O seară cu un politician de dreapta: Toader Paleologu

Ieri seară Casa Paleologu a fost deschisă pentru cei care au vrut să afle câte ceva despre dorința lui Toader Paleologu de a candida ca independent la toamnă. O relatare a acestei întâlniri informale, la care au participat circa 20 de oameni, a scris Loredana Diacu pentru Epoch Times; vă recomand să o citiți pe aceasta mai întâi (aici). Eu voi vorbi despre ce m-a supărat în dialogul meu, și mai puțin al sălii, cu acest politician de dreapta.

Primul tablou: Pentru a candida ca independent, Paleologu are nevoie să strângă 18 mii de semnături. În vreme ce partidele mari au baze de date și scot semnăturile la imprimantă, în 24 de ore, un candidat ”mic” trebuie să le adune una câte una. Dar cât ați fost deputat, ați avut inițiativa de a modifica aberațiile din lege (scornite intenționat, pentru a bloca accesul în Parlament)? Nu ați găsit nici un coleg cu care să lucrați pentru a dezbate sau a schimba legea electorală? Nu, pentru că este un singuratic și nu poate lucra cu oameni care l-au dezamăgit și de la care nu mai are așteptări. În primul mandat a încercat să facă multe, dar nu a reușit; în al doilea mandat a renunțat. Parlamentul este organizat de așa natură încât este inerțial, este foarte greu de schimbat ceva din interior și doar din afara lui se poate face ceva.

Prima observație: de ce nu auzim în spațiul public despre ”bazele de date” de la un om politic serios? În general, de ce nu auzim despre ce se întâmplă în interiorul partidelor? Sunt subiecte care ar trebui să fie pe blogul oricărui ”disident” din politică. Și nu pot să cred că în Parlament nu există nimeni care să nu vadă erorile din legea electorală și să nu-și dorească să le elimine.

(Un exemplu este o inițiativă a senatorului Valeriu Todirașcu, de limitare a numărului de mandate pentru parlamentari la două, picată la vot. (sursa pagina 12-14 din document) Mai sunt și alte exemple.)

Al doilea tablou: Paleologu a criticat decizia conducerii PNL de a-l propune pe Marian Munteanu candidat la București, și nu persoana, un deus ex machina folosit în războiul intern liberali-pediști. Partidul e ocupat acum cu acest război. Conducerea PNL a refuzat să propună oameni din interior, deși ar fi avut pe cine.

Sondajul conform căruia Marian Munteanu ar fi avut 36% în preferințele de vot pe București nu a existat; multe sondaje sunt aruncate pe piață ca arme în războiul intern din PNL, a declarat Paleologu (vedeți sursa sondajului:

Și dacă Marian Munteanu ar candida totuși? Independent!

.

Al treilea tablou: Regulamentul Camerei are o serie de tare. Una dintre ele este că din anul 2001 dezbaterea legilor a fost separată de vot; ele au loc în zile diferite, de aceea o lege ajunge să fie votată ușor și abia după aceea constatăm că este greșită. În 2001, în vederea negocierilor pentru aderare, Guvernul avea de legiferat foarte mult (la noi, majoritatea inițiativelor legislative provin de la executiv, principalul legislator de facto). Adrian Năstase a găsit soluția pentru a grăbi procesul legislativ și a modificat Regulamentul Camerei: dezbaterea separată de vot. Dacă atunci măsura s-a dovedit eficientă, acum, după aderare, ea nu se mai justifică. Dar cine să modifice Regulamentul Camerei, după ce le-a explicat oamenilor ce și cum? (În nici un caz o inițiativă a deputatului Paleologu.)

Un exemplu este legea 217 (legea antilegionară), o lege proastă trecută astfel prin Parlament. Dar eu îmi amintesc că atunci s-au înregistrat doar două abțineri (Remus Cernea și un deputat PNL al cărui nume îmi scapă), în rest – voturi pro pe linie. Cu excepția lui Paleologu, care nu a votat deloc. Iată că Regulamentul Camerei permite și așa ceva: deputatul stă în sală și refuză să voteze. Pe cine reprezintă el, în acest caz? (A fost o întrebare retorică.) Paleologu nu a votat contra, cum ar fi dorit, deși știa experiența Franței, cu o lege asemănătoare, din 1990, care a radicalizat discursul din acea țară și nu  a adus nimic bun (legea Gayssot, pour les connaisseurs, vedeți ici). Dânsul își dorește în continuare să convingă doar cu argumente pe cei ce au simpatii ”extremiste”, și nu cu o armă în plus (o botniță – nota mea). Paleologu nu a votat contra legii 217 pentru  a nu fi acuzat de simpatii legionare (nu am inspirație acum să comentez această frază – piramidală).

Al patrulea tablou: USR va trece pragul electoral, nu cu mult. Și ANR poate trece pragul pentru că există niște ”sensibilități”. Referitor la dezbaterea propusă de 3 milioane de oameni, privind căsătoria între bărbat și femeie, Paleologu știe că e un subiect care duce la păruieli. Ar fi de acord cu legalizarea parteneriatului civil, dar nu a căsătoriei între persoanele de același sex; are niște rezerve fiindcă știe ce s-a întâmplat în alte țări. (Trei milioane de proști au certitudini cu privire la acest subiect.)

Sunt o troglodită care urmărește fenomenul politic și constată că mulți oameni politici cu pregătire, de la care am așteptări, se află pe șoseaua care duce de la aroganță la cinism. Aș rezuma astfel: Ce rost are să le explic unor proști, iar dacă tot nu pot schimba nimic, măcar să-mi termin mandatul. Omul politic e compromis în ochii publicului din cauza lor; nu din cauza grobianului X din Parlament, ci a celor de la care avem așteptări. E neplăcut să constat, într-un dialog informal, că publicului i s-au ascuns și i se ascund lucruri care îl privesc direct.

Când deschid blogul deputatului cutare vreau să aflu ceva, să înțeleg ce se întâmplă, să pot aprecia orizontul de așteptare pentru schimbarea propusă/promisă de omul politic: el asta are de făcut, să propună soluții. Dacă nu are soluții, nu are ce căuta în politică.

După două mandate ca deputat, eu cred că Toader Paleologu va ajunge să facă schimbări în Parlament ”din exterior”.

(Regret că am omis să-l întreb pe Toader Paleologu ce teme de dreapta a abordat PNL în ultimii ani. Pentru mine, o temă de dreapta este transformarea unei semnături pentru familia naturală într-un vot.)

 

 

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

2 thoughts on “O seară cu un politician de dreapta: Toader Paleologu

  1. AU APĂRUT ATEII PROGRESIȘTI INTERNAȚIONALIȘTI. Theodor Paleologu atacă și el Biserica și Catedrala Neamului
    „Casa lui Dinu Lipatti e scoasa la vanzare. Ar fi absolut firesc ca Primaria Bucurestiului sa cumpere aceasta casa si sa faca un muzeu Lipatti in aceasta casa, in loc sa arunce cu banii in interes electoral in legatura cu aceasta Catedrala. ”
    http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=824352&title=au-aparut-ateii-progresisti-internationalisti-theodor-paleologu-ataca-si-el-biserica-si-catedrala-neamului-
    ==============================================================
    NU SEMNAȚI PENTRU ACEST INDIVID UN PROGRESIST ATEU
    http://www.fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=830084&title=nu-semnati-pentru-acest-individ-un-progresist-ateu-paleologu-le-cere-sustinatorilor-de-pe-facebook-sa-l-ajute-cu-semnaturi-ca-sa-candideze-independent-in-parlament
    ——————————–
    DE ACORD.

  2. Bunul simt se naste din Teologie, din Crestinism adica din Ortodoxie prin educare iubirii cu „frica de Dumnezeu” – sentiment de grija ca fata de copilul pe care nu vrei sa il trezesti din somn, sa nu il sperii…
    Nu e frica de tiran sau de „vanator de capete”…
    Din filozofie se naste fantezia cu logica vicleana si fara de Dumnezeu ci cu zei adica cu demoni.
    Atat.

Spune-ți părerea