Plaga educației sexuale în școli

Sunt trei motive pentru care educaţia sexuală în şcoli e nocivă. Primul e cronologic, al doilea e simbolic, al treilea e intelectual. Nu am nici cea mai mică intenţie de a face pe lupul moralist, dar e la mintea cocoşului că programa „Educaţie pentru sănătate“, aşa cum a fost concepută de Ministerul Educaţiei, este o aberaţie cu bătaie lungă. Voi lua pe rînd cele trei motive.

Unghiul cronologic: există un ceas endocrin care ticăie în fiecare ins, precum o fatalitate fericită de care nimeni nu scapă. Acestei predestinări mirabile nu i te poţi opune, aşa cum nu te poţi împotrivi bătăilor inimii. E un alt fel de a spune că peripeţia erotică nu poate fi ocolită, ea vine de la sine, precum gongul unei pendule la atingerea orei exacte. Şi dacă vine de la sine, e nefiresc s-o grăbeşti. Mai mult, cînd sorocul vine, soneria ceasului porneşte spontan, dînd verdictul deschiderii spre celălalt sex. Clopotele încep să bată, iar umoarea din gonade dă în clocot.

Atunci adolescentul începe să caute, spre a afla repede „cunoştinţele“ anatomice. Atîta doar că nu le află de la şcoală, ci din anturajul prietenilor, nu de la părinţi, ci de pe smartphone, nu de la profesori, ci din taclaua de la colţul blocului. Bîrfa precede manualul, de aceea puştiul se iniţiază în chestiuni „ruşinoase“ de oriunde altundeva, dar nu de la catedră. Iar curiozitatea nu numai că îi creşte vertiginos, dar pe deasupra ea este direct proporţională cu tensiunea amoroasă pe care o simte tresăltîndu-i sub piele. Această tensiune se numeşte emoţie, iar răsunetul ei în minte se numeşte sentiment. Detaliul esenţial este ca emoţia să fie în acord cu soneria ceasului endocrin. E totuna cu a spune că puberul trebuie să fie pregătit psihic pentru ciocnirea cu propria tensiune erotică, numai că această pregătire nu se face după grafic, potrivit studiilor prospective, ci e o creştere nevăzută în cursul căreia tînărul deschide ochii asupra propriei fiinţe. Rezultatul este o potrivire sincronă între acele ceasului endocrin şi cadenţa emoţiilor din creier. Cînd potrivirea nu are loc, defazarea dintre clepsidra endocrină şi pulsaţia sentimentului îl clatină pe copil. Iar degringolada apare mai ales atunci cînd, sub pretext de instrucţie preventivă, copilul e pus în faţa unei atitudini didactice pe care nu şi-o doreşte. Fiindcă atunci, sub pretext de informare, copilului i se dă brînci într-o lume pentru care, psihic şi moral, nu este pregătit.

Sub unghi simbolic, orice copil se mişcă între două autorităţi coercitive: părinţii şi şcoala. Fugind de ele, copilul se cufundă în universul fascinant al imaginaţiei infantile, acel tărîm de poveste al euforiei fantastice. Scăldat în filmul interior al fanteziei debordante, copilul nu-şi revine din vis decît atunci cînd părintele sau profesorul îl trezesc la realitate. Ceea ce înseamnă că a fi copil presupune o apăsare restrictivă venită din două părţi: sfatul părintesc şi admonestarea pedagogică.

Cînd una din autorităţi, în loc să fie restrictivă, îl cocoloşeşte sub motiv de emancipare prietenească, copilul îşi pierde busola. Cînd pe deasupra, sub pretext că-l informezi, îi împingi într-o albie pentru care acele ceasului endocrin încă nu au bătut, emoţiile îl vor răsturna. Precocităţile sunt benigne în cultură, dar nu în matca coacerii emoţiilor. În iubire, ce-i prematur se răscoace repede. Cînd jumătate din sufletul puberului trage spre zmei, monştri sau eroi de film, nu te apuci să-i administrezi profilactic pliante despre anatomia organelor genitale. Sub motiv că-l informezi, îl scoţi din basm şi-l împingi pe un teren pentru care vîna emoţiei nu e coaptă. În  plus, dacă sorocul endocrin nu a venit, etuva emoţiilor nu va fi încinsă, de aceea a-l smuci pe copil din pelicula de vis spre a-l informa profilactic despre fiziologia sexelor este o agresiune ilicită.

