Vineri, 10 mai, este aniversată Ziua Independenţei Naţionale a României, potrivit Legii nr. 189 din 8 iulie 2021.
Ziua marchează proclamarea Independenței de Stat a României și promulgarea legii de către Carol I. Documentul fusese votat cu o zi în urmă, în sesiunea extraordinară a Adunării Deputaţilor din 9/21 mai 1877.
În faţa Adunării, ministrul afacerilor străine, Mihail Kogălniceanu, declara:
„În stare de rezbel, cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare (…) Aşadar domnilor deputaţi, nu am cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanţei Naţionale că noi suntem o naţiune liberă şi independentă”, potrivit lucrării „Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003), notează Agerpres.
Adunarea Deputaţilor a votat, după discurs, o moţiune, cu 79 de voturi pentru şi 2 abţineri, prin care lua act că „rezbelul între România şi Turcia, cu ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.
Documentul a devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol I, la 10/22 mai 1877. În aceeaşi zi, au avut loc, la Bucureşti, o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de salve de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, primul ministru, I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.
Ziua Regalității
Tot vineri, 10 mai, se sărbătorește și Ziua Regalității, legiferată de Camera Deputaţilor, în aprilie 2015, drept sărbătoare naţională, scrie Rador.
Ziua Regalităţii are o triplă semnificaţie legată de istoria României şi, în particular, de regele Carol I: la 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern Sigmaringen a sosit la București și a depus în fața Parlamentului României jurământul de credință fiind încoronat Principe al României cu numele Carol I, la 10 mai 1877, Principele Carol I a proclamat Independența României, țara noastră devenind liberă, suverană, ieşită de sub vasalitatea formală a Imperiului Otoman şi, în fine, la 10 mai 1881 – acum 140 de ani – , România devenea regat, iar Carol I devenea primul rege al României, potrivit sursei citate.
În urma plebiscitului din 2/14 – 8/20 aprilie 1866, prin care principele Carol – Ludovic de Hohenzollenn a fost ales ca domn al României, Carol I a pus piciorul pe pământul României, la Turnul Severin, la 8/20 mai 1866. Două zile mai târziu, la 10/22 mai, la Bucureşti, în Camera Deputaţilor, după un oficierea unui Te Deum, de către Mitropolitul Nifon, Carol a depus jurământul în faţa aleşilor neamului, începându-şi lunga perioadă de domnie, la numai 27 de ani.
Ulterior, Parlamentul României a adoptat la 29 iunie 1866 prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate ale timpului. La 9/12 mai 1877, Parlamentul, întrunit în şedinţă extraordinară, a votat o moţiune care proclama Independenţa de Stat a României, document devenit lege prin semnarea/promulgarea lui de către domnitorul Carol, la 10/22 mai 1877.
După doi ani, ziua de 10 mai a început să fie sărbătorită marcând atât urcarea pe tron a domnitorului Carol I cât şi proclamarea Independenţei de Stat a ţării. În anul 1881, la 14/26 martie, a avut loc ceremonia de la Palatul Domnesc, în cadrul căreia a fost promulgată Legea privind proclamarea Regatului României, iar la 10/22 mai, adică la 15 ani de la urcarea lui Carol I pe tron, a avut loc încoronarea propriu-zisă a acestuia, devenit astfel primul rege al României.
„Prin serbarea de azi, se încheie în mod strălucit o perioadă de 15 ani, bogată în lupte grele şi în fapte mari (…). Cu mândrie dar primesc aceasta coroană, care a fost facută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţei şi puterii României (…) Să trăiască iubita nostră Românie, astăzi încoronată prin virtuţile sale civice şi militare”, declara, cu acel prilej, Carol I.
Precizăm că, începând din 1947, pe 9 mai era sărbătorită Ziua proclamării Independenţei de Stat a României. Din 2022, Ziua Independenței Naționale a României se sărbătorește în 10 mai.
- Guvernul a aprobat două proiecte MApN privind controlul spațiului aerian național și desfășurarea operațiilor militare pe timp de PACE - 13 decembrie 2024
- Arhimandritul Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa este noul stareț al Mănăstirii Nicula - 12 decembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Cer membrilor CNA să înceteze acțiunile de intimidare a jurnaliștilor care îndrăznesc să critice actuala putere - 12 decembrie 2024