Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, acuzat de Institutul „Elie Wiesel” că ignoră memoria Holocaustului

Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, este acuzat de Institutul „Elie Wiesel” că ignoră memoria Holocaustului, fiind „lipsit de spirit critic în citirea istoriei”.

Atacul a venit în contextul unui eveniment găzduit de Academia Română și dedicat aniversării a 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.

„Ion Aurel Pop (Ioan Aurel Pop- n.red) ignoră iarăși memoria victimelor Holocaustului. Academia a găzduit ieri, 1 aprilie 2021, o manifestare pentru aniversarea a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române.

În cuvântul din deschidere preşedintele Academiei a declarat, printre altele, că „Jandarmeria Română s-a acoperit de glorie şi pe câmpul de luptă[…] cu precădere în cele două războaie care ne-au marcat destinele în secolul XX”.

Nici unul dintre vorbitorii care i-au urmat nu au menţionat rolul pe care instituţia Jandarmeriei l-a avut în exterminarea evreilor şi romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La răstălmăcirea istoriei Holocaustului au contribuit şi imaginile care erau proiectate.

Organizatorii au considerat potrivit să ilustreze evenimentul, printre altele, şi cu portretele unor criminali de război: Constantin Z. Vasiliu şi Ioan Topor, comandanţi ai Jandarmeriei a căror responsabilitate pentru moartea evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria este de necontestat.

Istoricul Ioan-Aurel Pop a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că Academia Română „asigură paza, protecţia şi ordinea în cultură”. Din păcate, se pare că sub protecţia președintelui Academiei nu se regăseşte ordinea spiritului critic în citirea istoriei”, se arată în postarea Institutului „Elie Wiesel”.

Sursă foto: captură Facebook

Context

Joi, 1 aprilie, a fost organizat simpozionului „Pagini de istorie”, dedicat împlinirii a 171 de ani de crearea Jandarmeriei Române. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, desfăşurat în Amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu” al Bibliotecii Academiei Române.

„Jandarmeria Română s-a înfiinţat în aceeaşi perioadă cu Academia Română, adică în perioada de modernizare a statului român şi de făurire a unităţii sale politice. Întâmplarea face că exact astăzi Academia Română împlineşte 155 de ani de la emiterea decretului de către Locotenenţa Domnească în 1866, de înfiinţare a instituţiei. Jandarmeria ne-a precedat cu câţiva ani”, a spus președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în deschiderea simpozionului, a informat Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul evenimentului, la care au participat membri ai Academiei Române, oameni de cultură, reprezentanţi ai Jandarmeriei Române, au mai susţinut prelegeri prof. dr. Alin Spânu şi cercetătorul ştiinţific dr. Liviu Ţăranu, şeful Jandarmeriei Române, colonelul Alin-Ionel Mastan, preşedintele Comisiei de apărare ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, Nicoleta Pauliuc, şi vicepreşedintele Comisiei de apărare ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor, Sorin Dan Moldovan.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Președintele Academiei Române, istoricul Ioan Aurel Pop, acuzat de Institutul „Elie Wiesel” că ignoră memoria Holocaustului”

  1. Este de bun simt , atitudinea Presedintelui Academiei , deoarece nu poate nega ceea ce nu a fost , asa zisul Holocaust din Romania , atat timp cat in Ungaria unde au fost deportati in aprilie -august 1944,aprox 500.000 de evrei , nici nu s-a recunoscut un Holocaust , este interesant ca nici etnia evreiasca , nici macar statul Israel , nu a revendicat acest Holocaust in Ungaria , oare de ce ?unii spun ca datorita afinitatii anumitor politcienii americani de-a lungul timpului , polticienii casatoriti cu femei de origine maghiara -evreiasca asa zis ” fugite ” din Ungaria dupa anii 50, repet pentru a nu acuzat de sovinism , precizez spun „unii „, adica anumite documente din alte publicatii internationale

Comentariile sunt închise.