A murit Lidia Stăniloae

Vineri 17 februarie 2017, la ora 8 fără 20 dimineața, s-a stins din viață, în Germania (unde emigrase încă din 1984, lucrînd o vreme în cadrul Universității de la Freiburg), Lidia Stăniloae (căs. Ionescu), fiica în vîrstă de 83 de ani a marelui teolog Dumitru Stăniloae (1903-1993).

Născută la Sibiu, pe 8 octombrie 1933, a urmat – între 1951 şi 1955 – cursurile Facultăţii de Fizică (Secţia Fizică Atomică) a Universităţii din Bucureşti, unde a fost una dintre cele mai apreciate studente ale vestitului academician Horia Hulubei, terminînd cu o strălucită lucrare de diplomă despre teoria fisiunii nucleare (o noutate în România acelei vremi). A rămas să lucreze în cadrul Facultăţii de Fizică (fiind în același timp și cercetător la Institutul de Fizică Atomică), dar la arestarea tatălui său (1958) a fost dată afară și obligată să trăiască în marginalitate (părintele a fost repus în libertate în 1963). Căsătorită, în 1959 a dat naștere unicului său fiu, Dumitru Horia Ionescu („Dumitraș”, mai tîrziu absolvent de studii teologice în Grecia și publicist ocazional, cu bun condei și aleasă cultură). Traducătoare din Rilke și poetă ea însăși (Versuri, Munţii şi Locul unde aştepţi, iar mai în urmă – 2003, la Editura Trinitas din Iași – Întîlnire cu Dumnezeu, volum prefațat chiar de ilustrul ei tată: „O poezie a căutării lui Dumne­zeu şi a întîlnirii mistice cu El”), și-a început cariera literară relativ tîrziu, în 1970, iar perioada cea mai rodnică din punct de vedere publicistic a avut-o după 1989 (romanul Raiul inocenților în 1991, lucrarea memorialistică Lumina faptei din lumina cuvîntului în 2000, Memoriile unui fugar în 2009, romanul Moștenitoarea în 2012, ultimele trei titluri apărînd la Editura Humanitas, care a dat și o nouă ediție a Filocaliei traduse și adnotate de părintele Stăniloae). În 2006 i-a apărut și un roman istoric în limba germană, Zahringerblutt, avînd ca temă înființarea orașului Freiburg (1120).

În anul 2013, declarat de Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „An comemorativ al părintelui Dumitru Stăniloae” (110 ani de la naștere și 20 de la moarte), Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a oferit fiicei marelui teolog Diploma şi Medalia omagială Părintele Dumitru Stăniloae, iar în anul următor avea să-i acorde Ordinul Crucea Maria Brâncoveanu.

Chiar în toamna lui 2016 am trecut pe la Vlădeni (jud. Brașov) și am vizitat Casa Memorială „Dumitru Stăniloae” (inaugurată, cu sfeştanie şi pomenire, în prezenţa PF Părinte Patriarh Daniel şi a ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, în 2009, după mai mulţi ani de tatonări şi stagnări), reper major al Ortodoxiei transilvane şi româneşti. Cred că renovarea și reamenajarea casei ca muzeu a fost una dintre marile împliniri și bucurii ale Lidiei Stăniloae din tîrziul vieții (o viață în care și-a făcut în mod exemplar datoria față de personalitatea și memoria părintelui, cu care e acum rugătoare dentro dal ciel della divina pace).

Slujba înmormîntării va avea loc miercuri, 22 februarie 2017, la Mănăstirea Cernica (unde odihnește și părintele Dumitru), de la ora 12:00. Dumnezeu s-o odihnească în pace, cu tot neamul ei cel adormit.

Părintele Stăniloae și fiica sa Lidia, pe la jumătatea anilor ‘70
Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „A murit Lidia Stăniloae”

  1. Cu siguranta ne va fi dor dupa familia aceasta, insa nadajduim ca impreuna cu parintele si sf.Teodor sub ale carui scut a adormit, va mijloci inaitea Stapanului pentru cateva boabe de coliva duhovniceasca intru desteptarea poporului roman, atat de minunat talcuit in dorul filocalic.

    ,, Dorul e un remediu impotriva uratului,pentru ca intretine o nadejde. Singuratatea e un urat chinuitor cand nu e luminata de nici o speranta, de nici un dor.
    Poporul roman se dovedeste – prin groaza de urat sau de singuratate si prin trairea intensa a dorului ca remediu al uratului sau al singuratatii absolute – un popor al comuniunii.In dor, o persoana, traieste valoarea eterna a persoanei iubite. Ea e departe, dar n-a incetat sa existe cu totul,,.

    (Dumitru Stăniloae, Reflecţii despre spiritualitatea poporului român)

Comentariile sunt închise.