86 de ani de la sfințirea Catedralei Episcopale din Bălți

Catedrala Episcopală din Bălți a fost sfințită în urmă cu 86 de ani, în ziua de 2 iunie 1935, în prezența Regelui Carol al II-lea, însoțit de prințul moștenitor Marele Voievod Mihai, a informat Biroul de Presă al Episcopiei de Bălți.

Lucrările la Catedrala din Bălți au început în 1925, la doi ani distanță de la înființarea Episcopiei Hotinului, când Visarion Puiu devenea ierarh al Hotinului.

În 1924, prin decretul regal nr. 315 din 31 ianuarie, se aprobă cedarea către Episcopia Hotinului a unui teren cu o suprafață de 7.595 m2, iar în septembrie 1924 sunt alocați primii bani pentru începerea lucrărilor.

PS Visarion invită la solemnitatea punerii pietrei de temelie, la 24 septembrie 1924, pe Alteța Sa Regală, Principile Carol, pe membrii Sfântului Sinod și alți demnitari.

Ornamentul catedralei a fost făcut de către Franț Rill din București; catapeteasma – I. Babic (București); pictura – D. Norocea (Curtea de Argeș) și Wodok (București); scaunele arhierești, stranele și ușile catedralei – sculptorul Dumitrescu (București), pardoseala – firma Schmidgen (București); iar instalația electrică Silvestru Vatrici din Bălți, se precizează în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, lucrările de construcție au fost finalizate în 1933, sfințirea fiind programată, din dorința Regelui Carol al II-lea, pentru 14 octombrie 1934. Însă, între timp are loc atentatul asupra lui Alexandru I, care a îndoliat familia regală, din această cauză sfințirea catedralei fiind amânată pentru un an, până la 2 iunie 1935.

„Înalții oaspeți au început să vină la 1 iunie 1935. Patriarhia Constantinopului a fost reprezentată de către mitropolitul Maximos al Halkidonului, însoțit de arhimandritul Adamantios, directorul cancelariei Sfântului Sinod din Constantinopol. Mitropolitul Atenei a delegat ca reprezentant al biserici pe protopresbiterul Constantin Maritachis, superiorul bisericii grecești din București. Mitropolia ortodoxă a Poloniei este reprezentat prin episcopul Sava de Liublin, mitropolia Moldovei – de preasfințitul Grigorie Botoșăneanu, mitropolitul României – de preasfințitul Cosma al Dunării de Jos. După amiază în Biserica Sf. Apostoli Pentru și Pavel episcopul Cosma și arhiereul Grigore au săvârșit privigherea.

La 2 iunie 1935 la stația Pământeni din Bălți a sosit trenul cu Majestatea Sa Regele Carol al II-lea, prințul moștenitor Marele Voievod Mihai. De la gară s-a format un cortegiu care au însoțit oaspeții până la catedrală. De la poarta de intrare pe teritoriul catedralei și până la baptisierul din fața ei se aflau preoți îmbrăcați în veșminte albe, iar pe treptele de la ușa catedralei așteptau începerea solemnității înalții ierarhi și clerul care avea să oficieze sfânta slujbă.

Toată lume prezentă la ceremonie era îmbrăcată în haine naționale sau haine albe de sărbătoare. La poartă, înalții oaspeți au fost întâmpinați cu tradiționala pâine și sare. După ce Regele a trecut în revistă compania de onoare s-a început Sfânta Slujbă. Binecuvântarea a dat-o trimisul Patriarhiei Constantinopolului.

După ce corul celor peste 100 de clerici a cânta „Hristos a înviat”, s-a început înconjurarea catedralei. Înainte mergea un călugăr care bătea toaca din lemn, urmat de steagurile bisericii, corul bisericii, înalții ierarhi, Regele și suita sa.

Toată lumea a asculta rugăciunea intrării în genunchi. După ce Regele Carol al II-lea a tăiat cordonul tricolor, s-a intrat în catedrală. Slujba sfințirii s-a încheiat cu semnarea unui act de întemeiere”, se menționează în comunicat.

Sursa foto: Episcopia Bălți

Ulterior, pe timpul sovietic edificiul catedralei a fost folosit ca depozit, iar din 1961 aici își avea sediul Muzeul de Istorie și Etnografie.

„Unele obiecte prețioase, de valoare spirituală și istorică din interiorul catedralei au pierdute, alte totuși s-au păstrat. Tamara Dubai, custode la muzeu în anii ’60, a salvat câteva icoane, ce erau lăsate să zacă afară. O familie de militari care locuia vis-a-vis de catedrală le foloseau pentru a face foc la sobă. Tamara Dubai a strâns tot ce a mai rămas și a dus tezaurul în ascunzișul de la balcon.

În anii ’90, clădirea a fost „retrocedată”, dumneaei a scos la lumina zilei aceste icoane, salvând o parte din iconostas. Un gest creștinesc, dar și eroic pentru acele timpuri, ale unui custode de muzeu. În prezent, Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Bălți aparține pe nedrept Patriarhiei Moscovei”, se precizează în comunicatul transmis de Episcopia din Bălți.

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost