Terorismul islamic și Occidentul schizofrenic

Revenim, după atacul terorist de la Nisa, asupra islamismului, copilul teribil al istoriei contemporane. Acum două luni am publicat un comentariu despre islamism, argumentînd că România nu are nevoie de moschee la Bucureşti. Din nefericire, Nisa (și tot ce a urmat, în Franța și Germania) reprezintă un argument în plus care ne validează poziţia. La fel puciul eşuat din Turcia. Ceva nu e în regulă în lumea musulmană. Frămîntările și divizările Islamului contemporan, cît şi izbucnirile lui periodice în acţiuni teroriste, impun concluzia că Occidentul trebuie să acorde o atenţie unitară, imediată şi bine determinată acestei nedorite confruntări. Din nefericire, observăm cu dezamăgire că Occidentul comentează mult despre terorismul islamist, dar nu-l ia suficient de în serios. În acest sens, Occidentul pare schizofrenic: declară islamismul un pericol, ca apoi să-şi nuanţeze poziţiile după cîteva zile ori săptămîni de la fiecare atentat terorist și să ne spună că Islamul e o religie a păcii, că terorismul islamist se datorează nu teologiei musulmane fundamentaliste, ci şomajului în rîndurile tinerilor musulmani (atît în ţările de origine, cît şi în Europa), nivelului lor redus de educaţie ori exploziei demografice din lumea musulmană în anii postcolonialismului.

Dar islamiştii, ori foştii islamişti, ei ce zic? Ce gîndesc ei despre modul în care Occidentul abordează ori percepe Islamul, terorismul şi cauzele lui? Rare sînt cărţile ori comentariile acestor persoane, dar, zicem noi, poate mai importante şi relevante decît comentariile sofisticaţilor de la Foreign Policy, Foreign Affairs ori Le Monde Diplomatique. În sensul acesta, facem referinţă aici la cartea lui Maajid Nawaz, Radical. My Journey out of Islamist Extremism. („Radical. Renunțarea mea la islamismul extremist”). Cartea are 261 de pagini, a fost publicată în 2013 şi constituie o lectură lejeră. Pe ici şi colo, Nawaz cam bate cîmpii cu detalii puţin relevante despre viaţa lui ori cu impresiile lui despre Occident, dar, in toto, recomandăm cartea fiecărei persoane care vrea să înțeleleagă, cît de cît, mintea şi gîndirea celor care sînt în stare să-şi lege o bombă de coapse şi să o detoneze într-o mulţime de fiinţe umane inocente, ori să treacă cu un camion gigant printr-o mulţime de oameni care sărbătoresc paşnic esenţa Europei – libertatea şi civilizaţia. 

Cine e Maajid Nawaz?

Nawaz e încă tînăr. S-a născut spre sfîrşitul anilor ‘70 în Pakistan, din părinţi musulmani. Tatăl era om de afaceri, avid fan al serialului Dallas din anii ‘80, un pakistanez occidentalizat. Familia era tradiţionalistă, dar nu fundamentalistă. În timp, familia lui Nawaz a emigrat în Marea Britanie, stabilindu-se la Londra. Londra a fost primul contact direct al lui Nawaz cu lumea occidentală. A dat peste o Londră segregată, în care britanicii şi imigranţii locuiau în cartiere separate, iar musumlanii preferau şi ei să trăiască separat. Ghetourile londoneze erau locuite de musulmanii nord-africani, arabi, somalieni, pakistanezi. La 8 ani, scrie Nawaz, s-a confruntat cu rasismul britanicilor în şcoală. Prietenii lui erau imigranţii musulmani, nu britanicii. Copiii musulmani aveau o cultură a lor, separată, care-i învăța că musumlanii sînt victime ale colonialismului occidental, şi în special britanic. Că inamicul numărul unu al lumii musulmane este Occidentul, şi în primul rînd Statele Unite. Că civilizaţia musulmană nu este înţeleasă de occidentali, fiind văzută de ei de sus, cu un aer de superioritate.

