Curba nu mai poate fi aplatizată. Sîntem total depășiți de situație. Este imposibil să putem demonta cu succes fiecare mostră de alarmism, analfabetism statistic sau economic, de deviere iresponsabiliă și panicardă de la cel mai elementar bun simț. E prea mult, depășește capacitatea pe care noi personal o avem sau pe care societatea noastră gobală o are în acest sens. Curba epidemiei de iraționalitate iresponsabilă nu mai poate fi aplatizată.
Efectul de inhibare a oricăror încercări de a EXPLICA ce se întîmplă, pentru că explicațiile vin în contradicție cu percepțiile și isteria induse mediatic, este palpabil. Acum, mai nou, isteria e altoită cu o sfîntă indignare morală – o combinație letală. Pentru că cine oare mai poate sta în calea unui analfabet statistic sau economic isterizat și convins de moralitatea și justețea cauzei pentru care țoapăie, gesticulează și țipă?!
Răul făcut de mass-media la nivel global este incalculabil. Criza a consfințit colapsul total al credibilității jurnalismului tradițional degenerat în senzaționalism, goană după audiență, ideologie și partizanat. Toată această dinamică a iresponsabilității etice și profesionale este amplificată de contraselecția creată prin rețelele sociale în ceea ce privește calitatea și acuratețea informațiilor și opiniilor vehiculate.
Practic, în acest moment orice discuție publică rațională, bazată pe date și logică, este incapacitată. Toate canalele prin care această raționalitate indusă public s-ar fi putut manifesta sînt sufocate.
Între realitate și milioane de oameni s-a inserat o dublă perdea de fum, de confuzie, de isterie și, mai nou, de agresivitate toxică. Ceea ce e mai trist este faptul că NU Rusia sau China au creat această situație. Ele doar profită acum, amplificînd-o și canalizînd-o conjunctural în directia unor ținte de oportunitate. Pentru că mass-media occidentale au găsit și aici și acum de cuviință să creeze și operaționalizeze cu o determinare psihopatologică un clivaj cu conotații politice.
A face acum apel la colegii noștri din mass-media, rețele sociale, etc., ce se manifestă în moduri care nu mai au nimic de a face cu echilibrul, responsabilitatea sau bunul simț, să înceteze și să revină la normal, este absolut inutil. Plăcerea pe care în mod vizibil o au în a colporta informații alarmiste, a poza în trend setteri, a se lansa în profeții și pur și simplu în a se simți puternici și influenți panicînd și terorizînd semenii, în vreme ce pretind că fac un serviciu de informare a celor din jur, este fascinantă, deprimantă și aparent instopabilă.
Singurul lucru care ne-a rămas este să sperăm că răul făcut texturii sociale, economice și politice a lumii de această explozie/epidemie de iraționalitate și isterie indusă prin mass-media și rețelele sociale nu va ajunge să fie incalculabil mai mare decît răul făcut de virus…
Dragoș Paul ALIGICĂ
- Preluare de pe pagina de Facebook a autorului.
- Raport CE privind combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești - 14 octombrie 2024
- VIDEO/ Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), alături de românii din Vidin, de sărbătoarea Sfintei Parascheva - 14 octombrie 2024
- OMS aprobă un vaccin anti-mpox pentru adolescenți, compania producătoare îl testează pentru copii cu vârsta de 2 ani. În 2022, autoritățile anunțau că boala se extinde în comunitățile homosexualilor - 14 octombrie 2024