Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) consideră că noile restricţii anunţate de autorităţi pe fondul pandemiei,care vor intra în vigoare de luni, pentru 30 de zile, vor avea efecte devastatoare pentru România.
AUR atrage atenţia asupra consecinţelor principale ale măsurilor restrictive impuse de actuala guvernare, care se referă la compromiterea anului şcolar în curs, falimentarea micilor afaceri româneşti, a producătorilor individuali şi micilor magazine ale producătorilor, creşterea numărului de cazuri de îmbolnăviri, altele decât COVID-19, din cauza imposibilităţii de a beneficia de servicii medicale pentru alte afecţiuni decât cea provocată de coronavirus, sau depresia asociată limitării liberei circulaţii.
„Dacă ar fi doar acestea şi putem numi ce ni se întâmplă drept o catastrofă naţională. Una favorizată de o guvernare ineptă şi ticăloasă, care însă se vrea legitimată şi perpetuată prin vot. În secţiile de votare nu umblă virusul, numai în şcoli, pieţe, restaurante… Şi mai ales noaptea, după ora 23.00”, a declarat Claudiu Târziu, copreşedinte AUR.
„Închid pieţele pentru ţăranii români ca să ne înghesuim în hipermarketuri. Ne ţin închişi în casă, dar vor să organizeze alegeri. Pe 6 decembrie, românii îşi vor manifesta la vot dorinţa de dreptate şi le vor arăta că s-au săturat de ei şi de amatorismul lor”, a precizat George Simion, copreşedinte AUR.
- Slujbe de mulțumire în toate lăcașurile de cult, la celebrarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române - 19 ianuarie 2026
- Claudiu Târziu anunță proiecte de lege care să anuleze toate formele de cenzură instituite în România în ultimii 35 de ani - 18 ianuarie 2026
- Parlamentul European se reunește la Strasbourg. Prima sesiune din 2026 începe cu o moțiune de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen - 18 ianuarie 2026