Nawaz descrie hărțuirile poliţiei britanice îndreptate în special către musulmani şi imigranţi şi mai puţin către britanici. În timp, Nawaz a îmbrăţişat această cultură a victimizării musulmane. Muzica lui preferată era hip hop-ul şi rap-ul american, cu accente lirice anti-poliție şi anti-autorități. S-a apucat de citit cărţi şi materiale scrise de clerici musulmani, toate cu pronunţate nuanţe antioccidentale. În septembrie 1989 s-a înscris la liceu (Cecil Jones High School), tocmai la vremea cînd  cultura hip hop şi rap se lansase cu înverşunare împotriva autorităţilor. Limbajul vulgar şi incendiar al acestor culturi au început să-l radicalizeze, să-i influenţeze gîndirea, limbajul, timpul şi percepţiile. Nawaz descrie şi faptul că el şi colegii lui musulmani erau agresaţi de neo-naziști şi de skinheads (Combat 18). Mulţi britanici din liceul lui Nawaz făceau parte din grupurile acestea. Ei şi musulmanii se antagonizau reciproc. Suspiciunile între grupuri creşteau, interacţiunile deveneau mai puţine, iar conducerea şcolii devenise tot mai timidă. Musulmamii liceului s-au raliat în jurul singurului lucru care îl aveau în comun – Islamul.

Bosnia anilor ‘90

Radicalizarea lui Nawaz a escaladat rapid în anii ‘90, punctul de turnură fiind războiul din Bosnia. Materialele video care parveneau de acolo documentau atrocităţile sîrbilor împotriva musulmanilor. Musulmanii europeni au reacţionat afirmîndu-şi propria identitate religioasă. „Ca reacţie la aceste atrocităţi, musulmanii Europei au început să-şi afirme identităţile religioase şi mai mult. A fost un mecanism defensiv natural” (In reaction to these atrocities, Muslims în Europe began reasserting their religious identities even more. It was a natural defense mechanism – p 38). Bosnia, scrie Nawaz, a dat naştere Islamului politizat (Into this fray jumped the  groups which advocated politicized Islam, the Islamists). Important, adăugă el, islamismul a penetrat Europa prin imigranţi şi azilanţi (Islamist groups quickly spread and multiplied, arriving în Europe along with Arab asylum seekers and South Asian immigrants).

Nawaz explică şi diferenţa dintre Islam şi islamism. Islamul e o religie, iar islamismul dorinţa de a impune teocraţia de tip islamic ca lege în societate. „Islamul e o religie. Ca religie, Islamul conţine schismele obişnuite care există în oricare altă credinţă… Islamismul este dorinţa de a impune oricare interpretare a Islamului asupra societăţii sub formă de lege… Islamismul nu este o schismă religioasă, ci o gîndire ideologică care caută să dezvolte un sistem politic coerent care să cuprindă toate aceste schisme, fără a o elimina pe nici una dintre ele. În timp ce disputele din interiorul Islamului au de-a face cu raportarea persoanei la religie, islamismul are de-a face cu raportarea persoanei la societate” (Islam îs a religion … As a religion, Islam contains all the usual schisms of any other faiths… Islamism îs the desire to impose any given interpretation of Islam over society as law… Islamism îs not another religious schism, but an ideological thought that seeks to develop a coherent political system that can house all these schisms, without necessarily doing away with them. Whereas disputes within Islam deal with a person’s approach to religion, Islamism seeks to deal with a person’s approach to society – p. 45)).

Nawaz asemuieşte islamismul cu fascismul european totalitar, care caută să umple omul cu ideologia sa unică şi exclusivistă. În Islam, atribuţia pentru impunerea fundamentalismului islamist e de domeniul mişcării militante cunoscute ca jihadism (p. 46). Nawaz a devenit şi el un aderent al jihadismului. S-a afiliat mişcării cunoscute cu numele de Hizb al-Tahrir (HT), o organizaţie teroristă formată în Israel (Palestina) în 1957. Obiectivul ei a fost şi rămîne afilierea tuturor ţărilor musulmane din lume într-un califat (Khilafah în arabă). S-a alăturat acestei mişcări în 1992, cînd a primit un pamflet de la un prieten legat de această mişcare. În 1992 încă nici nu ajunsese major, avînd doar 16 ani. Pamfletul era un comentariu radical împotriva hinduşilor. Au urmat alte materiale propagandistice, care descriau masacrele, reale ori imaginate, împotriva musulmanilor de-a lungul a peste o mie de ani. Scrise cu un ton antioccidental şi destinate să impresioneze minţile tinerilor, Nawaz s-a trezit cufundat tot mai mult în citirea acestor mesaje de îndoctrinare. De la o vreme a început să fie influenţat şi atras de predicile clericilor musulmani. Cu cît mesajele lor erau mai antioccidentale ori anticreştine, cu atît Nawaz şi colegii lui le primeau şi mai bine şi erau influenţaţi de ele şi mai mult.

