Coaliția pentru Familie: Aproape 3 milioane de români au semnat proiectul de lege pentru ocrotirea căsătoriei și a familiei în Constituție

Premieră istorică a societății civile din România! La inițiativa legislativă a cetățenilor pentru revizuirea Constituției României au aderat peste 2,8 milioane de români din toată țara. Coaliţia pentru Familie îi provoacă acum pe Cioloş şi Iohannis să semneze și ei listele de susținători

Reprezentanții Coaliției pentru Familie au susținut ieri la București o conferință de presă pentru a marca stadiul derulării inițiativei legislative a cetățenilor de revizuire a art. 48(1) din Constituția României în vederea ocrotirii familiei și a căsătoriei și totodată pentru lansarea programului „50 de măsuri în sprijinul familiei”.

La conferința de presă au participat, ca reprezentanți ai Coaliției pentru Familie:

  • d-l Mihai Gheorghiu, doctor în filologie, președintele comitetului de inițiativă;
  • d-l Mircea Tudor, om de afaceri, membru al CI;
  • d-na Liana Stanciu, om de radio și TV, membră a CI;
  • d-l Cornel Bărbuț, om de afaceri, din partea Asociației Familiilor Catolice (membră a Coaliției pentru Familie);
  • d-l Eduard Dumitrache, responsabilul campaniei pentru București.

Iată câteva dintre cele mai importante idei transmise de participanți:

Dl. Mihai Gheorghiu:

  • din cele peste 2.800.000 de semnături în favoarea proiectului de lege pentru revizuirea Constituţiei în sensul definirii căsătoriei ca fiind uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, 1.500.000 de semnături au fost deja validate de primării, iar restul sunt în curs de validare.
  • 40 de județe au depășit pragul legal de minim 20.000 de susținători. Sunt județe cu peste 100.000 de semnături strânse până acum.
  • ne-am confruntat cu dificultăţi în procesul de validare a semnăturilor, din cauza neclarităţii legilor.
  • invităm Președintele României și premierul Guvernului României să SEMNEZE listele de susținători ai inițiativei legislative cetățenești de revizuire a Constituției.
  • nu credem că Parlamentul își poate permite să ignore un demers susținut de 3 milioane de cetățeni.
  • scopul nostru este ca data referendumului să fie stabilită concomitent cu alegerile parlamentare.
  • românii din diaspora au dat semnale de susținere a inițiativei legislative cetățenești de revizuire a Constituției. Din păcate legea nu le permite să semneze listele de susținători, dar vor putea vota la referendum.

D-l Eduard Dumitrache:

  • la nivelul Capitalei au fost strânse 70.000 de semnături, dintre care două treimi sunt în prezent în procesul de validare la primăriile de sector.
  • există numeroase corturi și puncte de colectare mobile.
  • unul dintre corturile amenajate pentru a strânge semnături în capitală a fost vandalizat de un grup pro-homosexualitate şi a fost depusă o plângere penală.
  • în câteva din sectoare, termenul legal de 15 zile pentru verificarea CNP-urilor şi validarea semnăturilor a fost depăşit şi s-a ajuns la peste 30 de zile.
  • „Suntem împinşi pe traseul legii petiţiilor; or, listele de semnături sunt guvernate de o lege specială, nu sunt petiţii”.

În continuare a fost prezentat programul „50 de măsuri în sprijinul familiei”. Acest document, realizat de o echipă multidisiciplinară, cuprinde 50 de propuneri de măsuri pentru politici publice și urmărește completarea și adaptarea legislației pentru familie existente, precum și crearea de instituții necesare pentru sprijinirea realizării funcțiilor sociale ale familiei.

D-l Cornel Bărbuț:

  • dorim ca statul sa considere familia drept un partener și nu un obiect al asistentei sociale, ca până acum. Propunem ca familia să fie unul dintre pilonii dezvoltării României în următorii 10 ani.
  • multe partide propun măsuri pro-familie, dar disparate, fără legătură între ele.
  • propunem înfiinţarea unui Secretariat de Stat pentru Familii, în cadrul Ministerului Muncii, a unui Institut pentru Familii şi a unei comisii parlamentare dedicate familiei.
  • noi nu cerem statului bani, ci implicare şi un mod de organizare care să permită familiilor să aibă un nivel de trai civilizat şi să poată creşte România.

D-l Mircea Tudor:

  • din punct de vedere fiscal, pentru Stat aproape că există doar indivizi și nu familii. Acest lucru trebuie corectat.
  • noi nu cerem mai mult de la Stat, ci cerem să ne ia mai puțin, ca sa ne putem descurca mai bine cu banii pe care ii castigam.

D-na Liana Stanciu:

  • se vorbește prea mult despre cuplu și prea puțin despre familie
  • ce-ar fi ca după Prima Casă si Prima Mașină să avem si programul Primul Copil, pentru familiile tinere?

Înregistrarea integrală a conferinței de presă, transmisă live de privesc.eu.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


4 comentarii la „Coaliția pentru Familie: Aproape 3 milioane de români au semnat proiectul de lege pentru ocrotirea căsătoriei și a familiei în Constituție”

  1. Foarte buna si corecta afirmatia

    „noi nu cerem mai mult de la Stat, ci cerem să ne ia mai puțin, ca sa ne putem descurca mai bine cu banii pe care ii castigam”.

    Nu stiu care sunt deducerile de taxe pt. un salariat cu copii. Probabil simbolice comprativ cu totalul taxelor. Dar pt. alte forme de profesare (PFA, II) ele practic nu exista. La PFA cu norma de venit e o reducere de 50% la norma daca ai minori mai mici de 2 sau 3 ani. Ceea ce e penibil. De la 3 ani un copil se autointretine?

    Pe langa deduceri impozitare ar trebui sa avem contributii optionale la sistemul depensii. Avem mai multa incredere ca vom fi ajutati de copiii nostri la eventualele batraneti decat de un sistem de pensii 100% falimentar.

Comentariile sunt închise.