Un interviu cu Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

DESPRE MOAŞTELE SFINŢILOR ŞI PUTEREA LOR

Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa (n. 1925, Mahmudia, Tulcea) reprezintă un simbol al verticalităţii româneşti şi un duhovnic preţuit. Sfinţia Sa a fost printre acei slujitori ai altarului care s-au opus demolării bisericilor de către regimul comunist. A fost arestat prima dată, pe motive politice, în mai 1948, pe cînd era student la Medicină. A trecut prin iadul «reeducării» de la Piteşti şi a supravieţuit miraculos regimului de exterminare la care a fost supus. Graţiat în 1964, o dată cu toţi deţinuţii politici, a absolvit Facultatea de Litere şi apoi pe cea de Teologie. Preot şi profesor la Seminarul Ortodox din Bucureşti, a fost arestat din nou în 1979, pentru că a protestat împotriva dărîmării bisericilor. Condamnat la 10 ani închisoare pe 4 mai 1979, a fost eliberat la 20 august 1984, în urma intervenţiei internaţionale. Ulterior a fost silit să plece în exil în SUA, unde şi-a petrecut ultimii 21 de ani ai vieţii”, scria în şapou realizatorul interviului (acordat cu puţin înaintea trecerii părintelui la cele veşnice).

CLAUDIU TÂRZIU: Preacucernice părinte, sfintele moaşte sînt cinstite cu mare evlavie de românii credincioşi. De ce? Pentru că aşa au fost învăţăţi sau pentru că simt că le sînt de ajutor?

GHEORGHE CALCIU: Îmi aduc aminte că înainte de a fi arestat, în timpul comuniştilor, moaştele erau mai puţin căutate de credincioşi decît astăzi. Moaştele sînt corpuri neputrezite ale sfinţilor. Aici e o întreagă teorie despre neputrezirea trupurilor. Dumnezeu înzestrează cu un anumit dar, chiar şi după moarte, persoanele care au o viaţă spirituală înaltă. Dar nu insist aici. Vreau doar să spun că există o relaţie strînsă între sufletul sfîntului şi moaştele pe care le venerăm. Este bine să le cinstim.

Neîndoios că această sete de veneraţie a moaştelor ţine şi de o anumită relaţie care se stabileşte între credinciosul care i se roagă sfîntului şi sfîntul respectiv. Sînt convins că fiecare credincios îşi dă seama că nu moaştele în sine aduc vindecări, sau consolări, ori scă¬pări de necazuri, ci sfîntul, prin harul pe care Dumnezeu i l-a dat, poate să opereze prin acele părticele de moaşte. Dacă există persoane care cred că moaştele fac bine, nu Dumnezeu Însuşi, înseamnă că au căzut într-un exces, foarte aproape de idolatrie.

CLAUDIU TÂRZIU: Dacă sfîntul lucrează prin harul căpătat de la Dumnezeu, şi nu prin moaşte sau prin icoană – numită în popor „făcătoare de minuni” –, n-ar fi mai bine să ne rugăm direct sfîntului, fără să mai mergem dinaintea moaştelor şi icoanelor?

GHEORGHE CALCIU: Sînt oameni care fac şi lucrul ăsta. În primul rînd contează rugăciunea, dar este de folos şi contactul cu sfintele moaşte sau cu icoanele. Pentru că omul are nevoie de anumite trepte pentru ridicarea în viaţa sa spirituală. Relaţia cu sfîntul se stabileşte mai bine aşa, în mod persoanl. Părintele Stăniloae se întreba: „Cum se face că un milion de oameni se roagă unui sfînt, iar sfîntul le răspunde tuturor?”. Explicaţia este că sfinţii primesc de la Dumnezeu darul de a asculta în acelaşi timp un milion de rugăciuni şi să facă distincţia şi să le dea ajutor tuturor.

Prezenţa moaştelor este însă pentru cei mai mulţi certitudinea că minunea este posibilă. Atîta vreme cît vezi trupul neputrezit al unui sfînt, înseamnă că acela poate să te ajute.

Am constat că indiferent dacă credincios sau ateu, nevoia de miracol este la fel de mare. În Occident vrăjitoarele şi ghicitoarele sînt la mare căutare. Este o rătăcire pentru noi, oamenii, născocită de diavol pentru a satisface setea de noastră de miracol. Probabil că şi aici în ţară sînt oameni care merg la moaşte, dar şi la vrăjitoare. Este un amestec neîngăduit.

CLAUDIU TÂRZIU: Părinte, dar dacă oamenii sînt ataşaţi de moaştele sfinţilor, de ce majoritatea dau buzna să se închine dinaintea moaştelor doar la hramuri? E mai mare harul sfîntului atunci?

GHEORGHE CALCIU: Nu, dar noi ne legăm de anumite date, de aniversări şi comemorări. Oamenii cred că atunci puterea sfîntului creşte. Şi cred că au dreptate pînă la urmă, căci nădejdea şi credinţa oamenilor e mai mare atunci şi sfîntul răspunde altfel.

