Naţionala Italiei este noua campioană europeană la fotbal, după ce a învins echipa Angliei cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în finala EURO 2020.
La finalul celor 120 de minute, scorul a fost egal,1-1 (0-1, 1-1), scrie Agerpres. Finala a fost la înălţime în privinţa dramatismului, cu prelungiri şi lovituri de departajare.
Berardi, Bonucci şi Bernardeschi au fost cei care au adus titlul Italiei, pentru englezi marcând Kane şi Maguire. Portarul italian Donnarumma a apărat şuturile lui Sancho şi Saka, iar Rashford a trimis în bară, de la italieni ratând Belotti şi Jorginho.
Italia îşi trece în palmares al doilea său titlu continental, din patru finale jucate la EURO, primul titlu european fiind câştigat în 1968, la Roma. Italia a învins Iugoslavia în finala din 1968 (2-0), dar a pierdut în faţa Franţei (1-2), prin golul de aur, în 2000, la Rotterdam, şi în faţa Spaniei (0-4), în 2012, la Kiev.

- Așezarea moaștelor Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv în biserica mare a Mănăstirii Râmeț - 3 iulie 2025
- „O Chilie Athonită”: Statul român are două miliarde de euro pentru rachete Mistral din Franța, dar nu are bani pentru bursele elevilor - 3 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Nivelul redevențelor pe care le încasează România de la firmele străine care exploatează resursele naturale este O RUȘINE NAȚIONALĂ - 3 iulie 2025