29 iulie. Ziua Imnului Național al României

În fiecare an, la data de 29 iulie, este marcată Ziua Imnului Naţional al României, simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic „Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann, scrie Agerpres.

„Deşteaptă-te române!” a fost intonat oficial pentru prima dată la 29 iulie 1848, în cadrul unei manifestări organizate în Grădina Publică din Râmnicu Vâlcea, în prezent Parcul Zăvoi, la iniţiativa domnitorului Ştirbei Vodă.

În anul 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din București reunită cu fanfara Regimentului Ștefan cel Mare din Iași au realizat prima înregistrare instrumentală a piesei, iar corul „Ion Vidu” din Lugoj a înregistrat pentru prima dată pe disc varianta corală a imnului, în acelaşi an – 1910.

După 30 decembrie 1947, imediat după instaurarea dictaturii comuniste, „Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, precum „Pe-al nostru steag e scris unire”,au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare.

Cu toate acestea, pe 15 noiembrie 1987, în timpul revoltei anticomuniste de la Braşov, muncitorii de la uzina Steagul Roşu, aflaţi în marş spre centrul oraşului, au cântat, în faţa Spitalului Judeţean, „Deşteaptă-te, române !”.

„Deşteaptă-te, române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, a devenit după Revoluţia din 1989 imnul naţional al României, prin Decretul-lege nr. 40 publicat în Monitorul Ofiacial al României nr. 15 din 25 ianuarie 1990, această prevedere fiind menţionată şi în Constituţia României din 1991.

În perioada 1991 – 1994, „Deşteaptă-te, române!” a fost şi imnul naţional al Republicii Moldova, dar a fost înlocuit cu imnul  „Limba noastră”, potrivit Rador.

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, iar la ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 şi 11.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost