Asociaţia Filantropică Medicală Creştin-Ortodoxă „Christiana”, care de peste 20 de ani se străduieşte să promoveze în societatea românească postcomunistă principiile şi valorile medicinei şi bioeticii creştine, considerând viaţa nu ca pe un hazard în ordinea naturii, ci ca pe cel mai mare şi mai sfânt dar făcut omului de către Dumnezeu, îşi exprimă surprinderea şi îngrijorarea faţă de complicitatea universitară şi academică la răspândirea, prin conferinţe publice şi propagandă mediatică, sub paravanul libertăţii necondiţionate a opiniilor şi cercetării ştiinţifice, a unor idei dizolvante cu privire la viaţă şi familie, rezultate ale unei gândiri materialiste şi atee, puse în slujba unor ideologii ostile axiologiei şi moralei tradiţionale.
După ce în februarie a. c., pe fondul aşa-numitei „Luni LGBT”, un profesor homosexual olandez, Gert Hekma, care predă „studii gay şi lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie şi Antropologie al Universităţii din Amsterdam, militând deschis pentru homosexualitate şi pedofilie, a fost la un pas de a conferenţia în mediul universitar bucureştean pe tema departajării legale a pedofiliei de „ephebofilie” (argumentând că pedofilia ar privi doar copiii sub 12 ani, pe când „ephebofilia”, adică sexul adulţilor cu copii de peste 12 ani, ar fi o stare de normalitate!), iată că pe 27 mai a. c., la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti (Amfiteatrul „Mircea Florian”), este programat să conferenţieze un bioetician controversat de origine româno-australiană, Julian Săvulescu, profesor la Oxford şi editor al unei reviste – Journal of Medical Ethics – care a stârnit recent un adevărat scandal în Marea Britanie prin susţinerea legitimităţii avortului, inclusiv a „avortului post-natal” (denumire eufemistică a infanticidului), profesorul respectiv şi colaboratorii săi pretinzând că „statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus, în sensul în care îi lipsesc proprietăţile care să justifice atribuirea unui drept la viaţă”, iar cei care nu le împărtăşesc concluziile ar fi „fanatici care se opun de fapt valorilor unei societăţi liberale”!
Dezavuând asemenea teze, nu doar anticreştine, ci de-a dreptul antiumane, de un cinism iresponsabil (pe care „ştiinţa” nu-l poate scoate din vecinătatea abjecţiei), noi considerăm că într-o societate ca a noastră, campioană mondială la avorturi şi grav destructurată moral de ofensiva mai veche sau mai nouă a unor perverse ideologii antitradiţionale, oficialităţile politice, culturale şi mediatice ar trebui să manifeste un plus de responsabilitate şi prudenţă, iar nu să gireze cu autoritatea lor fel de fel de oferte ştiinţifice sau ideologice care contravin flagrant şi tradiţiilor, şi intereselor vitale ale societăţii noastre.
Nutrim speranţa – alături de alţi protestatari din sânul societăţii civile şi laicatului ortodox – că, aşa cum în luna februarie Facultatea de Sociologie a revenit asupra deciziei iniţiale şi a sistat conferinţa pro-pedofilie, tot astfel Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti va găsi o modalitate de a nu se face complice a îndemnului „academic” la infanticid şi la perpetuarea avorturilor care ne pun în pericol, dincolo de considerentele moral-spirituale, chiar viitorul şi fiinţa naţională.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă,
preşedintele A.F.M.C. «Christiana»
- Prima Sfântă Liturghie la biserica ridicată de Mihai Neșu. A fost deschis și Centrul de recuperare „Sf. Nectarie” (FOTO) - 10 noiembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, la Suceava: Numai AUR poate schimba România în bine - 9 noiembrie 2024
- Biserica „Sfântul Mina-Vergu” din București se pregătește de hram - 9 noiembrie 2024