Tocmai de aceea motivul invocat de adepţii educaţiei sexuale, acela că doar îl informează pe copil fără să-l influenţeze, e fals. Nu există informaţii neutre. Mai mult, ce resimte copilul nu e atît informaţia de ordin cognitiv, cît înlesnirea de ordin moral: el vede cum o autoritate de la care era obişnuit să primească interdicţii, în loc să-l oprească, îl încurajează. În loc de prohibiţie, primeşte o invitaţie la fornicaţie, precum o indulgenţă făcută sub paravanul predării de cunoştinţe pedagogice. Încă o dată: adolescentul nu are nevoie de informaţii erotice, pe acelea le va afla oricum în afara şcolii, în schimb are nevoie de un model de conduită. Cînd modelul, sub pretext că îi spune adevărul, îi dă de înţeles că interdicţiile nu trebuie să fie luate în serios, îi oferă o pildă molipsitoare de act frivol. Şi în loc să-l instruiască, îl invită să ardă etapele, scurcircuitînd dospirea sentimentelor, drept care adolescentul e ca un ceas ale cărui ace se învîrtesc mai repede decît suportă arcul lui interior, urmarea fiind o maturizare sexuală căreia îi lipseşte tamponul sentimental. Şi astfel puberul e pus în postura de a vedea cum un pedagog îi descrie nişte acte pentru care nici emoţia din creier şi nici ceasul din glande nu au ajuns la treapta cuvenită.

Detaliul crucial în eros nu e informaţia, ci emoţia cu care întîmpini actul erotic, iar emoţia nu poate apărea decît din rotirea naturală a acelor din ceasul endocrin. Cu o vorbă bătrînească: toate la timpul lor. A încerca să-i precipiţi tînărului triada endocrin-emoţie-act sub pretext că-l pui în temă înseamnă a-l abrutiza. Ceasul deşteptător sună cînd îi vine sorocul. Dacă îl grăbeşti, se strică. Maturizarea timpurie înlesneşte blazarea prematură, adică pierderea bucuriei de a iubi. În eros nu atît coitul are însemnătate, cît cîmpul de emoţii care îl înconjoară. Altfel spus, sexualitatea unui ins nu se mărgineşte la actul sexual, ea fiind însutit mai subtilă decît gestul cadenţat al frecării gonadelor. Tot ce ţine de ritualul tacit al tatonărilor, subînţelesurilor, aluziilor, frămîntărilor – întregul vodevil de aţîţare, respingere şi ademenire –, tot ritualul se stinge sub evidenţa tăioasă a adevărului sec: coitul e ciocnirea dintre două organe. De aceea, cînd pedagogul descrie tehnic – prin mulaje, imagini sau filme – mecanica procreaţiei, el goleşte actul de acel cîmp de emoţii fără de care împreunarea devine simplă încolăcire de ventuze umede. Ceremonia magică a  amorului dispare în numele adevărului gol-goluţ. Dacă unei fetiţe căreia nu i-a venit prima menstră i se dă o banană spre a învăţa cum să tragă peste ea capişonul prezervativului, triada endocrin-emoţie-act îi este dată peste cap, fiindcă tînăra e pusă în faţa unui act pentru care îi lipsesc primele două elemente: resortul hormonal nu e activ, cum nici emoţia nu există. Cînd unui băieţel i se descrie anatomia vaginului, mintea lui va aluneca de la ecuaţii matematice sau concepte filosofice la visul frenetic de a penetra cohorte de vulve. Mintea lui se va îneca în falduri de organ femeiesc. Un adevăr spus prea devreme e mai nociv decît o minciună spusă la momentul potrivit.

Sub unghi intelectual, regula creşterii în duh e una singură: spiritul creşte numai dacă dogoarea gonadelor e ţinută în frîu pînă la o anumită vîrstă. Un tînăr nu se poate cultiva decît prin secvenţe alternante de abţinere asumată. Aici nu e vorba de o morală obtuză privind viaţa sexuală, ci de o normă verificată de-a lungul secolelor: ce se întipăreşte în mintea unui adolescent pînă la 18 ani e hotărîtor pentru tot restul vieţii. În aceşti ani, predispoziţiile se preschimbă în vocaţii, înclinaţiile culminează în talente, impulsurile dau naştere pasiunilor durabile. Dacă tocmai cum, înainte ca latenţele de spirit să înmugurească, îi trînteşti o porţie groasă de instrucţie erotică, îl inviţi implicit la trai frivol. Exigenţele de duh nu rabdă înlesnirile de gonadă. Orice puber, dacă e lăsat în voia pornirilor instinctuale, se degradează în scurt timp. Tocmai de aceea disciplina, punînd oprelişte pornirilor, se răsfrînge binefăcător asupra minţii. E stînjenitor să trebuiască să repet clişee de etică veche, dar aici am ajuns: sunt silit să apăr nişte reguli subînţelese pe care nimeni nu le contesta pînă acum cîteva decenii, pentru ca astăzi să văd cum ele sunt puse sub semnul întrebării. Educaţia cere constrîngeri, corecţii şi pedepse. Nimic nu e mai străin de educaţie decît sloganul „e interzis să interzici”. Dimpotrivă, interdicţia e mană cerească. Fără ea, spiritul moare. Educaţia sexuală în şcoli nu e instrucţie, ci codoşie camuflată sub bunele intenţii ale informării cu scop preventiv. Cine vrea educaţie nu poate ocoli tiparul coercitiv, punitiv şi volitiv al instrucţiei clasice. Constrîngerea, pedeapsa şi voinţa sunt ingredientele obligatorii ale cizelării unui intelectual. Deopotrivă, ele sunt etapele obligatorii ale formării unui caracter. Despre ce caracter putem vorbi cînd copilului i se explică de mic că, în materie de viaţă sexuală, voinţa, coerciţia şi pedeapsa sunt facultative?