Grupurile musulmane de îndoctrinare

A urmat apoi integrarea lui Nawaz în cercurile şi grupurile musulmane care studiau, în comun, literatura islamistă. Erau încîntaţi de cuvîntările clericilor şi conferenţiarilor, tînjind după gloria trecută a Islamului. Erau îndoctrinaţi să gîndească că occidentalii au inhibat civilizaţia musulmană în dezvoltarea ei, la fel puterile coloniale şi rasiştii britanici. Astfel, ura împotriva Occidentului creştea de la zi la zi. În timp, Nawaz a devenit lider de grup de discuţii, iar apoi conferenţiar pe teme islamice în liceu. Avea o personalitate carismatică. Colegii lui musulmani îl priveau cu admiraţie, iar radicalismul lui Nawaz se ascuţea de la zi la zi. O temă dragă lui au fost discursurile care susţineau că la început Islamul a fost convertit la creştinism, creştinismul fiind văzut ca o credinţă inferioară, pentru că nu pretindea, asemenea Islamului, să direcţioneze fiecare aspect din viaţa aderenţilor lui. În creştinism e prea multă libertate, scrie Nawaz, ceea ce se reflectă în libertinismul şi decadența occidentalilor. Nawaz era ofensat, la fel ca mulţi alţi musulmani, de faptul că în perioada postcolonială Occidentul a promovat în ţările arabe secularismul. Liderii locali din ţările musulmane au fost musulmani secularizaţi, aderenţi ai secularismului, începînd cu Iranul, Egiptul, Iraqul, Iordania, Tunisia (p. 56).

Nawaz denunţă şi ceea ce învăţătorii lui islamişti trebuiau să-l înveţe, dar nu l-au învăţat. Nu l-au învăţat nici pe el și nici pe tovarăşii lui să se roage. Niciodată, scrie Nawaz, nu a fost la o sesiune de învăţătură care să fi fost începută cu rugăciune. Nimeni nu accentua rugăciunea ori postul. Nici o lecţie privind cum să citeşti ori să înţelegi Coranul. Nawaz a învăţat singur să se roage.

Înregistrările video din Bosnia au continuat să-l radicalizeze pe Nawaz. A fost radicalizat şi de intervenţia Arabiei Saudite, care îi ajuta şi îi pregătea pe musulmanii din Bosnia pentru războiul cu sîrbii. A fost impresionat de implicarea Arabiei Saudite în finanţarea de moschei în Europa. Dar punctul culminant care l-a transformat pe Nawaz într-un duşman al Occidentului, şi în primul rînd al Marii Britanii, a fost înrolarea musulmanilor britanici în războiul din Bosnia împotriva sîrbilor și care, la întoarcerea acasă, povesteau fapte groteşti privind masacrele sîrbilor. În felul acesta, islamiştii recrutau alţi musulmani britanici să se alăture războiului din Bosnia. (p. 58). Genocidul împotriva musulmanilor bosniaci a fost punctul de turnură în războiul islamiştilor europeni împotriva Occidentului. „În Bosnia avea loc un genocid real, iar crimele atroce comise erau folosite pentru a promova eforturile de recrutare a islamiştilor în Europa. Şi a reuşit” (There was a genocide going on în Bosnia, and the appalling crimes committed were being used to further an Islamist recruitment drive across Europe. And it worked – p. 59). Concluzionează Nawaz: „Jihadismul european s-a născut în Bosnia” (European Jihadism was born through Bosnia – p. 59). Din Bosnia islamismul s-a extins în Europa, şi din Europa în Orientul Mijlociu şi Asia. În Europa, islamiştii au fost radicalizaţi de evenimentele din Bosnia, în Egipt de evenimentele din Palestina (Israel), iar în Pakistan de cele din Afganistan. Temele comune tuturor acestor radicalizări din zone georgafice diferite erau aceleaşi: plîngeri, nedreptăţi, crize de identitate, personalităţi carismatice, o propagandă a clericilor şi activiştilor islamişti cu un efect extraordinar în minţile tinerilor musulmani.

