Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna: Sfânt strămoșii noștri ne îndeamnă la o înviere a nației, la o trezire din amorțire

Sfânt strămoșii noștri ne grăiesc nouă în acest an și ne îndeamnă la o înviere a nației, la o trezire a nației din amorțire, a spus Arhimandritul Melchisedec Velnic, starețul Putnei, scrie Basilica.ro.

În noaptea de Înviere, Arhimandritul Melchisedec Velnic a vorbit despre chemarea strămoșilor la o înviere a neamului. Învierea nației va fi posibilă „numai dacă întru toate Îl vom pune pe Hristos” și numele Lui, care ne va lumina pe fiecare în parte și întregul neam românesc, a spus arhimandritul, potrivit sursei citate.

„Buna chivernisire a țării trebuie așezată pe temelia cea tare a dragostei de neam, a dragostei de patrie, a dragostei față de valorile noastre sfânt-strămoșești, a dragostei față de credința și față de sufletul acestui popor. Nu am rezistat în istorie altfel”, a subliniat starețul.

Acum, însă, „suntem prea risipiți, suntem prea împrăștiați, am închis de multe ori ușa milostivirii lui Dumnezeu, am închis ușa dragostei față de aproapele, credința șovăie, cultura, învățământul sunt lăsate deoparte și cunoașteți prea bine ce conțin manualele de Istorie și de Literatură română”, a spus Arhimandritul Melchisedec Velnic.

Potrivit acestuia, după cum spunea poetul Mihai Eminescu, „o ridicare a poporului nu se poate realiza fără oameni ai lui Dumnezeu”.

„De aceea, cred că sfânt strămoșii noștri ne grăiesc nouă în acest an și ne îndeamnă pe noi la o înviere a nației, la o trezire a nației din această amorțire”, a îndemnat arhimandritul. (…)

Creștini suntem și avem datoria de a fi mărturisitori ai Învierii lui Hristos. Să nu ne lipim inima de cele trecătoare, ci să ne lipim inima de ceea ce au iubit sfânt strămoșii noștri. Și, în felul acesta, pace multă vom avea”, a mai spus Arhimandritul Melchisedec, potrivit sursei citate.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost