O mișcare politică pentru unitatea românilor din țară și de pretutindeni va fi lansată duminică la București, sub genericul „România Mare în Europa”. Congresul de constituire va avea loc de la ora 13:00, la Sala Dalles (Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 18). La eveniment vor participa sute de membri fondatori, atât din societatea civilă, cât și din mediul de afaceri.
Claudiu Târziu, jurnalist, scriitor, editor și antreprenor cultural, Zoe Rădulescu, profesor, fost deținut politic, fiica legendarului lider al rezistenței armate anticomuniste din Dobrogea, Gogu Puiu, Maria Arvinte, medic pediatru din Republica Moldova, membru al unei familii de deportați, Ana Maria Cristian, studentă stabilită în Anglia, Codin Coman, antreprenor, formator, consultant, Valentin Roman, realizator de filme de documentare, scriitor, Cătălin Mihai, informatician, activist civic, și George Simion, istoric, antreprenor, scriitor vor lua cuvântul la Congresul de constituire a mișcării politice.
Unificarea spirituală și de facto a românilor, crearea unui climat prielnic pentru întoarcerea acasă a celor plecați în străinătate, sprijinirea familiei românești și a capitalului autohton sunt câteva dintre obiectivele mișcării politice care ulterior se va transforma într-un partid de orientare conservatoare, profil inexistent în ofertele politice din ultimii 30 de ani. Denumirea, statutul, programul detaliat și conducerea partidului care va reseta scena politică din România vor fi anunțate public ulterior.
Valorile pe care se fundamentează mișcarea politică au ca elemente centrale familia, națiunea, credința creștină și libertatea, iar ca principii, „România Mare în Europa” se va axa asupra principiului unionist, al proprietății private, al recursului la tradiție, meritocratic și al spiritului de sacrificiu.
Inițiativa constituirii mișcării politice vine ca urmare a campaniei pentru alegerile europarlamentare din 26 mai a candidatului independent George Simion.
Cei care vor să participe își mai pot rezerva un loc aici.
- Pe ce se mai toacă banii publici: Festival LGBT despre cultura queer, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național și Primăria Capitalei. Radio România Cultural, printre partenerii media - 8 octombrie 2024
- România achiziționează de la SUA sisteme radar Sentinel, cu o valoare inițială de 90 de milioane de dolari - 8 octombrie 2024
- Judecătoarea Laura Iuliana Scântei, opinie separată în cazul Șocoacă: CCR nu are competenţa de a analiza comportamentul şi opiniile candidaţilor la prezidenţiale - 8 octombrie 2024
Doamne ajuta.