Guvernul de stânga al Spaniei tocmai a propus o lege care prevede că e suficientă o simplă cerere pentru a te declara de sexul opus celui cu care te-ai născut. Singura restricție e la copiii cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani care vor avea nevoie de aprobarea părinților, cei peste 16 ani nu au nici un fel de restricții.
Conform presei spaniole legea este un compromis între cele două partide de stânga aflate la guvernare, Partidul Socialist și partidul de extremă stânga Unidas Podemos. Compromisul constă în faptul că după completarea cererii e necesară o perioadă de așteptare de trei luni în care adolescenții se pot răzgândi. Cu toate acestea, organizațiile gay din Spania sunt nemulțumite susținând că legea nu merge destul de departe.
Saida Garcia, de la organizația neguvernamentală Euforia, care sprijină copiii transgender, a declarat că proiectul de lege nu a reușit să acopere și cazul copiilor cu vârsta de 12 și 13 ani, care necesită aprobarea instanței pentru acest proces, iar copiii mai mici sunt excluși complet. „Nu este adevărată autodeterminare dacă există limite de vârstă”, a spus ea, adăugând că nu există nici o prevedere pentru persoanele non-binare, care nu se identifică ca bărbați sau femei, sau rezidenți care nu sunt spanioli.
Sursa: New York Post

- Prețul șantajului - 3 februarie 2025
- Președintele american Donald Trump, despre noi tarife impuse Uniunii Europene: Destul de curând! - 3 februarie 2025
- Ce vor învăța elevii din România în timpul orei de „Istoria evreilor. Holocaustul”? - 2 februarie 2025
Mai lipsește propunerea legistlativă de a li oferi ”dreptul” copiilor de a fi avortați, pentru că nu i-a întrebat nimeni dacă vor să se nască și ce ”gen” vor să aibă. Și ar trebui să își poată schimba ”genul” chiar dinainte de naștere. Asta da ”incluziune” ….