Decadenţa Occidentului a fost o altă cauză în jurul căreia islamiştii s-au raliat. Fie că e vorba de promiscuitatea sexuală, sodomie, adulter, apostaţi, atei, infideli – toţi aceştia urmau să fie pedepsiţi după legea lui Allah.

La 16 ani Nawaz s-a mutat în centrul Londrei, separat de familie, cu gîndul de a se pregăti pentru universitate. Cam pe atunci a devenit un daris al HT, adică un fel de ucenic ori student obligat să participe la întrunirile de îndoctrinare. O dată terminate aceste cursuri, urma să fie admis în mişcarea HT ca membru cu drepturi depline. Au fost ani de succes ai mişcării HT pentru recrutarea de islamişti. Încetul cu încetul ochii lui Nawaz s-au deschis spre o lume cu totul necunoscută lui pînă atunci – dimensiunile globale ale jihadismului. Iar centrul intelectual al jihadiștilor şi eforturilor de recrutare, cît şi de finanţare, era Marea Britanie, în special Londra anilor ‘90. „Pentru prima dată am avut un sens real al dimensiunilor mişcării, un fenomen naţional şi global. Toate universităţile mari recrutau: făceam progres. Anii 90 în Londra a fost deceniul islamismului” (For the first time, I had a real sense of how the movement was a national and global phenomenon. All the major universities had recruitment drives: we were fast taking over. The 1990s în London was the decade of Islamism – p. 66).

Anii din universitate

Ajuns în universitate, Newham College, Nawaz îşi continuă propria îndoctrinare şi îşi extinde influența în rîndurile studenţilor musulmani. Ca lider al grupului musulman, se pricepea să manipuleze conducerea universităţii pentru a-şi atinge scopurile. Cerinţele impuse universităţii le făcea în numele libertăţii religioase şi a multiculturalismului. Conducerea universităţii s-ar fi simţit rasistă dacă ar fi negat doleanţele studenţilor musulmani. Nici un grup de studenţi nu îndrăznea să critice activităţile musulmanilor, din acelaşi motiv – teama de a fi etichetaţi ca rasişti. Singurele excepţii erau studenţii evrei şi homosexualii. În culise, Nawaz şi studenţii musulmani rîdeau de ignoranţă şi naivitatea studenţilor şi conducerii universităţii. Aşa au ajuns să organizeze o întrunire masivă a studenţilor musulmani, la care au participat 12.000 de studenţi musulmani din toată lumea.

Inevitabil, violența sectară tipică religiei musulmane s-a extins şi în campusul universităţii lui Nawaz. S-au produs ciocniri violente, unele dintre ele soldîndu-se cu victime. Unii studenţi musulmani începuseră să vină la cursuri cu cuţite ascunse sub haine. În cele din urmă universitatea a luat măsuri, poliţia a intervenit, iar liderii musulmani au fost expulzaţi din universitate, printre ei şi Nawaz.

Aceasta l-a îndîrjit şi mai mult împotriva britanicilor şi a Occidentului. Relaţiile cu părinţii lui, în special cu mama, s-au înrăutăţit drastic. Separat de familie, Nawaz trăia pe unde putea şi din ce primea de la alţii. Uneori dormea în maşină. Dar obiectivul lui rămăsese acelaşi – weekend-urile şi le petrecea recrutînd musulmani ca membri ai organizaţiei HT. În timp, Nawaz s-a reîntors la universitate, de data asta la prestigioasa School of Oriental and African Studies din Londra.

Impresionată de loialitatea şi ascensiunea intelectuală a lui Nawaz, HT l-au promovat în consiliul de conducere a mişcării HT în Marea Britanie. Astfel, Nawaz a ajuns unul dintre cei 8 lideri ai lui HT, o funcţie influentă.