Cînd eram profesor la Seminar, studenţii şi elevii făceau de gardă la sfintele moaşte din biserica noastră, pentru a păstra ordinea celor care doreau să se închine la sfintele moaşte. Într-una din zile, un băiat care făcea de gardă, foarte deştept şi curat, pe care îl consideram cu multă credinţă, a venit la mine şi mi-a spus: „Părinte, acuma cred!”. Asistase la o minune: o femeie paralizată a fost vindecată de Sfîntul Dumitru. Deci, minunea este făcută nu numai pentru cel vindecat, ci şi pentru cei care sînt de faţă.

Apoi, rugăciunea comună, care se face la o astfel de prăznuire, este mai ascultată de Dumnezeu decît cea individuală, pentru că se creează o emulaţie spirituală în care sufletul este mai adînc implicat. Şi sigur că răspunsul este pe măsura credinţei noastre. Oamenii se adună şi se încurajează în spirit, fără să ştie, pentru credinţă, pentru venerarea moaştelor.

Important este însă ca oamenii să nu-şi facă idol. Să nu uite că dincolo de moaşte este sfîntul şi, mai ales, este Dumnezeu, care îi dă putere sfîntului şi care face ca minunea să se realizeze. Se ştie că acolo unde credinţa se bazează exclusiv pe minuni, nu este credinţă tare. Dar de multe ori printr-o minune se realizează convertiri, unele chiar dramatice.

CLAUDIU TÂRZIU: Cum realizăm că sîntem dinaintea unor moaşte?

GHEORGHE CALCIU: Moaştele sînt consacrate de Biserică, asta e garanţia. Vindecările sau întoarcerea la credinţă sînt consecinţe ale acestui fapt, că moaştele sînt consacrate de Biserică.

CLAUDIU TÂRZIU: Dar dacă ne aflăm în faţa rămăşiţelor pămînteşti, neputrezite, binemirositoare şi chiar făcătoare de minuni ale unui om care încă nu a fost canonizat de Biserică? Cum se întîmplă cu trupul părintelui Ilie Lăcătuşu din Giuleşti, care are toate semnele sfintelor moaşte, dar părintele nu e canonizat. Sînt sfinte moaşte sau nu?

GHEORGHE CALCIU: Sînt moaşte dacă sînt împlinite toate canoanele şi fac minuni. Însă, constatarea Bisericii este importantă şi ea vine prudentă, după ce se verifică toate semnele. Nu e rău că se întîmplă astfel.

CLAUDIU TÂRZIU: Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru-Vodă, a atras atenţia că ţara este plină de sfinte moaşte nerecunoscute de Biserică. Şi spune sfinţia sa că şi din această pricină ne bate Dumnezeu. Pă¬rintele Iustin a arătat că în gropile comune unde au fost depuse trupurile deţinuţilor politici morţi pentru credinţa în Hristos, aşa cum este cea din Rîpa Robilor de la Aiud, sînt sfinte moaşte. De altfel, părintele Iustin a luat de acolo mai multe rămăşiţe pămînteşti şi le-a depus într-o raclă din biserica mănăstirii. Cum ne raportăm la aceste rămăşiţe pămînteşti ale unor oameni martirizaţi pentru credinţa lor?

GHEORGHE CALCIU: Ierarhii Bisericii Ortodoxe Române nu au curaj să declare că rămăşiţele pămînteşti ale foştilor deţinuţi politici ucişi pentru Hristos în temniţă sînt moaşte. De altfel, la Patriarhie au fost depuse mai multe dosare de canonizare, cum e cel al părintelui Ilie Lăcătuşu, despre care eu cred cu tărie că este sfînt, sau cel al lui Valeriu Gafencu. Şi Sinodul nu s-a pronunţat. În majoritate, foştii deţinuţi politici au fost legionari şi ierarhii se tem ca gestul lor să nu fie interpretat politic.

Trebuie să ne raportăm cu înţelepciune şi cu atenţie. Dacă Dumnezeu vrea, prin sfinţi, chiar necunoscuţi sau nerecunoscuţi de noi, ne poate face bine.

CLAUDIU TÂRZIU: Am constatat că în Bucureşti sînt multe biserici care au moaşte de la un singur sfînt. Cum se întîmplă ca din trupul unui sfînt să ajungă moaşte la mai multe biserici dintr-un singur loc?

GHEORGHE CALCIU: În general, cei care au în grijă trupul unui sfînt, în momentul în care o biserică solicită o părticică, dau. Şi se întîmplă ca preoţii, cînd află că la cutare biserică s-au adus sfinte moaşte ale unui anume sfînt, să încerce să obţină şi ei părticele. Unele moaşte au fost cumpărate şi depuse în anumite biserici. Dar dacă trupul întreg rămîne neputrezit, în general este păstrat astfel.

Trupul Sfîntului Nectarie a fost neputrezit timp de 20 de ani, după care carnea a dispărut şi a rămas numai scheletul. Cei care îl aveau în grijă au început să dea părticele. Putrezirea lui a stîrnit unele decepţii, sînt persoane care s-au gîndit că Dumnezeu nu a lăsat sfinţenia în el. Preoţii au stabilit însă că Dumnezeu a lăsat aşa ca părticele din Sfîntul Nectarie să meargă în toată lumea, iar prin puterea divină să facă minuni.

CLAUDIU TÂRZIU: Nu există oare pericolul să se facă un comerţ cu moaşte?

GHEORGHE CALCIU: Ei, şi sfinţii sînt supuşi unui risc, unor obiceiuri ale noastre… (zîmbeşte). Eu mă gîndesc că poate sfîntul s-a rugat la Dumnezeu să ajungă, chiar şi cumpărat pe bucăţele, în anumite locuri unde oamenii au mai multă nevoie de el.

CLAUDIU TÂRZIU: Cineva din afara Ortodoxiei ar putea considera un ritual barbar această împărţire a trupurilor unor morţi, chiar dacă sînt sfinţi…

GHEORGHE CALCIU: Dacă trupul rămîne într-un singur loc, se restrîng posibilităţile pentru ca o mare masă de oameni să aibă parte de lucruri minunate, de ajutor şi mîngîiere. Nu toată lumea poate călători să se roage la racla cu sfintele moaşte ale unui sfînt anume, care i-ar putea fi de ajutor.

CLAUDIU TÂRZIU: În multe biserici din Bucureşti, sînt cinstite aproape la fel de mult ca sfintele moaşte bucăţele din straiele purtate de vreun sfînt…

GHEORGHE CALCIU: Este o greşeală. Nu vreau să spun că hainele acelea n-au impregnate în ele o anumită putere divină, dar nu sînt ca moaştele. Nu cred că ele pot vindeca. Cel mult îl ajută pe om să aibă o legătură mai bună cu sfîntul respectiv şi cu Dumnezeu.

CLAUDIU TÂRZIU: O biserică, adică o clădire, nu o comunitate de credincioşi, este mai bună, mai puternică, mai de folos oamenilor dacă adăposteşte sfinte moaşte?

GHEORGHE CALCIU: Sfîntul lucrează în sensul acesta; pe urmă oamenii înşişi sînt stimulaţi să vină la biserică şi să creadă. Dar toate bisericile sînt pline de har, iar Dumnezeu este pretutindeni, nu numai unde sînt moaşte.

Nu toţi sfinţii devin moaşte. Dumnezeu lucrează prin diverse haruri pe care le pune în anumiţi oameni. Moaştele sînt numai un fel de manifestare a divinităţii.

CLAUDIU TÂRZIU: Sfinţia voastră vă amintiţi mari minuni care au impresionat mase de oameni în România?

GHEORGHE CALCIU: Minuni au fost multe, cum este şi aceea cu elevul meu, despre care v-am spus, dar nu se face publicitate şi este mai bine aşa. Să nu fie un fel de orgoliu al bisericilor care au sfinte moaşte şi unde se întîmplă minuni. Dacă e publicitatea prea mare şi vînzoleala prea multă, nu e bine.

CLAUDIU TÂRZIU: Sfinţiei voastre vi s-a întîmplat vreo minune?

GHEORGHE CALCIU: Da. O dată, prin anul 1972 sau 1973, am fost cu elevii mei de la Seminar la Biserica Sfîntul Gheorghe, unde este depusă mîna Sfîntului Nicolae. După ce am trecut toţi şi ne-am închinat în faţa raclei, mîna sfîntului a început să răspîndească miros de bună mireasmă. Pînă atunci nu mirosea şi am socotit asta ca un semn din partea sfîntului. Poate că-mi prevestea ce mi se va întîmpla, sau poate că era bucuria sfîntului că elevii aceia erau potriviţi să fie buni preoţi…

CLAUDIU TÂRZIU: Să concluzionăm, părinte! Ce trebuie să ştie un creştin ortodox despre cinstirea sfintelor moaşte şi despre închinarea la icoane?

GHEORGHE CALCIU: Toate sînt trepte, doar trepte în urcuşul către Dumnezeu. Creştinul nu trebuie să se limiteze la rugăciunea dinaintea moaştelor ori chiar la rugăciunea către sfîntul invocat. Creştinul trebuie să fie conştient că Dumnezeu Însuşi lucrează prin sfinţi şi răspunde rugăciunilor făcute la icoane sau la moaşte. Altminteri, va fi foarte aproape de idolatrie. Pericolul este foarte mare, mai ales pentru oamenii care sînt adînc credincioşi, dar care nu au o bază a înţelegerii lui Dumnezeu.

(Interviu publicat în „Formula AS”, nr. 741, 2006)

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor (n. 1973, Bacău). Preşedinte al Asociaţiei “Rost” din Bucureşti şi director al editurii omonime.

1 thought on “Un interviu cu Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa

  1. Da ,potrivita marturie.De aceea este nevoie de catehumenat.Ce frumos se aduna oasele mucenicilor in perioada primara si nu era nimeni sa comenteze corect politic ,poate ca pe atunci nu era,sau oameni erau mai barbari,sau noi suntem mai lesinati de frica politiei politice.

Spune-ți părerea