Departe de mine gîndul de a vedea în copil o fiinţă de puritate îngerească: pruncul îşi mănîncă mucii, se scarpină peste tot şi-şi bagă în gură orice. Dar fără blocarea acestor obiceiuri, cu călăuzirea atenţiei spre ambiţii culturale, puberul va rămîne un dobitoc atins de candoare imbecilă. Peste ani, un asemenea dobitoc va săvărşi actul sexual fără a mai avea nevoie de emoţii: se va copula fără a mai ţese pînza de fabulaţie sentimentală ce dă sarea şi piperul unei legături de iubire. Actul nud, golit de emoţie, sfîrşeşte în blazare: fără nici o altă satisfacţie decît plăcerea brută, insul va aluneca din rutină în depresie şi din depresie în cinism. Priviţi fizionomia unei cocote sau a unui actor de pelicule porno: faţa le este împietrită, golită de expresie vie. Ei ştiu tot, de aceea nu mai simt nimic.

A-i da prea de timpuriu copilului informaţii „la obiect“ înseamnă a-i fura mirajul celuilalt sex. El va fi un candidat sigur la acea saţietate plictisită pe care adultul o resimte cînd pînza de superstiţii cu care învăluia misterul sexului opus se destramă. Mai devreme sau mai tîrziu, toţi gustăm din această saţietate. Vreţi ca adolescenţii s-o guste înainte de 30 de ani? Atunci ridicaţi interdicţiile, scoateţi cepul de la butoiul cu instincte. Rezultatul nu va întîrzia: dezabuzare, deprimare, plictis. Dar dacă cepul nu e scos, atunci îndrăgostirea e înaripare de neuitat, nu doar o mică fierbinţeală ca se stinge după primele cinci poziţii de kama sutra văzute pe internet.

Îi întreb atunci pe părinţi: vreţi ca fetiţa voastră să-l aştepte pe Făt Frumos, sau vreţi să tînjască după Don Juan cel posesiv, cu un phalus a cărui anatomie copila o ştie pe dinafară de la zece ani? Vreţi ca băiatul vostru să posede un intelect a cărui cultură să-i dea putinţa de a gusta viaţa, sau vreţi să faceţi din el un ahtiat care la 30 de ani se va droga din neputinţa de a mai simţi plăcere lîngă o femeie?

Sfincterul trebuie deschis la vremea lui, presiunea trebuie să iasă prin supapă la clipa cuvenită, şuvoiul trebuie să urce în ecluză cînd torentul o cere. Ca în versul lui Rilke: „Herr: es ist Zeit!” („E vremea, Doamne!”) Nu grăbiţi intriga ca să nu stricaţi deznodămîntul. În caz contrar, sfincterul se va înmuia, supapa se va blegi, ecluza se va crăpa. Şi viaţa copiilor voştri va fi o lungă vale a plîngerii.

Sorin Lavric

About Sorin Lavric

Scriitor, traducător, doctor în filosofie, ultima carte publicată: 10 eseuri (2010).

2 comentarii la „Plaga educației sexuale în școli”

  1. Maestre (daca-mi dati voie sa va numesc asa, fara nicio urma de ironie), cata dreptate aveti! Si cat de utila ar fi predarea si aplicarea acestor precepte elevilor si parintilor! Cata suferinta si cata decadere s-ar evita. Cat potential de viata s-ar implini!
    Ne bucurati cu articolele dvs, din care, tot prostul, cred ca poate invata cel putin cateva cuvinte noi :).

    Răspunde

Spune-ți părerea