Proiectul Legii 5G, adoptat în Comisiile de raport. Senatorii AUR, singurii care au votat ÎMPOTRIVĂ

Proiectul Legii 5G a primit, vineri, raport favorabil de la Comisiile de raport, doar senatorii partidului AUR fiind cei care au votat împotrivă.

Senatorul AUR, Claudiu Târziu, a criticat acest proiect de lege, pe care l-a caracterizat ca fiind unul controversat, insuficient dezbătut în societate.

„Încă o dată, reprezentanții Puterii și ai falsei Opoziții și-au dat mîna și au votat, în perfectă armonie și comuniune de interese, în comisiile de raport din Senat, proiectul de lege privind infrastructura informatică și implementarea rețelelor 5G.

Noi am fost singurii care am votat împotrivă! Am propus amendamente, pe care ni le-au refuzat în bloc din principiu – pentru că au fost propuse de noi. Ne-au respins pînă și solicitarea unui răgaz de cîteva zile, pînă la primirea unui răspuns din partea Comisiei Europene la întrebarea noastră dacă se impune sau nu notificarea sa de către guvern.

Pe scurt: guvernul a ordonat Parlamentului, iar Parlamentul, ca un supus umil, a executat. După ce a fost adoptat în doi timpi și trei mișcări în Camera Deputaților, proiectul de lege este plimbat în același ritm fulgerător pe la comisiile de aviz și de raport din Senat, pentru a fi votat în plen numaidecît în termenul dictat de domnul Cîțu.

Dincolo de propaganda guvernamentală, proiectul de lege privind implementarea 5G rămîne un subiect controversat, insuficient dezbătut în societatea noastră”, a scris, pe Facebook, senatorul Claudiu Târziu, co-președintele partidului AUR.

Proiectul va intra în dezbaterea plenului Senatului, for decizional în acest caz. Ulterior, proiectul urmează să fie trimis spre promulgare președintelui Klaus Iohannis.

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Proiectul Legii 5G, adoptat în Comisiile de raport. Senatorii AUR, singurii care au votat ÎMPOTRIVĂ”

Comentariile sunt închise.