Remember: Catedrala Mîntuirii Neamului

Reiau aici, în contextul creat de cazul Taxi – „Despre smerenie”, un mai vechi expozeu despre Catedrala Mîntuirii Neamului, cu informații pe care mulți continuă să le ignore. Desigur, am lăsat la o parte fragmente de text care se refereau la situația și polemicile de la vremea respectivă (2004), păstrînd doar ceea ce ar trebui să știe, dincolo de conjuncturi, orice om care își asumă răspunderea de a se pronunța public asupra proiectului și a temeiurilor lui. Pe atunci se mai spera încă în ridicarea Catedralei pe vechiul amplasament din Parcul Carol, iar în acest sens a existat și un Manifest al societății civile…, pe care-l redau și aici (cu lista de semnături cu tot).

Catedrala Mîntuirii Neamului, un memorial al eroismului creştin românesc

Cabala cîrtitorilor

Poate niciodată în istoria noastră proiectul ridicării unei biserici n-a mai stîrnit atîtea controverse. Nu numai sub Ceauşescu, dar şi după, s-au ridicat în Bucureşti, adeseori în locurile cele mai nepotrivite, o mulţime de edificii şi stabilimente monstruoase sau imunde, de la bănci şi supermarket-uri pînă la cazinouri şi bordeluri, ca să nu mai vorbim de odioasele „blocuri de locuinţe” şi de anexele lor fetide (pieţe, garaje, ghene şi dughene), fără ca „urbaniştii”, politicienii, presa sau opinia publică în general să fi schiţat vreo indispoziţie semnificativă. În atîţia ani, apatia şi indolenţa lumii „ilariopolitane” n-au catadicsit să se suspende, iată, decît în faţa perspectivei iminente a unei mari ctitorii creştine şi naţionale! Toţi demonii stătuți ai „societăţii civile” s-au răsculat şi s-au mobilizat leghiune împotriva Catedralei Patriarhale ce urmează să se ridice în Parcul Carol [1], pe locul parazitat încă de sinistrul mausoleu al aşa-zişilor „eroi comunişti” (care, dacă ar fi avut loc o adevărată revoluţie, ar fi fost demult năruit). Se tot vaită, pe o mie de voci, fie ruşinosul monument bolşevic, fie părăginitul spaţiu verde care-l înconjoară, fie nu ştiu ce „boală” a măruntaielor pămîntului, fie nu ştiu ce mînă băgată în buzunarul cetăţeanului, fie nu ştiu ce recrudescenţă a megalomaniei ceauşiste, fie o pretinsă tradiţie exclusivistă a bisericuţei modeste şi „intime”, care ar avea, pasămite, monopolul „stilului” românesc (căci noi sîntem, altfel spus, „săraci, mici şi proşti”, şi nu ni se cade decît ce „am apucat” – aceasta la capitolul în discuţie, pentru că altminteri sîntem foarte permeabili la cele mai grobiene „inovaţii” din lumea lui Big Brother). […]

O mare parte din această frondă demnă de o cauză mai bună are la bază ignoranţa sau dezinformarea, drept care am considerat de folos să circumscriem problema mai îndeaproape, atît din perspectiva istoriei, cît şi din cea a Ortodoxiei.

Nevoia de o nouă catedrală

Prin catedrală (din lat. cathedralis) se înţelege biserica în care slujeşte ierarhul (arhie­reul). Mică sau ma­re, ea se numeşte tot catedrală, fiind simbolul unităţii şi autorităţii bisericeşti. Du­pă caz, catedrala poate fi episcopală, mitropolitană sau patriarhală. Dincolo de rolul liturgic (care impune şi ca ea să se afle în vecinătatea centrului arhieresc), catedrala are şi un rol istoric şi cultural, trebuind să fie reprezentativă pentru tradiţia şi aspiraţiile religioase ale locului. Este de la sine înţeles că o catedrală patriarhală trebuie să fie mai impunătoare şi mai încăpătoare decît orice alt edificiu religios din respectiva Patriarhie, atît din motive practice, cît şi din motive de reprezentativitate (astăzi se spune „de imagine”) a comunităţii de credinţă.

Biserica Ortodoxă Română este, după numărul statistic al membrilor ei, dar şi după întinderea spaţiului pe care-l păstoreşte, una dintre cele mai mari Biserici Ortodoxe din lume, iar catedrala de care are nevoie se cuvine să fie pe măsura prestigiului ei şi a credinţei răsăritene în genere. Deşi ridicată la treap­ta de Patriarhie în 1925, Biserica Ortodoxă Română nu are nici pînă astăzi o catedrală patriarhală, cum au toate celelalte țări ortodoxe [2]. Biserica de pe Dealul Patriarhiei, cu hramul „Sfinţii Împăraţi Con­stantin şi Elena”, folosită circumstanţial drept cate­drală patriarhală şi devenită demult cu totul neîncăpătoare, nu este propriu-zis a Patriarhiei, ci a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei.

Sfîntul Sinod a hotărît ca viitoarea Catedrală Patriarhală să răspundă tuturor cerinţelor arătate mai sus, iar hramurile ei – „Înălţarea Domnului” şi „Sfîntul Apostol An­drei” – să evidenţieze faptul că poporul român, creş­tin încă de la originile lui, are o istorie lungă şi plină de jertfe, în calea lui ascendentă spre unitatea naţională şi religioasă. Avînd în vedere că în Ortodoxie cultul sfinţilor Bisericii se află în strînsă legătură cu cel al eroilor neamului, că pe mormintele sfinţilor şi ale martirilor s-au înălţat primele biserici creştine şi că la marele praznic al Înălţării Domnului ortodoxia românească cinsteşte şi Ziua Eroilor Neamului, Catedrala va fi indisolubil legată de cinstirea tuturor celor ce s-au jertfit pentru credinţă şi neam […].

Un amplasament istoric

parcul Carol
Parcul Carol: spațiul în care ar fi trebuit să se ridice Catedrala

Puţini ştiu că proiectul Catedralei Mîntuirii Neamului şi amplasamentul în Parcul Carol (fosta Grădină Filaret şi fostul Parc al Libertăţii) nu datează din zilele noastre, iar locul cu pricina a aparţinut de drept Mi­tro­poliei Ţării Româneşti încă din secolul al XVII-lea, fiind mai tîrziu sub îngrijirea Mitro­po­li­tului Filaret II (1792-1793), de la care îşi şi trag numele Dealul Filaret şi Grădina Filaret. Locul a fost răpit Bisericii prin „secularizarea” masono-cuzistă de la mijlocul secolului al XIX-lea, cînd a intrat în patrimoniul statului laicizat.

Proiectul îi era deja familiar Regelui Ferdinand I, supranumit Întregitorul, care spunea la 10 Mai 1920 (de Ziua Monarhiei): „Biserica Mîntuirii, pe care sîntem datori să o ridicăm în Capitala tuturor românilor, să fie semn de mulţumire pentru ajutorul Celui Prea Înalt, simbol al unităţii sufleteşti a întregului neam şi veşnică pomenire celor răposaţi pentru înfăptuirea României întregite…” (în paranteză fie spus, publicistul-teolog Cristian Tabără avea dreptate să observe că însuşi cel al cărui nume îl poartă parcul – Regele Carol I – ar fi mulţumit să ştie că locul găzduieşte nu un „bezbojnic” monument comunist, ci o catedrală ortodoxă dedicată martirilor şi eroilor Crucii şi ai Neamului). Tot cu acel prilej, Mitropolitul primat Miron Cristea, ulterior primul Patriarh al României Mari (1925-1939), se pronunţa în acelaşi sens, întrebuinţînd chiar denumirea astăzi curentă: „Catedrala Mîntuirii Neamului trebuie să dovedească, prin concursul personal al fiecăruia, că este simbolul văzut al unităţii noastre de lege şi credinţă…” […].

