Senatorul Claudiu Târziu (AUR): De Buna Vestire, autoritățile au cedat presiunilor noastre, ale voastre, ale tuturor! În sfânta noapte a Învierii, vom participa la slujbă în biserică, vom lua lumină și vom mărturisi așa cum se cuvine cea mai importantă sărbătoare creștinească

Co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu, a primit cu bucurie vestea cea bună privind intenția autorităților de a anula restricțiile de circulație din noaptea de Înviere.

„Frați întru credință, De Buna Vestire, autoritățile au cedat presiunilor noastre, ale voastre, ale tuturor!  În sfânta noapte a Învierii, vom participa la slujbă în biserică, vom lua lumină și vom mărturisi așa cum se cuvine cea mai importantă sărbătoare creștinească.  Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a scris, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu.

Reamintim că premierul Florin Cîțu a avut miercuri o discuție cu reprezentanții cultelor religioase din România și cu cei ai Secretariatului de Stat pentru Culte, după cum anunță Digi24.

Potrivit sursei citate, în urma discuțiilor s-a stabilit ca în noaptea de Înviere să fie permisă circulația persoanelor în afara locuinței până la ora 2.

Măsura ar urma să se aplice atât pentru Paștele Catolic, cât și pentru Paștele Ortodox.

Participarea la slujbă se va face cu respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară, precizează surse participante la discuțiile de marți.

La discuțiile cu reprezentanții cultelor religioase au mai participat vicepremierul Kelemen Hunor, șeful DSU Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu, coordonatorul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, consilierul prezidențial Sergiu Nistor – Departamentul Cultură, Culte și Minorități Naționale din cadrul Administrației Prezidențiale, Secretarul General al Guvernului, Horațiu Gorun, și Secretarul general adjunct al Guvernului, Mircea Abrudean.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost