Troiță dedicată mărturisitorilor de la închisoarea Pitești, sfințită la Mănăstirea Cireșoaia

O troiță dedicată mărturisitorilor din Penitenciarul Pitești a fost sfințită miercuri, 10 martie, pe vârful Cireșoaia, județul Bacău, acolo unde, în Primul Război Mondial, s-au dat printre cele mai aprige lupte cu mari pierderi de vieți omenești, anunță Ziarul Lumina.

Potrivit sursei citate, troița a fost amplasată în curtea Schitului „Cuviosul Eftimie cel Mare”, prin strădania părintelui stareț Claudiu Panțîru și prin implicarea directă a Asociației „George Manu”. Cu binecuvântarea Înaltprea­sfințitului Părinte Ioachim, Arhi­episcopul Romanului și Bacăului, momentul liturgic, care a cuprins și săvârșirea parastasului pentru eroii neamului, a coagulat cler și popor și s-a desfășurat sub protia părintelui protoiereu Ioan Bârgăoanu.

Evocând chipurile de mărturisitori și făcând un recurs la memorie, părintele Andrei-Silviu Neicu de la Parohia „Precista“-Târgu Ocna a prezentat contextul și urmările experimentului reeducării din temnițele comuniste.

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost