Pe urmele lui Ioan Ianolide

În faţa mirenilor celor iubitori de Dumnezeu, te cutremuri! Câţi dintre ei nu şi-au dorit viaţa monahală? Şi câţi nu şi-au urmat neştiuţi calea lor, împlinind până la capăt datoria către Dumnezeu şi semeni! Unii au pătimit zeci de ani în temniţele comuniste – smeriţi nevoitori ai rugăciunii celei neîncetate!… Şi iată pildă a sfârşitului lor: „Părinte, sunt un om păcătos! Nici măcar către cei apropiaţi nu am putut rosti cuvânt, căci mi-ar fi reproşat, pe bună dreptate: Ce, eşti cumva preot? În cele ale credinţei, părinte, m-am simţit întotdeauna asemenea unui impostor…”

Citiţi Întoarcerea la Hristos a lui Ioan Ianolide… Nu mi-a venit să cred, lecturând cartea, că mărturisitorul acesta s-a născut în satul vecin cu cel al copilăriei mele. Nimeni nu-mi vorbise despre el vreodată… A doua zi de Paşti, anul acesta [2008], nu am mai răbdat: am ţinut să merg neapărat acasă la Ioan Ianolide… (Gh. C.)

***

Casa părintească a lui Ioan Ianolide

Dobroteştii lui Ianolide

Drumul până la Dobroteşti l-am străbătut cu teama în suflet că s-ar putea să nu aflu nimic concret despre mărturisitorul Ioan Ianolide; că poate la mijloc s-a strecurat vreo greşeală…. Mă tot întrebam: va mai fi pe lume cineva care să-l fi cunoscut?

Pădurea familiei Berindei, de până-n Dobroteştii lui Ioan Ianolide, părea că nu se mai termină… „La conac”, în pădurea Beucii, arhitectul Ion Berindei a lucrat la proiectul Palatului Culturii din Iaşi. „ La noi, la pădure, s-a născut Palatul” – îmi spuneau adesea bătrânii din sat. De ce nu am aflat de la ei şi despre Ianolide? – îmi reproşam pe cale. La luncă, în apropiere de Droboteşti, întreb despre casa lui Ianolide pe un păstor. Rămâne o vreme pe gânduri. „Păi Niculache Ianolide a avut casa chiar aici unde ne aflăm, la luncă… Avea teren mult, dar administra şi moşia Berindeilor. Om tare priceput”. „Nu moşia lui Polimeride?” – întreb, surprins. „Nu, a Berindeilor!” – îmi răspunde omul, sigur pe sine. Nu se zăreşte nici urmă de casă însă. „S-au dus casele domnului Niculache şi ale lu’ domnu’ Dumea Berindei! Da’ domnu’ Niculache mai are o casă la noi, la Doage (Dobroteşti). Întrebaţi de casa lui Niculache Grecu, ori a Mariei Ciobanu”. „Care Maria Ciobanu?”, tresar. „Profesoara, fata lui Niculache”. Sora lui Ioan Ianolide fusese profesoară chiar la şcoala la care am învăţat!

Tatăl lui Ioan Ianolide

Sfatul bătrânelor

Păstorul nu şi-l mai aducea prea bine aminte pe domnu’ Ionel a’ lu’ Grecu: „A fost mai mult prin puşcării, a plecat de mult de-acasă”. De sora lui Ianolide ştia însă că fusese căsătorită cu un basarabean şi că a rămas până la moarte în casa părintească.

De cum intrăm în sat, începem să călătorim cu întrebarea.

Dobroteştii, pe jumătate, este un sat de păstori ardeleni, trecuţi cu turmele lor peste Carpaţi, în vremea Mariei Tereza. Oameni harnici şi întreprinzători… În poiana bisericii, întâlnim un fel de sfat al bătrânelor, aşa cum se obişnuieşte la ţară în zilele de Paşti. „Şi zici, mata, că vrei să ştii unde e casa lui Niculache Grecu?”. „Era chiar grec? – întreb mirat… „Acu’, dacă era grec ori macidonean, nu ştiu, dar nu vorbea româneşte aşa ca pe la noi” – îmi răspunde una dintre femei. O bătrână trimite îndată după doamna Valica. Până vine dumneaei, comentează hâtru alături de celelalte: „S-a făcut mare boieroaică Valica noastră!”. Doamna Valica are în grijă, din încredinţarea nepoatelor conului Niculache, casa în care s-a născut Ioan Ianolide. Pornesc împreună cu o parte din sfatul bătrânelor, pe o uliţă îngustă cât o potecă, cu garduri brodate până sus cu mâna Maicii Domnului. Mă tot întreb cum aş putea începe discuţia…

Mama lui Ioan Ianolide

„Eu am ars hainele domnului Ionel…”

Doamna Valica ne invită să intrăm în curtea conului Niculache. „De fapt, despre Ioan, fiul dumnealui, aş vrea să vă întreb, îndrăznesc în cele din urmă… Maica Lixandra, una din bătrâne, tresare la auzul acestui nume: „Despre domnu’ Ionel, domnu’ Ionel, care a făcut 23 de ani de puşcărie?!”. „Exact. L-aţi cunoscut?”. Femeia tace o vreme, apoi, când dă să povestească, o podidesc lacrimile: „Mamă, îl văd ca ieri! A venit acasă după 23 de ani; şi ne-am pus pe-un plâns, cu coana Ispasia, mama lui Ionel, nevasta lui Niculache, şi cu toţi vecinii. Avea hainele petic lângă petic şi era slab… slab!… Da’ parcă domnu’ Ionel, aşa cum era, strălucea… Coana Ispasia mi-a dat hainele lui. Du-te Lixandro şi arde hainele băiatului, ca să nu le mai văd, că nu mai pot! Am pus gaz peste ele şi le-am dat foc aici în bătătură. Parcă văz şi acum cum ardeau hainele domnului Ionel…”

Ioan Ianolide înainte de închisoare

„Am avut un crez… Aşa mi-a spus domnu’ Ionel”

Se lasă tăcerea…Bătrânele au cunoscut îndeaproape familia lui Ioan Ianolide. Maica Lixandra povesteşte din nou: „De ce domnu’ Ionel, de ce domnu’ Ionel, n-aţi semnat, ca să veniţi mai repede acasă, cum au mai făcut şi alţii?” – l-am întrebat. „Am avut un crez, Lixandră. Dacă aş fi lepădat crezul meu în Dumnezeu, n-aş mai fi fost creştin, n-aş mai fi fost român… Aş fi fost doar o umbră pe faţa pământului. O umbră! N-aş mai fi fost Ioan pe care îl vezi acum înaintea ta. Aşa mi-a spus. La Gherlă, erau gratii peste apă cu şerpi pe dedesubt…”. Maica Lixandra tace din nou. Gândurile o poartă departe… Tanti Valica deschide apoi uşa casei în care s-a născut Ioan Ianolide. Casă aproape pustie, în care ne sfiim să păşim. Aflu că domnu’ Ionel nu a venit chiar des pe-acasă, după eliberarea sa din temniţă. Fotografii de familie şi tablouri atârnă, uitate de vreme, prin camere goale. Îmi spun că aceasta s-ar putea să fie prima şi ultima oară când le văd. Doamna Valica le scoate rând pe rând la lumină, afară, în curte… Le şterge uşor, de păianjeni, cu mâna tremurândă, îndemnându-mă: „Dacă vreţi, fotografiaţi-le, ca să rămâie”.

Un reper al credinţei neamului românesc

Ar fi păcat ca această casă să fie înstrăinată. Chiar mă gândesc, pentru o clipă, în timp ce privesc tablourile şi iarba fragedă din curtea lui Ioan Ianolide, că o mânăstire ar putea face aici un mic metoc. Un reper al demnităţii noastre româneşti. Dacă aţi citit Întoarcerea la Hristos, sunt sigur că realizaţi că nu sunt doar vorbe la întâmplare.

Maica Lixandra priveşte spre portretul unei femei frumoase, cu privirea demnă: „Ispasie, Ispasie!… Ce-ai mai suferit, cât a fost închis domnu’ Ionel!”. „Credincioasă femeie a fost doamna Ispasia! Era din Tecuci, un sat vecin cu al nostru. Respectată de toată lumea şi tare miloasă!” – o descrie doamna Valica pe mama lui Ioan Ianolide.

Îmi plec capul tăcut, ascultând vorbele înţelepte ale bătrânelor. Parcă trăiesc un vis. Le mai întreb o dată, pentru a fi sigur: „La Berindei a fost administrator domnul Niculache?”. „La luncă, mamă, la Berindei. Vara mai mult la luncă stătea. Mergea şi domnu’ Ionel. Şi după ce-a venit din puşcărie se mai ducea pe-acolo”.

Chiar mă întrebam, traversând pădurea, în drum spre Dobroteşti: ce m-a atras, când am primit în dar, prima oară, un volum din Filocalia, să vin la luncă, la linişte? Poate că au fost la mijloc chiar rugăciunile acestui neştiut mărturisitor, înălţate în bezna comunistă, pentru oamenii din locurile sale natale, pe cale să îşi piardă credinţa. Îl cunoscuse pe Hristos prin pătimiri inimaginabile în temniţele comuniste, ca şi prin neîncetata rugăciune a inimii. Un întreg popor, în acel timp, era purtat spre adâncul rătăcirii. Sunt ferm convins că recursul la Ioan Ianolide este astăzi mai actual decât oricând.

1 thought on “Pe urmele lui Ioan Ianolide

  1. Ca un fior ma cuprinde cand simt smerenia din Chipul lui Hristos care sa mantuit in acesti oameni cum spune TROPARUL :………….INTRU TINE PARINTE CU OSARDIE SA MANTUIT CEL DUPA CHIP, CACI LUAND CRUCEA AI URMAT LUI HRISTOS SI LUCARND AI INVATAT SA NU SE UITE LA TRUP CA ESTE TRECATOR……………Mare este Dumnezeul nostru.

Spune-ți părerea