Candidatura lui Theodor (Toader) Paleologu (n. 1973) la președinția României este una salutară, din punctul meu de vedere. Fie și numai pentru că într-o lume politică destul de cenușie și majoritar îngălată apare astfel semnul distincției. E reconfortant să urmărești un discurs articulat, chiar și cînd nu ești de acord cu el (în parte sau în tot) și chiar și cînd devine mai abraziv decît te-ai aștepta (totuși, hai să nu pretindem mănuși de catifea într-o încăierare de stradă). E plăcut să vezi pe cineva care se ține departe de gestica stadioanelor și dă o măsură a eleganței vestimentare.
Dar Toader are mult mai multe calități, pentru care, într-un alt context și cu o altă susținere, poate că ar fi luat voturi mai multe. Are experiență diplomatică (a fost ambasador în Danemarca și Islanda în 2005 – 2008) și politică (a fost parlamentar timp de două mandate, 2008 – 2016, și ministru al Culturii în 2008 – 2009), provine dintr-o familie boierească și de cărturari, el însuși avînd două doctorate în Științe Politice la Paris și Filosofie la Berlin, a dovedit că poate fi un antreprenor cultural de succes (înființînd și conducînd Fundația Casa Paleologu) și un dascăl de nivel înalt (a predat la Boston College, European College of Liberal Arts din Berlin și Deep Springs College din SUA).
În mod evident, România ar fi mai bine reprezentată de el decît este astăzi și decît ar fi in cazul în care președinte ar deveni oricare dintre ceilalți competitori.
Rezerva mea față de candidatura lui Toader Paleologu este motivată, pe de o parte, de anumite limitări interioare ale lui, care i-au determinat o prudență nejustificată în campania pentru Referendumul referitor la căsătorie de anul trecut și care îl fac permisiv la jocul politic de factură neomarxista a USR-PLUS, și, pe de altă parte, de anumite condiționări exterioare, care l-au împins să candideze acum fără convingere, ca într-un exercițiu de imagine fără miză. Or, votul meu aș vrea să aibă greutate, chiar dacă în mod firesc el este doar o adăugire la un număr. Ca măcar în ochii mei să însemne ceva, trebuie să-l dau din credința că merge unde trebuie și că folosește.
Așadar, aștept ca în această campanie Toader Paleologu să mă încredințeze că merită acest vot, prin prestația lui. Faptul că nu e Iohannis nu e suficient.
Sînt convins că dacă ar pleca urechea la o așa pretenție, ar sesiza că ea este a mult mai multor români decît ar putea crede. Și poate i-ar fi imboldul necesar.
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
- România Mare în Europa - 28 ianuarie 2024