În fiecare an, de Sînziene, se sărbătorește Ziua Universală a Iei. Anul acesta, cu această ocazie, doamna Adela-Ioana Târziu, manager la Casa cu Rost, a răspuns câtorva întrebări primite din partea ziarului Adevărul. Materialul apărut în Adevărul îl puteți citi aici. Mai jos redăm răspunsurile doamnei Adela-Ioana Târziu.
Cum v-a venit ideea unor astfel de ateliere?
Atelierul de cusut ii este parte a unui proiect mai mare al Asociației Rost, cunoscut sub numele Casa cu Rost, în care ne-am propus să promovăm un stil de viață tradițional. Acest presupune: alimentație sănătoasă, îmbrăcăminte din fibre naturale, croite și cusute după vechi tehnici românești, o evoluție moral-spirituală după principii de viață creștine, învățarea unor meșteșuguri (cusături, bijuterie, pictură pe sticlă). Pe toate aceste direcții am gîndit evenimente specifice. De la ateliere manufacturiere pînă la dezbateri culturale. Așadar, un atelier de cusut ii nu putea lipsi. Așa a început colaborarea noastră cu lectorul cursului, Roxana Gabriela Maria Vizanti (manager Corvin Authentic), fără a cărei pricepere și răbdare acest frumos atelier nu ar exista.
De unde pasiunea pentru ia românească?
Ne pasionează tot ceea ce este autentic românesc, tot ce are legatură cu tradiția și care celebrează frumosul. Credem că ia, pentru femei, și cămașa națională, pentru bărbați, îi înobilează pe cei care le poartă. De aceea am supranumit atelierul nostru: ”Atelier de cusut haine împărătești”. Ia adevărată se coase manual, cu migală, în timp destul de lung (de la câteva luni până la un an sau mai mult, în funcție de dibăcia fiecăruia și de complexitatea modelului). Un asemenea efort îi dă iei o valoare inestimabilă. Nu poți pune un preț corect cu adevărat o ie. Este o lucrare care te solicită nu doar fizic, ci și mental, și sufletește, și care nu poate fi cuantificată în bani. Această valoare imaterială face din ea o haină nobilă.
Apoi, fiecare ie și fiecare cămașă tradițională are o poveste, care poate fi descifrată în semnele cusute pe ele. Povestea unei familii, a unui sat, a unei provincii, a neamului întreg. Nu este o invenție poetică a noastră, ci o realitate. Or a îmbrăca povestea te face solidar cu înaintașii tăi, îți conferă un statut aparte, de transmițător al unui mesaj venit din trecut, cu efect asupra viitorului și totodată te obligă să onorezi istoria evocată pe haina ta.
Cum se desfăsoară un atelier?
Atelierul a început ca o șezătoare însă, ne-am dat seama că sunt puțini cei care mai știu să coase ii și care știu istoria iei. Deci, ne-am spus că, pînă la a ajunge la o șezătoare, trebuie să reînvățăm acest meșteșug cît mai mulți dintre noi. Cu ajutorul Roxanei Maria, experta noastră în frumosul meșteșug, am conceput o structură de curs și l-am deschis publicului larg, nu doar membrilor Asociației Rost. În mai mulți pași, pe care nu e cazul să-i detaliem aici, cursanții învață cusăturile de bază și modurile de croială. Mai departe, pot continua să vină la atelier pentru a fi îndrumați când își cos propria iie, ori pot lua această muncă pe cont propriu.
Am avut bucuria să constatăm că sunt destul de mulți cei care vor să învețe să coasă ii și care iubesc iia. Desigur, puțini știau să deosebească o iie autentică de un fals, produs industrial, fără nici un fel de legătură cu tradiția. După doi ani de când organizăm acest atelier, clubul celor care știu să coase și să identifice o iie autentică a crescut semnificativ. Iar unii au ajuns la adevărate performanțe, cosând, în timp, câteva splendori de ii, după tipare străvechi.
Ce le spuneți participanților despre istoria iei?
Cursanții află despre evoluția iei, cum s-au înmulțit și transmis cusăturile din generație în generație, care este limbajul semnelor cusute și, deci, cum poate fi descifrată povestea unei ii, despre ce materiale trebuie folosite, despre diferențele dintre iile aparținînd fiecărei provincii românești, despre diferențele dintre ii și cămăși.
Cît de ușor sau greu se învață cusutul?
Cusutul iei se învață relativ ușor. Cu răbdare, atenție și îndrumare adecvată sunt învățați pașii esențiali realizării ei și tipurile de cusături. Însă finalizarea unei ii de către o persoană aflată la prima experiență este un proces care necesită mai multă răbdare, tenacitate și dragoste pentru acest meșteșug. Cel puțin pentru prima iie este nevoie să-ți dedici un timp de 5 – 6 luni, cu câteva ore de lucru zilnic, și să beneficiezi de îndrumări. Efortul însă îți va fi răsplătit, căci o astfel de iie este un obiect de zestre pentru o familie și un motiv de mândrie personală.
Ce fel de persoane participă la ateliere și care este perioada favorită a celor care vin?
Noi organizăm o dată pe stăptămînă atelierul, miercurea seara, de la ora 18.30, iar cei care doresc să participe s-au pliat pe acest program. Cît despre perioada din an, vara scade nițel numărul participanților, căci mulți pleacă în vacanțe.
Avem participanți de la cei mai tineri, copii, pînă la persoane trecute de prima tinerețe. Medie de vîrstă este undeva în jurul a 35 de ani.
În general, femeile sînt interesate de acest atelier, dar am avut și participanți bărbați.
Majoritatea celor care au venit la primele lecții, revin în timp, pentru că se formează o comunitate. Dacă inițial au venit pentru a deprinde meșteșugul, după o vreme constată că se simt bine în atmosfera aceasta, că întâlnesc oameni cu aceleași principii de viață și cu preocupări asemănătorare, că pot comunica și pe alte subiecte. Se nasc prietenii solide aici. De altfel, credem că acesta este unul dintre cele mai importante cîștiguri ale tuturor celor care participăm la evenimentele Casei cu Rost: cultivăm prietenia, în jurul unor valori perene.
- „Avram Iancu. Secvențe biografice” de Ionuț Țene, cu o prefață de acad. Ioan Aurel Pop. Omagiu la 200 de ani de la nașterea eroului național - 3 octombrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): România trebuie să solicite CE suspendarea de urgență a importurilor de ouă din Ucraina, așa cum a făcut și Bulgaria - 3 octombrie 2024
- Ministrul Agriculturii, reacție seacă și întârziată la importurile de ouă din Ucraina: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene - 3 octombrie 2024
Felicitari,initiativa aduce valoare fiecarui om ce simte romaneste,ca neam si ca vesmant inaintea lui Dumnezeu.Sa de-a Domnul sa se inmulteasca aceste initiative intoata tara.