Nawaz în Pakistan

Hiz al-Tahrir (HT), organizaţia islamistă teroristă căreia i s-a alăturat Nawaz, nu a fost nici paşnică, nici armonioasă, cum îşi închipuise el. Se aştepta ca membrii unei organizaţii musulmane dedicate promovării jihadismului să fie personalităţi integre, inteligente şi oneste. Dar nu a fost aşa. Aceştia au fost ani ai romantismului islamist pentru Nawaz. Organizaţia HT era divizată şi sub influența multor personalităţi carismatice care nu se înţelegeau privind doctrina, viziunea, obiectivele ori metodele de promovare a obiectivelor organizaţiei. Nawaz a fost prins în aceste disensiuni şi uneori era constrîns să ia partea unora dintre lideri împotriva altora. HT îi dicta însă şi viaţa, şi direcţiile ei. În 1999, HT i-a găsit o soţie, o pakistaneză cu numele de Rabia, care şi ea făcea parte din HT. După căsătorie, HT i-a permis lui Nawaz să-şi întrerupă studiile universitate pentru un an. Între timp, lui Nawaz şi soţiei lui li s-a născut un băiat.

În 1999 Pakistanul a testat prima bombă nucleară, iar obiectivul lui HT a fost să infiltreze eşalonul de conducere al armatei pakistaneze. Nawaz a fost însărcinat să ducă la îndeplinire acest obiectiv, el şi soţia fiind de origine pakistaneză şi ambii avînd încă rudenii în Pakistan. Decizia lui Nawaz de a se întoarce în Pakistan a împărţit familia. Tatăl a refuzat să-i ajute financiar, iar mamei nu i-a spus care îi sînt planurile. De fapt, Nawaz a minţit-o, spunînd că vrea să petreacă cîtva timp în Pakistan ca să studieze cultura şi civilizaţia ţării de baştină. Aşa că, la 22 de ani, în 1999, Nawaz şi-a demarat cariera de agent de influenţă al HT în Pakistan. A început în universităţi, ţinînd cursuri pentru studenţii militanţi. I-a organizat în organizaţii şi grupuri militante care călătoreau prin Pakistan, transformînd studenţii în militanţi islamişti. A avut succes. Unii dintre studenţii pe care a reuşit să-i îndoctrineze au devenit şi mai radicali, iar alţii s-au alăturat grupului terorist care şi-a revendicat atacul  din Mumbai, India, care a ucis 166 de oameni la faimosul hotel Taj Mahal, în 2008. Iar alţii au fost implicaţi în acţiunile teroriste ale Al-Qaeda.

Între timp soţia lui Nawaz a rămas însărcinată şi familia s-a reîntors la Londra, pentru ca pruncul să li se nască în Marea Britanie. Relaţiile între ei, însă, au început să se stingă. Nawaz era mai mult legat de HT decît de soţie. Călătorea des în Pakistan, unde îşi continuă acţiunile de mobilizare a militanţilor islamişti. Făceau demonstraţii stradale, demonstraţii în fața ambasadei americane şi discuţii secrete cu persoane influente din interiorul armatei pakistaneze. De la o vreme, HT i-a cerut lui Nawaz să deschidă un front de propagandă islamistă în Danemarca. A făcut-o. Trei zile din săptămînă le petrecea în Copenhaga. Ce l-a frapat pe Nawaz în Danemarca a fost ceea ce el numeşte rasismul danezilor. Rasismul în Danemarca, scrie el, e mult mai intens decît cel al britanicilor (p. 111). Peste tot în Danemarca musulmanii erau nemulţumiţi şi se plîngeau de rasismul danezilor. Asta a facilitat activităţile de recrutare a lui Nawaz. În Europa, scrie el, cei mai radicali musulmani erau în Danemarca. De fapt, liderul HT pe Danemarca, Fadi Abdul Latif, a fost arestat în 2006 şi găsit vinovat de incitare la ură şi violenţă.

Nawaz în Egipt

Atacurile Al Qaeda din 11 septembrie 2001 l-au prins pe Nawaz în Egipt, unde s-a dus să studieze limba arabă la Universitatea din Alexandria. Acesta a fost obiectivul oficial, declarat autorităţilor egiptene. În realitate, însă, a fost trimis acolo de HT să reactiveze mişcarea HT din Egipt. A recrutat membri pentru HT. De la o vreme a început să fie urmărit de serviciile secrete egiptene, Aman al-Dawlah. Devotat cauzei, Nawaz continua recrutarea. Un informator i-a spus să plece din Egipt, ca să evite arestarea. Nawaz şi-a trimis soţia şi copilul în Marea Britanie, dar, devotat cauzei, el a rămas în Egipt.

A urmat 1 aprilie  2002 şi o bătaie la uşa casei unde locuia Nawaz. A deschis uşa, iar înăuntru a năvălit un grup de agenţi egipteni mascaţi şi înarmaţi. L-au imobilizat, i-au luat laptopul, cărţile, materialele de propagandă. Apoi l-au luat pe el. A fost aruncat în spatele unui microbuz împreună cu alţi membrii ai HT şi dus la Cairo pentru a fi interogat. Erau vremuri dificile. Americanii deja lansaseră acţiuni militare în Afganistan, au fugărit Al Qaeda din Kabul, au prins o mulţime de terorişti, i-au torturat şi au obţinut din partea lor informaţii despre alţi terorişti şi oameni influenţi din mişcarea jihadistă. Americanii au cerut Egiptului şi altor ţări arabe să-i aresteze pe militanţii islamişti. Din nefericire pentru Nawaz, numele lui a fost pe această listă şi aşa a ajuns să fie arestat.

A fost legat la ochi şi dus la Al-Gihaz, sediul temutului serviciu de securitate a lui Mubarak, aliat şi prieten al americanilor. Al-Gihaz era şi locul unde începeau torturile. Nawaz şi-a pierdut numele aici, fiind cunoscut ani la rînd nu după numele de familie, ci după numărul alocat lui – 42. Mergînd prin holurile clădirii, Nawaz auzea ţipetele torturaţilor, înjurăturile torţionarilor, iar ici şi colo vedea grămezi de trupuri omeneşti, fie moarte, fie pe moarte. Oameni slabi, sleiţi de puteri, malnutriti, îmbrăcaţi în zdrenţe, neîngrijiţi. Au urmat apoi lungile interogatoii. Şocurile electrice. Trezirea intenţionată din timpul nopţii. Bătăile. Declaraţiile semnate prin constrîngere. Apoi anchetele Procuraturii.

De la camerele de tortură, Nawaz a fost dus la închisoare, pus într-o aripă a faimoasei închisori Mazrah Tora din Cairo, împreună cu întemniţaţii străini. A fost ţinut în izolare. Din cînd în cînd a fost vizitat de consulul britanic, doar ca să i se spună că Marea Britanie nu poate face multe pentru el. Aşa a aflat că, după septembrie 2001, 25.000 de persoane au fost arestate în Egipt şi că erau deţinuţi ca prizonieri politici. Acuzaţiile oficiale împotriva lui Nawaz au venit după 3 luni de interogatorii agresive. A fost acuzat de promovarea ideologiei unei organizaţii teroriste, HT, şi posesia de literatură propagandistă a acelei organizaţii. Procesul lui s-a extins pe o perioadă de  aproape doi ani. Audierile ţineau cîteva zile, sporadic. În final, Nawaz a fost condamnat la 5 ani de închisoare. Amnesty International a adoptat cazul lui Nawaz şi al altor cîţiva tineri ca şi cazuri de deţinuţi politici. Asta l-a împrietenit pe Nawaz cu reprezentantul lui Amnesty International, John Cornwall, pe care Nawaz îl descrie ca fiind „un creştin slab în anii ‘80 ai vieţii, care a făcut campanie pentru noi cu mai multă pasiune şi energie ca un tînăr de 20 de ani”. Cu timpul, aceasta l-a schimbat pe Nawaz. De ce un creştin ar promova eliberarea unui musulman extremist, care urmăreşte moartea creştinilor? – se întrebă Nawaz, din nou şi din nou (p. 183).

Un om schimbat

Închisoarea l-a schimbat pe Nawaz. În primul rînd, i-a schimbat gîndirea. Şi-a găsit refugiul în meditaţie, rugăciune, discuţii cu tovarăşii de închisoare. Au început să discute deschis, să supună Islamul unei analize critice, să se de-radicalizeze (The studies, conversations, and experiences I gained în Mazrah Tora, over months and years, were crucial în overcoming my dogmatic allegiance to the islamist ideology – p. 181). A început să studieze sistemul juridic european, să înţeleagă noţiunea statului de drept, să compare sistemul politic occidental cu directivele lui Mohamed din Coran şi să înţeleagă adevăratul sens al democraţiei. Islamul, îşi zicea el, avea nevoie de ceva similar, un stat de drept, dar construit în perimetrul credinţei musulmane.

