Fundaţia „Sfinţii Închisorilor” vă invită să zăbovim împreună o seară la poveşti, ascultând-o pe Marghioliţa Huzum la lansarea volumului O viaţă de ţărancă. Ne vom întâlni Joi, 8 mai 2014, de la ora 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, la Studio Horia Bernea. (intrarea din strada Monetăriei, prin curtea interioară).
Cartea apare cu o heretisire a IPS Calinic Argeşeanul şi cu o prefaţă a cunoscutului etnolog şi teolog Costion Nicolescu, la editura Fundaţiei „Sfinţii Închisorilor”. Marghioliţa Huzum este o ţărancă de 83 de ani din Vaslui, înzestrată de Dumnezeu cu darul unei vorbe curgătoare, limpede, cu parfumul şi culoarea zonei din care provine. De-a lungul anilor trece prin război, pierderea Basarabiei, comunizare şi colectivizare, evenimente pe care le primeşte cu înţelepciunea şi aşezarea românului de la sat, rămânînd dârză în prispa casei pe care a construit-o cu propriile-i mâini.
„Am scris o parte din câte le-am trăit, bune şi rele, cu gândul că mâine voi pleca în lumia cialaltă, acolo unde mă va trimite Dumnezeu. De multe ori m-am temut că nu voi mai apuca să termin de scris aieste caiete. M-am rugat Măicuţei Domnului şi numai în ea mi-am pus tot timpul nădejdia… Şi m-am rugat ei ca o ţărancă simplă, cu credinţă, ca să-mi ierte păcatele şi să mi le ştiargă cu lacrimile ei sfinte.” (Marghioliţa Huzum)

- Claudiu Târziu la Roma: „Avem datoria să oprim extinderea în U.E. și în Europa a CANCERULUI neomarxist, care s-a instalat în Comisia Europeană!” - 23 martie 2023
- Delegație parlamentară condusă de senatorul Claudiu Târziu în vizită de monitorizare a drepturilor românilor și românofonilor din Bulgaria.VIZITĂ LA RUDARII VORBITORI DE LIMBĂ ROMÂNĂ DIN BULGARIA! - 17 martie 2023
- Scrisoare deschisă către Vladimir Zelenski, președintele Ucrainei - 14 martie 2023