Partidul AUR respinge categoric orice formă de discriminare pe motive medicale, a anunțat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, co-președintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.
Respingem categoric orice condiționare a călătoriilor, a accesului în spațiul public, restaurant, spectacol sau orice altceva, a subliniat liderul AUR.
Acesta a anunțat că formațiunea politică pe care o conduce va introduce un proiect de lege privind pedepsirea oricărei discriminări pe motive sanitare.
„Vom lucra la un proiect de lege care să pedepsească orice discriminare pe motive medicale, astfel încât să fie eliminată posibilitatea unor discriminări pe criterii medicale”, a anunțat Claudiu Târziu.
Totodată, senatorul Claudiu Târziu a anunțat că partidul AUR se opune certificatului de vaccinare.
„Poporul înțelege ce se petrece și nu poate să fie la nesfârșit amăgit, înfricoșat, dus cu vorba și cu zăhărelul”, a subliniat Claudiu Târziu.
Liderul AUR a criticat în termeni duri propunerea ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, privind purtarea combinezoanelor de către studenții nevaccinați, pe care a caracterizat-o ca fiind o viziune nazistă, care discriminează studenții care nu se vaccinează cu un ser despre care nu se știe dacă face bine sau rău.
Ne vom opune vehement unor astfel de măsuri, a subliniat senatorul Claudiu Târziu.
- Zilele Culturii și Spiritualității la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia. Părintele Nicolae Steinhardt, comemorat la 102 ani de la naștere - 29 iulie 2024
- „Carnea cultivată” în laborator, tot mai aproape de autorizare pentru comercializare în UE - 28 iulie 2024
- Părintele mărturisitor Constantin Voicescu, pomenit, duminică, la Mănăstirea Cernica - 27 iulie 2024