semiluna. În Mitropolie puseră, în locul altarului, un mirab (altar mahomedan) și un imber (estradă spre a pune un tron) și astfel prefacand-o într-o geamie, în 20/30 ale acelei luni, făcură acolo slujbă și rugăciunea turceasca”. [26]

Biserica Bucur Ciobanul

Mănăstirea lui Alexandtru Vodă (astăzi Radu Voda) a fost aleasă pentru a face din dansa cetate. [27] Acesta este se pare momentul, când micuța biserică de pe colină este dărâmată, iar turcii lui Sinan-pașa inaltă cu 2 metri colina bisericii, [28] totodată ei construiesc bastioane și fortificați. [29]

“Vrând Sinan să faca această cetatuie mai mare, puseră a largi locul imprejmuirei de două ori cât era, cuprinzând înlăuntru cetățuiei biserica și zidurile dinprejiur și ocolindu-le cu bastioane și fortificatii.” […] “și ceausii alergară în toate părțile spre a aduna lucrători; și, fiindcă lumea în țară era fugită la munți si nu se putea aduna mulți, fură siliti a trimite de mai aduseră și din Bulgaria” [30]

Cercetările ulterioare au demonstrat inaltarea colinei Bisericii Bucur, iar aceasta umplutură (folosită la inaltarea colinei) contine resturi de cărămizi despre care s-au presupus ca ar apartine vechii biserici de la 1416. [31] Sub fereastra Sfantului altar la 2,5 metrii adancime se afla un arc de căramizi, asezat în plan vertical ce pare a aparține bisericii din 1416. [32]
Prin urmare se poate presupune pre-existenta unei biserici mai vechi, distruse de turci la 1595, cu ocazia ocuparii Bucureștiului.

Actuala biserică “Bucur” a fost construita de un egumen Atanasie la 1626 si 1632-1645, pentru a fi gropnită (osuar) si capela a cimitirului mânăstirii, și ar fi fost de fapt zidită peste fundațiile vechii mânăstiri. Acest ultim fapt pare a fi confirmat si de adancimea fundatiilor actualei biserici de cca 3,33 m care nu se justifica tinând cont ca bisericuța “Ciobanului Bucur” are doar 4,75 m.

Biserica Bucur Ciobanul

Pentru a nu lăsa istorisirea luptei dintre “Viteazul” si otomani neterminata o voi continua pe scurt.

“Viteazul” se indreptă dară spre Targoviste si Bucuresti cu ajutorul primit de la Sigismund Bathory, arhiducele Maximilian, al domnului Moldovei Stefan Razvan al marelui duce de Toscana. [33. Sinan-pasa cu toate pregatirile extraordinare facute, și fala cu care venise, se vede nevoit sa abandoneze rand pe rand orasele vlahe proaspat cucerite: Târgoviste (18 octobrie) Bucureștiul (22 octombrie) Giurgiu (27 octombrie). [34]

La București unde turci făcuseră “o cetate din lemn”, consilierul lor de razboi decide retragera fară luptă. Prin urmare turci și-au ridicat tunurile si provizile iar cetățuia din incinta Mănăstirii Radu Voda fu aruncată în aer “prin aprinderea prafului de pușcă”. [35]

Turci s-au retras în acel an fără a își antrena grosul armatei în lupta, Sinan-pașa considerând că e mai înțelept să se întoarcă la sultan măcar cu armata teafară, decât și înfrânt și cu armata decimată. În cancelarile occidentare Sigismund Bathory avea să se laude cum s-a luptat el cu armata păgână, în realitate fiind vorba doar de ariergarda otomana, care rămăsese în urmă, în timp ce grosul armatei fugeau cu Sinan-pasa cu totul, spre Dunăre. [36]

Campania din 1595, avea sa se termine cu o victorie importantă pentru tabară lui „Viteazul” [37], iar în urmă se pare Bucurestiul avea sa ramană cu o bisericuță dărâmată, o bisericuță ce avea să genereze vii controverse până astăzi.

———————————————————————–

[1] Pliant informativ al biserici “Bucur Ciobanul”, Biserica “Bucur Ciobanul” punte intre trecut si viitor. Strada “Radu Voda”, nr 33 sector 4 Bucuresti.
[2] Lt. Col, Dimitrie PAPPASOGUL. Istoria fondari orasului Bucuresti, Bucuresti, pag VII
[3] Ibidem, pag 11.
[4] Alesandru Pantelimon, “BUKUR Istoria Fondarii Bukurestilor” Tipografia nationala a lui Iosif Romanov et Comp, 1858, pag IV op cit.
[5] Ibidem pag 24.
[6] Vezi coperta lucrari Bucurestiul in 1906 pentru mai multe date despre autor si activitatea sa.
[7] Frederic Dame, Bucurestiul in 1906
[8] Pliant informativ al biserici “Bucur Ciobanul”, Biserica “Bucur Ciobanul”
[9] http://www.ghidturciagrecia.ro/troia-si-muntele-ida/
[10] Pliant informativ al biserici “Bucur Ciobanul”, Biserica “Bucur Ciobanul”
[11] Ibidem
[12] P.P. Panaitescu Mihai Viteazul, editura Corint 2002, pag 108.
[13] Conf. Univ. dr. Istoria Medie a Romaniei II, (editi a II-a revazuta si adaugita) Casa de editura si libralie “Nicolae Balcescu”, Bucuresti 1998, pag 30
[14] Evident in legatura cu uciderea creditorilor evreii nu au lipsit acuzatile de “anti-semitism” aduse voievodului, la sfarsitul secolului XIX cercetataorul evreilor dr.E.Schwarzfeld scria studiul “Macelul evreilor sub Mihai Vitezul al Munteniei si Aron Voda al Moldovei.
[15] Academia Romana, Istoria Romanilor Vol. IV, editura enciclopedica Bucuresti 2001, pag 600
[16] Ibidem pp. 600-601
[17] Istoria Romanilor Vol. IV , pag 603.
[18] Nicolae Iorga, Istoria lui Mihai Viteazul pentru poporul romanesc scrisa la 1900, Tipografia “Cultura Neamului Romanesc” 1919, pag 36.
[19] Istoria Romanilor Vol. IV, pag 603.
[20] Ibidem. 603-604.
[21] Ibidem. 604.
[22] Nicolae Balcescu, Romanii Sub Mihai-Voievod Viteazul, Editura 100+1 Gramar, 2002 ( unde se reproduce fidel manuscrisul autorului BAR77,78,79.) pag 105
[23] Nicolae Balcescu, Romanii Sub Mihai-Voievod Viteazul, pag 105
[24] Sigismund Bathory cu o armata cruciata de 13 200 de oameni, secuii veniti din Toscana cu 300 de calareti si tunuri, 1500 de germani trimis de Maximilian , 1500-3000 oameni veniti din Moldova, oastea ardelenesca avea cca 23 000 de oameni care se unea cu cei cca 8000 ai lui Mihai viteazul (P.P. Panaitescu, pag 118)
[25] P.P. Panaitescu, pag 118.
[26] Nicolae Balcescu pag 105
[27] Ibidem pag 106
[28] Pliantul Biserici Bucur
[29] Nicolae Balcescu pag 106
[30] Ibidem opt cit. 106.
[31] Pliantul Biserici Bucur.
[32] Ibidem.
[33] Istoria Romanilor Vol. IV, pag 604.
[34] Ibidem 604.
[35] P.P. Panaitescu, pag 118.
[36] Ibidem.
[37] Istoria Romanilor Vol. IV, pag 605.

1 thought on “Biserica „Bucur Ciobanul” din București

Spune-ți părerea