România a trecut la ora de vară. Ultimul an când dăm ceasul înainte?

România a trecut, în noaptea de 27 spre 28 martie, la ora de vară, astfel încât ora 3: 00 a devenit ora 4:00, însă această schimbare ar putea să fie ultima, în contextul unor decizii luate la nivelul Uniunii Europene.

În ultimii ani, în spațiul comunitar s-a discutat despre eliminarea trecerii la ora de vară. După un sondaj realizat în rândul statelor membre, Comisia Europeană a propus eliminarea schimbării sezoniere a orei, scrie Agerpres.

Astfel, eurodeputaţii au votat, la 26 martie 2019, renunţarea la schimbarea orei de două ori pe an, începând cu 2021. Prin urmare, fiecare stat membru trebuie  să decidă pe ce oră va rămâne – ora standard sau ora de vară.

Ţările care decid să menţină permanent ora de vară ar trebui să efectueze ultima schimbare în acest sens în ultima duminică din martie a anului 2021. Cele care preferă să rămână la ora standard îşi vor schimba ora pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021.

Istoric

Ora oficială de vară a fost introdusă în România pentru prima dată în 1932. Până în 1939, a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00.00, şi prima duminică din octombrie, ora 01.00 (ore locale).

Între anii 1941 şi 1979 nu s-a mai folosit ora de vară, scrie Agerpres, citând astro-urseanu. În 1979, România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar, în 1997, a intrat în vigoare Ordonanţa nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vară şi a orei oficiale de vară pe teritoriul României.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost