Sâmbătă, 26 iunie, este marcată în România Ziua Drapelului Naţional, proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998.
Potrivit acestei reglementări, Ziua Drapelului Naţional va fi marcată de către autorităţile publice şi de celelalte instituţii ale statului prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, cu caracter evocator sau ştiinţific, consacrate istoriei patriei, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne, scrie Rador.
De asemenea, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsurile necesare pentru ca în această zi drapelul României să fie arborat, în conformitate cu prevederile Legii nr. 75 din 16 iulie 1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.
Drapelul naţional este unul din cele trei simboluri naţionale ale României, parte a identităţii naţionale, alături de Stema naţională şi Imnul naţional.
Conform legii, drapelul României are formă dreptunghiulară, laţimea lui fiind egală cu 2/3 din lungimea acestuia, iar dimensiunile fîşiilor culorilor sunt egale.
Drapelul României se arborează în mod permanent pe edificiile şi în sediile autorităţilor şi instituţiilor publice, la sediul partidelor politice, al sindicatelor, al instituţiilor de învăţământ şi cultură, la punctele pentru trecerea frontierei, precum şi la aeroporturile cu trafic internaţional şi ca pavilion pentru navele de orice fel şi alte ambarcaţiuni ce navighează sub pavilion românesc.
Drapelul României se arboreaza temporar cu prilejul zilei naţionale a României şi al altor sărbători naţionale, cu ocazia festivităţilor şi ceremoniilor oficiale cu caracter local, naţional şi internaţional, cu prilejul vizitelor oficiale întreprinse în România de şefi de stat şi de guvern, sau de alte înalte personalităţi politice, sau în cazul unor ceremonii militare, competiţii sportive, ori în timpul campaniilor electorale.
Drapelul României se arborează, de asemenea, la sediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale statului român din străinătate.
Tododată, drapelul României în bernă se arborează în zilele de doliu naţional, stabilite de Guvern.
Dacă drapelul României se arborează alături de unul sau mai multe drapele de stat străine – neapărat toate de aceleaşi dimensiuni şi la aceeaşi înălţime – , drapelul României se arborează în stânga, privind drapelele din faţă (dacă se arborează două drapele) sau în mijloc (dacă se arborează mai multe drapele).
- „Avram Iancu. Secvențe biografice” de Ionuț Țene, cu o prefață de acad. Ioan Aurel Pop. Omagiu la 200 de ani de la nașterea eroului național - 3 octombrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): România trebuie să solicite CE suspendarea de urgență a importurilor de ouă din Ucraina, așa cum a făcut și Bulgaria - 3 octombrie 2024
- Ministrul Agriculturii, reacție seacă și întârziată la importurile de ouă din Ucraina: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene - 3 octombrie 2024
Johannis și ”guvernul lui” or să arboreze mai degrabă steagul LGBTQUI-SIDA.