După 5 ani de închisoare, Nawaz a fost eliberat. A fost pus pe un avion şi dus la Londra, unde a fost deţinut de agenţi britanici pentru interogatorii. A fost eliberat după patru ore. La eliberarea din închisoare, Nawaz a continuat să fie membru în HT şi chiar în eşalonul de conducere, dar după un an s-a retras. Peste noapte, Nawaz a devenit o vedetă. Începuse să dea interviuri la Al-Jazeera, BBC, Al Arabiya. Peste tot îşi spunea povestea, cu anii de închisoare. Începuse să facă afirmaţii neconformiste din punctul de vedere al islamiştilor. Printre altele, accentua că ideologia islamistă e construită de mintea omului, nu un dictat al religiei musulmane. Aceasta l-a costat divorţul lui de soţie şi abandonul prietenilor. Pentru o vreme a rămas în stradă. Dormea în maşină. Nu avea bani. Dar norocul continua să-i surîdă. Vestea detaşării lui Nawaz de islamism a ajuns la urechile celor de la BBC, care au făcut un documentar extins asupra subiectului. Dintr-o dată, Nawaz a ajuns un nume familiar în toate cercurile musulmane şi islamiste din Europa. Afirmaţiile lui, făcute în documentar, au declanşat un veritabil război ideologic între el şi islamişti. Cu toate că rămăsese loial Islamului, Nawaz a început să-i amendeze punctele slabe, inclusiv imposibilitatea islamismului de a crea un sistem pluralist şi democratic pe un fundament islamic. Ce a făcut islamismul pentru musulmanii Europei? Nici o favoare – conchide el. Dimpotrivă, i-a dat în spate cu o generaţie (What Islamism has done for Europe was to set Muslim communities back an entire generation – p. 218)

Fundaţia Quilliam

Aşa s-a născut în mintea lui Nawaz ideea de a lansa un think-tank, un institut, o mişcare intelectuală desemnată să contracareze islamismul şi să faciliteze de-radicalizarea tinerilor musulmani. Ambiţios, Nawaz s-a pus pe lucru. Şi-a găsit prieteni cu studii superioare care îi împartășeau ideologia şi obiectivele, au căutat (şi au găsit) fonduri, au început să scrie şi să publice. Şi-au numit organizaţia Quilliam Foundation, „prima organizaţie contra-extremistă din lume”, cum o numise el (The world’s first counter-extremism organization – p. 221). Aceasta a atras furia islamiştilor, Nawaz şi colegii lui fiind ameninţaţi cu moartea. Dar a atras şi  atenţia politicienilor. Nawaz a fost invitat să depună mărturii în comitetele pentru securitate ale Senatului american, la CNN, la programele de informaţii publice din Statele Unite. A avut întrevederi cu prim-ministrul britanic Cameron pe teme de islamism şi de-radicalizarea tinerilor musulmani. S-a întîlnit cu preşedintele Bush la Dallas. A participat la conferinţe pe teme de securitate din SUA, Germania, Danemarca. S-a întors în Pakistan, unde a lansat grupuri de de-radicalizare a tineretului musulman. A călătorit în Nigeria, India, Bangladesh, Somalia şi în alte locuri, cu acelaşi scop.

Cartea lui Nawaz se încheie în iulie 2011. E o carte pe care o recomandăm tuturor celor interesaţi să înţeleagă geneza gîndirii islamiste şi ceea ce îi transformă pe tinerii musulmani în terorişti. Dar şi ceea ce europenii pot să facă spre a preîntîmpina radicalizarea lor. Lectura cărţii e fascinantă, nu doar informativă, şi în paginile ei se regăsește mai fiecare dintre noi, cei care urmărim, aproape zilnic, derularea istoriei agitate a Europei şi Occidentului în general, în zilele noastre. Vă oferim, în încheiere, un documentar recent al Fundaţiei Quilliam a lui Nawaz despre Copiii Statului Islamic, care descrie modul în care Statul Islamic recrutează şi îndoctrinează copiii ca viitori terorişti. Titlul documentarului e Children of the Islamic State (PDF).

The following two tabs change content below.
Str. Zmeica nr. 12, sector 4, București Tel: 0741.103.025; Fax: 0318.153.082; Email: [email protected]

Spune-ți părerea