Arhitecţii interbelici – mulţi dintre ei, profesionişti iluştri – n-aveau deloc reticenţele celor de azi. Iată, bunăoară, ce spunea cunoscutul arhitect Crisofi Cerchez, referindu-se chiar la locul aflat acum într-un oţios litigiu: „Eu un astfel de monument nu l-aş vedea în altă parte decît în Parcul Carol, cu acele imense grădini, cu acea imensă şi adîncă esplanadă, cu acea splendidă perspectivă […]. S-ar întrece cu mult perspectiva Vaticanului şi a oricărei alte catedrale. Ar fi şi un act de pietate faţă de Eroul Necunoscut […]. Eroul este simbolul mistic al însăşi naţiunii şi el nu poate sta decît într-un loc de pietate…” (în ziarul Universul din 11 martie 1929).

Din nefericire, marea criză economică, izbucnirea celui de-al doilea război mondial şi apoi instaurarea forţată a regimului comunist au împiedicat ridicarea catedralei în secolul trecut, sub auspicii mult mai favorabile decît cele de astăzi (cînd resimţim puternic, dincolo de „sapa de lemn” în care a fost adusă ţara, atît sechelele mentalităţii comuniste, cît şi mimetismul decerebrat al noilor ideologii dizolvante).

Adevăratele riscuri

După evenimentele din 1989, ideea construirii Catedralei Mîntuirii Neamului a prins iarăşi viaţă. La începutul anului 2003, în urma repetatelor demersuri patriarhale, Guvernul României, prin hotărîrea nr. 468, a acordat Bi­se­ricii, „în folosinţă gratuită” (aş zice mai degrabă: „ale sale dintru ale sale”!), o supra­faţă de 5 ha (52.700 mp) în Parcul Carol, pe platoul central (ocupat mul­­tă vreme de mausoleul comunist, dezafectat din 1990), în imediata vecinătate a Mormîn­tului Eroului Necunoscut. Recent (18.03.2004), Consiliul General al Municipiului Bucu­reşti a dezbă­tut această hotărîre şi – în pofida opoziţiei cu iz de răfuială politică a primarului Traian Băsescu, care s-a trezit dintr-o dată „mai catolic decît papa”, adică mai stîngist decît pesediştii! – a aprobat transferarea în admini­stra­rea Bisericii a supra­faţei respective, iar prin hotărîrile de guvern nr. 125/05.02.2004 şi nr. 336/18.03.2004 au fost alocate şi fon­durile nece­sare lucrări­lor de demontare şi re­am­plasare a dezafectatului mo­nu­ment comunist (de care se vede că nu ne putem dispensa în ruptul capului!).
Cuprins de o adevărată febră ctitoricească, în prelungirea unei tradiţii de aproape o sută de ani, P. F. Părinte Patriarh Teoctist [3] rostea de la amvon, în pragul acestei primăveri [2004]: „Vom înălţa Catedrala Mîntuirii Neamului acolo unde se cuvine. S-a făcut o mare gre­şeală şi un mare păcat că Monumentul Eroului Necunoscut se află tocmai la poalele monumentului comunist, care nu-şi are rostul acolo. Ce apropiere, ce legătură poate fi între învăţătura celor fără Dumnezeu şi jertfele de 2000 de ani ale poporului român ortodox, al cărui simbol este Mormîntul Eroului Necunoscut? Este drept în faţa lui Dumnezeu ca acest mormînt să nu stea singur acolo, chiar dacă-i frumos parcul, ci să aibă alături altarul străbun al neamului nostru…” (22.02.2004).

Dacă există riscuri adevărate într-o asemenea întreprindere de indiscutabil interes religios şi naţional, atunci ele nu sînt cele invocate cu precădere de „cabala cîrtitorilor” (comunişti, neocomunişti, ecologişti, masoni, postmodernişti, ziarişti analfabeţi, „cetăţeni turmentaţi” etc.), căci pămîntul, dacă-i rabdă pe ei, va răbda sigur şi o catedrală; o aruncătură de băţ mai încolo sînt zeci de hectare de spaţiu verde (Parcul Tineretului) în care să facă jogging ecologiştii şi „oamenii recenţi” (eventual duminica dimineaţa, cînd „fundamentaliştii” se duc la liturghie), lucrările vor fi suportate financiar de Biserică şi de credincioşii benevolenţi (cum s-a spus din capul locului şi cum s-a şi întîmplat cu toate ctitoriile postdecembriste, căci din „banii contribuabililor” există destule mafii care să se înfrupte ca şi pînă acum, pentru scopuri mult mai lumeşti), iar fastul ortodox (care n-are nimic de-a face cu tendinţele megalomanice ale dictatorilor secolului trecut, ci îşi are rădăcinile în Bizanţul imperial şi modelul în „bolta cerească” a Sfintei Sofii) se va dovedi că nu poate face nici un rău tradiţiei bisericuţelor de lemn, cu care poate co-exista neantagonic în polimorfia firească a lucrărilor Duhului. Riscul cel mare ar fi acela ca Biserica însăşi să rateze, prin factorii ei responsabili, această mare şansă istorică şi să dea curs unui kitsch arhitectural şi iconografic, mai ales că ne lipseşte experienţa directă a monumentalităţii de acest gen […].

________________________________________

[1] Între timp, amplasamentul a fost schimbat, noul Patriarh acceptînd cu uşurinţă să renunţe la locul destinat iniţial de către Regele Ferdinand şi Patriarhul Miron. În 2011 au demarat lucrările în noul amplasament din Dealul Arsenalului, în spatele Casei Poporului/Republicii (sau, cum zic gurile rele, `la coada dracului”), capiştea ceauşistă în care funcţionează fără nici o jenă actualul Parlament al României.
[2] Grecia, Rusia, Serbia, Bulgaria etc. Pînă și Georgia, una dintre țările cele mai sărace, are o mare catedrală la Tbilisi, încă de la începutul anilor ‘90.
[3] Patriahul Teoctist s-a mutat la Domnul în 2007.

***

MANIFESTUL SOCIETĂŢII CIVILE PENTRU CONSTRUIREA CATEDRALEI PATRIARHALE PE PLATOUL DIN PARCUL CAROL

Noi, semnatarii prezentului manifest, membri ai societăţii civile româneşti, lăsînd deoparte orice deosebiri politice, ideologice, culturale sau religioase, fiind solidari prin ataşamentul faţă de principiile constituţionale, naţionale şi europene asumate de Statul român şi prin respectul faţă de tradiţiile culturale şi spirituale ale poporului român, adresîndu-ne cu deosebit respect conducătorilor Statului, autorităţilor legislative, executive şi judecătoreşti, administraţiei locale, instituţiilor de cultură, asociaţiilor civice, profesionale, sindicale şi patronale, cultelor religioase, reprezentanţilor mass-media, cerem tuturor forţelor responsabile să acţioneze neîntîrziat, potrivit competenţelor lor, pentru realizarea următoarelor deziderate legate de proiectul Catedralei Patriarhale cu hramul Înălţarea Domnului şi Sfîntul Apostol Andrei, Ocrotitorul României – Catedrala Mîntuirii Neamului:

1. Încetarea dezinformărilor, minciunilor şi învrăjbirii

Cerem încetarea imediată a campaniei de dezinformare cu privire la proiectul Catedralei Patriarhale care urmează a fi ridicată pe colina ce străjuieşte Mormîntul Eroului Necunoscut (Dealul Filaret, în Parcul Carol din Bucureşti).

Cerem oprirea oricăror acţiuni de politizare a acestui subiect şi păstrarea eventualelor dezbateri publice în afara intereselor electorale sau politice de orice fel. Este regretabil şi ruşinos faptul că, în mod sistematic, opinia publică este grav dezinformată cu privire la semnificaţiile reale ale acestui proiect cultural-spiritual, iar cetăţenii sînt atraşi într-o dezbatere cu caracter politico-propagandistic de joasă factură, prin care se urmăreşte învrăjbirea şi manipularea electorală.

Relevant pentru dimensiunea dezinformării este faptul că pe chiar site-ul oficial al Primăriei Capitalei se află scris: „Construirea Catedralei Mîntuirii Neamului în parcul Carol implică dezafectarea monumentului Soldatului Necunoscut [sic!]”. Acest neadevăr este cu atît mai revoltător cu cît unul dintre principalele motive pentru care Catedrala trebuie construită pe Dealul Filaret este tocmai străjuirea liturgică a Mormîntului Eroului Necunoscut! Căci una dintre principalele meniri ale Catedralei este cinstirea eroilor căzuţi pentru libertatea românilor, fapt dovedit de însuşi hramul Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor).

2. Respectarea adevărului istoric şi informarea corectă a opiniei publice

Cerem ca opinia publică să fie corect informată cu privire la Mormîntul Eroului Necunoscut, amplasat în 1923 la poalele Dealului Filaret, apoi profanat şi strămutat samavolnic de conducerea comunistă în 1958 şi, în fine, readus la locul său în 1991, cu cinstirea cuvenită, în prezenţa conducătorilor Statului şi ai Armatei şi sub autoritatea spirituală a P. F. Părinte Teoctist, Patriarhul României.

Cerem ca societatea românească să fie corect informată cu privire la legitimitatea construirii Catedralei Patriarhale pe amplasamentul ocupat în mod abuziv şi profanator de aşa-zisul „monument al eroilor comunişti” (monument dezafectat încă din 1990). Facem trimitere, în acest sens, la amplul material documentar ilustrat realizat de Patriarhia Română şi publicat recent sub titlul Argumentaţie privind Catedrala Mîntuirii Neamului [aici se făcea trimitere la site-ul de atunci al Patriarhiei, care nu mai e actual – Nota Blog], document la care subscriem şi care, pentru orice om de bună-credinţă, oferă argumente istorice, juridice, urbanistice, culturale şi religioase incontestabile cu privire la legitimitatea proiectului de construcţie a Catedralei, firesc îngemănată cu Mormîntul Eroului Necunoscut.

3. Oprirea profanării Mormîntului Eroului Necunoscut

Cerem înlăturarea imediată a aşa-zisului „monument al eroilor comunişti”, construcţie care, discreţionar amplasată în 1960-1963 în proximitatea Mormîntului Eroului Necunoscut, reprezintă o pîngărire a memoriei celor ce au luptat şi au murit pentru libertatea poporului nostru.

Un pseudo-monument care glorifică o ideologie nefastă, atee, condamnată de istorie şi abandonată de lumea civilizată nu are ce căuta în capitala unei ţări care a optat pentru libertate şi democraţie. Observăm cu tristeţe că cele cîteva iniţiative civice care militează pentru conservarea monstruosului simbol comunist fac, conştient sau nu, jocul perfid al unor forţe de sorginte rezidual-comunistă care, prin dezinformare, demagogie şi agresivitate, urmăresc învrăjbirea comunităţii româneşti şi profanarea simbolurilor şi valorilor spirituale autentice ale poporului român.

4. Începerea neîntîrziată a construcţiei Catedralei Patriarhale

Cerem înlăturarea imediată a piedicilor ridicate în mod nedrept în calea construirii Catedralei Patriarhale, aşezămînt esenţial pentru întreg sistemul instituţional, cultural şi spiritual naţional, menit să reprezinte suprem-liturgic comuniunea românilor de peste vremuri şi locuri.

Reamintind că nici o instituţie sau organizaţie din afara Bisericii nu are dreptul moral sau legal de a interveni în intimitatea vieţii noastre spiritual-religioase, cerem să fie respectat dreptul sacru şi constituţional al românilor de a-şi cinsti creştineşte eroii şi strămoşii.

Cerem încetarea atacurilor la adresa Bisericii Ortodoxe Române, instituţie care reprezintă, de aproape două milenii, opţiunea de credinţă a majorităţii zdrobitoare a românilor.
Cerem să fie începute neîntîrziat lucrările de construcţie a Catedralei Patriarhale, potrivit proiectului aprobat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Dat în Bucureşti, la Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor,
joi 20 mai 2004

Printre semnatari (pînă la data de 1 iunie 2004)*:

Conf. univ. dr. ing. Ioan ABRUDAN, silvicultor; Ioan ANDONI, grafician; Demostene ANDRONESCU, istoric; Prof. univ. dr. Silviu ANGELESCU, filolog; Vartan ARACHELIAN, jurnalist; asist. univ. George ARDELEANU, filolog; Acad. Constantin BĂLĂCEANU-STOLNICI; Conf. univ. dr. Radu BALTAŞIU, sociolog; Paul BARBĂNEAGRĂ, regizor; Prof. univ. dr. Ilie BĂDESCU, sociolog; Florian BICHIR, jurnalist; Lect. univ. dr. Corina BISTRICEANU, sociolog; Conf. univ. dr. Răzvan C. BOBULESCU, lider sindical; Prof. univ. dr. ing. Willy BOLD SZABO; Ing. Matei BRĂTIANU, lider sindical; Octavian BRÎNZEI, regizor; Prof. dr. Adrian BOERU, filosof; Tamara BUCIUCEANU-BOTEZ, actriţă; Răzvan BUCUROIU, publicist; Nicu BUTNARU, Asociaţia ROMFEST 21; Prof. univ. dr. Gheorghe BUZATU, istoric; Pr. Gheorghe CALCIU-DUMITREASA, preşedinte de onoare ROMFEST; Prof. univ. dr. Ioan CAPROŞU, istoric; Acad. Virgil CÎNDEA; Ion CĂRMĂZAN, regizor; Dr. Pavel CHIRILĂ, preşedintele Asociaţiei CHRISTIANA; Dan CIACHIR, scriitor; Cornel Constantin CIOMÎZGĂ, scriitor; Bucur CHIRIAC, scriitor; Acad. Mihai CIMPOI, istoric literar; Prof. univ. dr. Gheorghe CLIVETI, istoric; Răzvan CODRESCU, publicist ; Prof.univ.dr. Ion COJA, filolog; Gabriel CONSTANTINESCU, publicist; Mihai CONSTANTINESCU, regizor; Dr. Florin CONSTANTINIU, membru corespondent al Academiei Române; Prof. univ. dr. Margareta COSTEA, economist; Ing. Dumitru COSTIN, lider sindical; Gabriel COTABIŢĂ, artist; Dr. Victor CRĂCIUN, istoric al culturii; Prof. univ. dr. Iulian CREŢU; Lect. univ. dr. Anca CRIVĂŢ, filolog; Mihaela CUTUŞ, jurnalist; Conf. univ. dr. Mihail DIACONESCU, istoric literar; Dr. Corneliu DIDA, jurnalist; Dr. Alexandru DIŢĂ, istoric; Irina-Elena DONCIU, jurist; Toma DRAGOMIR, jurist; Ion DRĂGULINESCU, arhitect; Prof. univ. dr. Marcel DUHĂNEANU, economist; Sorin DUMITRESCU, pictor, preşedintele Fundaţiei ANASTASIA; Asist. univ. George ENACHE, Universitatea Dunărea de Jos – Galaţi; Anca FILOTEANU, realizator TV; Constantin FLONDOR, pictor; Conf. univ. dr. Nae GEORGESCU, eminescolog; Paul GHIŢIU, publicist; Acad. Eugen GREBENICOV; Dan Cristian ICHIMESCU, redactor şef revista SCARA; Prof. univ. dr. ing. Dan Ioan IONESCU-SISEŞTI, agronom; Claudiu IORDACHE, scriitor; Dumitru IUGA, jurnalist; Lazăr LĂDARIU, jurnalist; Dumitru MANOLACHE, jurnalist; Prof. univ. dr. Dumitru MARIN, economist; Ion MIRCEA, scriitor; Dan MOCĂNESCU, lider sindical; Gabriela MOLDOVEANU, editor; Radu MORARU, jurnalist; Lect. univ. Marian MUNTEANU, filolog; Acad. prof. dr. Theodor NEAGU; Gheorghe NETEA, publicist; Costion NICOLESCU, Muzeul Ţăranului Român; Prof. univ. dr. Dumitru OTOVESCU, antropolog; Lect. univ. Cristian PANTELIMON, Universitatea Spiru Haret; Ion PAPUC, scriitor; Adrian Nicolae PETCU, istoric; Marcel PETRIŞOR, scriitor; Simona POPA, jurnalist; G-ral (r) Constantin POPESCU, veteran de război; Lucian D. POPESCU, judecător; Ing. Traian POPESCU, Asociaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti; Prof. univ. dr. Aurel PREDA, diplomat; Radu PREDA, teolog; Dan PURIC, artist; Lect. dr. Miron ROMAN, sociolog; George RONCEA, Centrul pentru Studii şi Dezvoltare Comunitară; Victor RONCEA, jurnalist, Asociaţia Civic Media; Conf. univ. dr. Gheorghe RUXANDA, economist; Prof. univ. dr. Dan SACHELARIE; Acad. Petru SOLTAN, matematician; Prof. univ. dr. Octavian STĂNĂŞILĂ, matematician; Dr. ing. Ion STĂNCIULESCU, lider patronal; Prof. univ. dr. Gheorghe ŞIŞEŞTEAN, antropolog; Mihai TATULICI, jurnalist; Claudiu TÂRZIU, jurnalist; Dr. Ioan TELEIANU, preşedintele Societăţii Române de Homeopatie; Florea TIBERIAN, eseist; Prof. univ. dr. Eugeniu ŢURLEA, economist; Rafael UDRIŞTE, jurnalist; Ioan Sorin USCA, scriitor; Ing. Ştefan VARFALVI, lider patronal; Ovidiu VASILESCU, scriitor; Prof. univ. dr. Sorin VASILESCU, arhitect; Mugur VASILIU, preşedintele Asociaţiei Române pentru Cultură şi Ortodoxie; Acad. Grigore VIERU, scriitor; Prof. univ. dr. Marian VOICULESCU, filosof; Ing. Eugen ZAINEA, jurnalist… (lista rămîne deschisă)

* Mulţi dintre ei nu mai sînt astăzi în viaţă (Dumnezeu să-i odihnească): Paul Barbăneagră, Gheorghe Buzatu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Virgil Cândea, Gabriel Constantinescu, Florin Constantiniu, Corneliu Dida, Dumitru Iuga, Gabriela Moldoveanu (ulterior Maica Hristofora), Traian Popescu („Macă”), Grigore Vieru etc. Ei măcar au încheiat conturile cu turpitudinea, laşitatea şi nevrednicia acestui tîrziu larvar de lume românească… Manifestul nu mai are astăzi [2016] decît valoare documentară, căci lucrurile s-au concretizat, dar pe un alt făgaș.

The following two tabs change content below.
Răzvan Codrescu
Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).
Răzvan Codrescu

Ultimele articole de Răzvan Codrescu (toate)

1 thought on “Remember: Catedrala Mîntuirii Neamului

Spune-ți părerea