O campanie de vaccinare a copiilor ar trebui luată în considerare numai în circumstanțe speciale, avertizează experții în sănătate din Marea Britanie, un anunț similar fiind făcut și de experții germani săptămâna trecută.
Copiii suferă rareori de forme complicate ale bolii, atunci când se infectează cu coronavirus, însă sunt expuși riscului unor posibile efecte negative dacă sunt vaccinați, avertizează specialiștii britanici, informează SmartRadio.
Potrivit sursei citate, specialiștii recunosc că vaccinarea copiilor ar putea contribui la reducerea focarelor și a răspândirii Covid, dar avertizează că ar putea ridica și probleme etice importante.
Medicii ar administra vaccinuri pentru care există doar informații limitate despre posibilele efecte secundare la copii, care nu au nimic de câștigat dintr-o astfel de mișcare, spune profesorul Adam Finn de la Universitatea Bristol.
„Copiii transmit Covid într-o oarecare măsură, deși rareori suferă forme complicate ale bolii. Dacă vor face vaccinul, atunci vor fi expuși riscului de a dezvolta posibile efecte secundare, așa că trebuie să existe un beneficiu semnificativ, tangibil pentru ei, nu doar protecția indirectă a adulților”, a spus acesta, potrivit sursei citate.
Reamintim că și medicii germani sunt sceptici în privința vaccinării copiilor, considerând că datele privind riscurile și beneficiile sunt insuficiente pentru această categorie de vârstă, astfel încât nu se poate face nicio recomandare, după cum a relatat RostOnline.
Comisia Permanentă de Vaccinare (Stiko) a indicat că nu se va grăbi să emită o recomandare de vaccinare pentru copii și că este posibil să nu recomande vaccinarea tuturor copiilor, ci doar pentru cei care suferă de anumite boli, argumentând că datele privind efectele secundare ale vaccinului sunt încă insuficiente.
- 11 noiembrie. Sfântul Mare Mucenic Mina - 10 noiembrie 2024
- Falimentarea economiilor europene, pas cu pas - 10 noiembrie 2024
- Prima Sfântă Liturghie la biserica ridicată de Mihai Neșu. A fost deschis și Centrul de recuperare „Sf. Nectarie” (FOTO) - 10 noiembrie 2024